Ariana Grande dispare din lumina reflectoarelor! Anunțul care i-a întristat pe fani

Ariana Grande dispare din lumina reflectoarelor! Anunțul care i-a întristat pe fani
Ariana Grande dispare din lumina reflectoarelor! Anunțul care i-a întristat pe fani

După luni întregi în care fiecare apariție a ei a fost analizată în cele mai mici detalii, Ariana Grande (33 de ani) a decis că este momentul să se retragă din lumina reflectoarelor și să pună pe primul loc liniștea și echilibrul personal. Fanilor nu le-a venit să creadă!

Decizia va intra în vigoare după încheierea turneului„Eternal Sunshine”, programat să se termine luna viitoare. Potrivit echipei sale, cântăreața simte nevoia unei pauze după perioada intensă în care a fost permanent în centrul atenției.

Un reprezentant al artistei a declarat că Ariana Grande „se va retrage din lumina reflectoarelor”, după ce, în ultima perioadă, s-a confruntat cu „o atenție publică nesfârșită și continuă”.

Ariana Grande dispare din lumine reflectoarelor

Faimoasa cântăreață a renunțat și la musicalul „Sunday in the Park with George”, care va avea premiera la Londra, în 2027. Compania care produce spectacolul a confirmat oficial retragerea artistei și a transmis că îi respectă alegerea, precizând că are „înțelegerea și sprijinul deplin” al întregii echipe.

În ultimele luni, Ariana Grande s-a aflat constant în atenția publicului. Aspectul său fizic, starea de sănătate și fiecare apariție au devenit subiecte intens discutate, iar interesul pentru viața ei a crescut și mai mult după lansarea celui mai nou album, „Petal”, și seria de evenimente organizate pentru promovarea acestuia. Fanii i-au scris pe rețelele de socializare că arată destul de rău și că a cam exagerat cu Ozempic-ul. Alții au întrebat-o dacă încă suferă din dragoste sau dacă are probleme în familie.

Ariana Grande dispare din lumina reflectoarelor! Anunțul care i-a întristat pe fani

Ariana Grande dispare din lumina reflectoarelor! Anunțul care i-a întristat pe fani

Reprezentanții artistei au explicat că, înainte de orice alt proiect, Ariana își dorește să termine turneul în cele mai bune condiții, atât fizic, cât și emoțional. După aceea, va lua o pauză de la aparițiile publice și de la ritmul alert pe care îl presupune viața de vedetă.

Artista a divorțat

Pe lângă presiunea profesională, artista a traversat și schimbări importante în plan personal. Ariana Grande și agentul imobiliar Dalton Gomez s-au căsătorit în 2021, într-o ceremonie restrânsă organizată la locuința cântăreței din Montecito.

Cei doi s-au logodit în decembrie 2020, la doar câteva luni după ce și-au început relația, însă povestea lor de dragoste nu a rezistat în timp. După doi ani de mariaj, Ariana Grande și Dalton Gomez au divorțat, fiecare alegând să meargă pe un drum separat. Nu se știe care a fost motivul separării, dar artista trebuie să-i plătească fostului ei partener 1.25 milioane de dolari.

VEZI ȘI: Ariana Grande îi dă în judecată pe hackerii care i-au furat zeci de melodii nelansate. Ce acuzații le aduce artista
Ariana Grande și Ethan Slater s-au despărțit în secret, după aproape 3 ani de relație

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Recunoști fetița din imagine? Vedeta a cunoscut succesul, dar o tragedie i-a schimbat viața radical. Dezvăluiri cutremurătoare
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Recunoști fetița din imagine? Vedeta a cunoscut succesul, dar o tragedie i-a schimbat viața radical. Dezvăluiri cutremurătoare
Cum arată azi Tania Budi, femeia care a fost asociată cu Gigi Becali: „Păcatele le-am spovedit, n-am atins-o în viața mea”
Prosport.ro
Cum arată azi Tania Budi, femeia care a fost asociată cu Gigi Becali: „Păcatele le-am spovedit, n-am atins-o în viața mea”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Romina Gingașu, reacție după ce și-a șters fotografiile de pe Instagram. Ce se întâmplă, de fapt, între ea și Piero Ferrari: „Vreau să mă mut”
Click.ro
Romina Gingașu, reacție după ce și-a șters fotografiile de pe Instagram. Ce se întâmplă, de fapt, între ea și Piero Ferrari: „Vreau să mă mut”
Orașul din România amendat de polițiști pentru un limitator de viteză cu țepi metalici, montat ilegal. „Nu se poate așa ceva”
Digi 24
Orașul din România amendat de polițiști pentru un limitator de viteză cu țepi metalici, montat ilegal. „Nu se poate așa ceva”
Viața unei tinere din Marea Britanie, distrusă de un diagnostic greșit de cancer: 11 ani de chimioterapie pentru o tumoare inexistentă
Digi24
Viața unei tinere din Marea Britanie, distrusă de un diagnostic greșit de cancer: 11 ani de chimioterapie pentru o tumoare inexistentă
Kaufland are o ofertă Parkside pentru cei care fac singuri mici reparații la mașină sau motocicletă. Costă 119 lei
Promotor.ro
Kaufland are o ofertă Parkside pentru cei care fac singuri mici reparații la mașină sau motocicletă. Costă 119 lei
BANCUL ZILEI. Bulă e nemulțumit de mâncarea de la restaurant
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă e nemulțumit de mâncarea de la restaurant
Alertă pentru șoferi la Lidl: Produsul 4 în 1 anti-pană care se va vinde rapid
go4it.ro
Alertă pentru șoferi la Lidl: Produsul 4 în 1 anti-pană care se va vinde rapid
Ce se întâmplă cu Universul? Fizicienii nu reușesc să înțeleagă!
Descopera.ro
Ce se întâmplă cu Universul? Fizicienii nu reușesc să înțeleagă!
Blizzard urmează să lanseze Diablo V. Primele imagini și detalii
Go4Games
Blizzard urmează să lanseze Diablo V. Primele imagini și detalii
Alegeri în Germania: S-au deschis secțiile de vot în Mecklenburg-Pomerania și Berlin. Cu ce noutate începe scrutinul
Gandul.ro
Alegeri în Germania: S-au deschis secțiile de vot în Mecklenburg-Pomerania și Berlin. Cu ce noutate începe scrutinul
A cunoscut-o pe româncă la matrimoniale și i-a trimis pe card... 400.000 de euro! Povestea e IREALĂ
Mediafax Italia
A cunoscut-o pe româncă la matrimoniale și i-a trimis pe card... 400.000 de euro! Povestea e IREALĂ
Cea mai tare petrecere din anii '90 revine! Nimeni nu dormea, oamenii umblau dezbrăcați și nu existau reguli
Mediafax Spania
Cea mai tare petrecere din anii '90 revine! Nimeni nu dormea, oamenii umblau dezbrăcați și nu existau reguli