Puțini sunt cei care au uitat-o pe Bia Khalifa. Blondina care, în urmă cu doar câțiva ani, era nelipsită din lumea mondenă și reușea să stârnească valuri de controverse cu fiecare apariție pare că și-a schimbat complet viața. După relațiile intens mediatizate și numeroasele scandaluri care au ținut-o în atenția publicului, șatena a intrat într-o etapă complet diferită, una pe care ar fi încercat să o țină departe de ochii curioșilor. Sursele noastre au dezvăluit că Bia Khalifa ar fi însărcinată! CANCAN.RO are detalii!
Viața ei sentimentală a fost urmărită la fiecare pas. Relația cu Dani Mocanu a făcut valuri și a fost una dintre cele mai controversate povești din showbiz. Mai târziu, Bia a surprins din nou când și-a asumat relația cu rapperul Tudor Sișu. De numele ei s-au legat apoi și alte personaje cunoscute, printre care Fulgy, cu care a fost surprinsă în repetate rânduri, dar și rapperul american 6ix9ine, după apariția unor imagini care au alimentat zvonurile.

Mai târziu, Bia a acceptat o provocare cu totul diferită și a intrat în competiția Big Brother VIP Kosova, reality-show-ul care a făcut furori în Balcani.
Însă, odată întoarsă la viața de zi cu zi, lucrurile s-au schimbat radical. În locul aparițiilor provocatoare și al declarațiilor incendiare, Bia Khalifa a ales discreția. A dispărut din lumina reflectoarelor, iar acum, sursele CANCAN.RO au dat bomba! Se pare că șatena ar fi însărcinată în 6 luni jumătate și a făcut tot posibilul să țină sarcina secret. Tatăl copilului ar fi actualul ei iubit, un bărbat din București, pe care Bia nu l-a expus până acum în mediul online.
Se pare că, după ani întregi în care a fost asociată cu scandalurile și controversele, Bia Khalifa traversează cea mai frumoasă perioadă din viața ei. Dacă va alege pe viitor să spună mai multe sau nu, rămâne de văzut.
NU RATA – Bia Khalifa este ferm convinsă este un model bun de urmat pentru tinerele din România. „Moda eu o dau în România”