Cea mai mică garsonieră din România a ajuns pe piața imobiliară din București, iar dimensiunile sale sunt greu de imaginat pentru o locuință aflată chiar în centrul Capitalei. Proprietatea se află pe strada Vasile Lascăr, în apropiere de Piața Universității, însă adevărata surpriză apare abia când sunt dezvăluite detaliile din interior.
Spațiul are mai puțin de 4 metri pătrați și este trecut în acte drept cameră de serviciu. Cu toate acestea, proprietarul a reușit să amenajeze în interior chiar și o cabină de duș. Toaleta nu se află însă în încăpere. Aceasta este amplasată pe hol și este folosită în comun cu proprietarii unei alte unități.
Pentru minuscula proprietate se cer 7.000 de euro, iar prețul este negociabil. La această sumă se adaugă un comision de 1.000 de euro către agenția imobiliară. Există și o condiție importantă pentru viitorul cumpărător: locuința nu poate fi achiziționată prin credit ipotecar, astfel că suma trebuie achitată integral.

Garsoniera este situată la ultimul nivel al unui bloc construit în anul 1935. Liftul ajunge până la etajul șapte, iar ultimul tronson trebuie parcurs pe scări. Mai mult, clădirea este încadrată în clasa de risc seismic Rs2, potrivit informațiilor prezentate în anunț.
Proprietatea este promovată ca o variantă pentru cei care caută o investiție cu buget redus. Printre posibilele utilizări sunt menționate un sediu social, un punct de lucru sau un spațiu de depozitare.
„Fie că îți dorești o investiție cu buget minim, un sediu social, un spațiu de depozitare, un punct de lucru sau, pur și simplu, una dintre cele mai neobișnuite proprietăți din România, această ofertă este cu adevărat unică”, se arată în descrierea anunțului.
Cazul amintește de garsoniera de doar 11 metri pătrați din Cluj-Napoca, devenită celebră în 2022 după ce a fost scoasă la închiriere pentru aproape 200 de euro pe lună. Ulterior, proprietatea a fost pusă la vânzare pentru 37.499 de euro.
În comparație cu aceasta, oferta din București este și mai spectaculoasă prin dimensiuni: sub 4 metri pătrați pentru o proprietate aflată în zona centrală a Capitalei.
Cum arată cea mai ieftină garsonieră din București în 2026 (16.000€). În ce cartier este