Acasă » Știri » Româncă în SUA, șocată de costurile medicale. Cât a plătit chiar și cu asigurare

Româncă în SUA, șocată de costurile medicale. Cât a plătit chiar și cu asigurare

De: Irina Vlad 08/08/2026 | 18:09
Româncă în SUA, șocată de costurile medicale. Cât a plătit chiar și cu asigurare/ sursă foto: TikTok

O româncă stabilită în Statele Unite ale Americii a încărcat pe TikTok un videoclip în care dezvăluie prețurile uriașe ale unor analize și ecografii medicale dintr-un spital american, după o vizită la urgențe. Costul final este echivalentul unui autoturism nou.

O tânără din România a devenit virală pe TikTok după ce le-a prezentat prietenilor din online factura și costul final al unor investigații medicale de rutină – efectuate la un spital din Statele Unite ale Americii. Costul total al unor analize de sânge și a unei radiografii a fost o sumă cu care în România poți cumpăra un autoturism nou sau poți achita avansul unei case sau al unui apartament.

„Cât m-a costat să merg la camera de gardă în America. Dacă vă așteptați să vin cu vreo sumă de aia nebună, exact așa va fi. Nu țin neapărat să dau foarte multe detalii de ce am fost, pentru că nu ăsta este subiectul videoului, dar, în orice caz, nu a fost nimic grav și este totul în regulă”, a spus tânăra pe TikTok.

Factură uriașă primită de o româncă la un spital din SUA

Vizita la urgențe ar fi trebuit să o coste pe româncă 16.743 de dolari, suma trecută pe factură, însă, din fericire, ea a scos din buzunar doar 2.046 dolari, restul sumei fiind achitată de casa de asigurări. Sumele au fost împărțite în felul următor: analizele de sânge: 9.163 dolari, ecografia: 1.267 dolari și serviciile de la camera de urgențe: 6.313 dolarie. În total: 16.743 de dolari.

„Mi-au făcut două lucruri: analize, multe analize, și o ecografie. Primul lucru de pe factură sunt analizele. Au costat 9.163 de dolari, după care avem ecografia. A costat 1.267 de dolari, după care avem un alt cost de 6.313 dolari al serviciilor.

Fabulosul total a fost de 16.743 de dolari. Dar, bineînțeles, am și asigurare medicală, că nu mi-aș fi dorit să plătesc toată suma asta. În final, după asigurare, eu am plătit 2.046 de dolari”, a spus tânăra pe pagina ei, Amybaluta.

Decizie de ultimă oră în cazul lui Colt Gray, adolescentul care a ucis 4 oameni într-o școală din SUA. Câți ani va sta în spatele gratiilor

Influnceriță de 43 de ani, ucisă de soț din cauza unei postări pe TikTok. Ireal ce a făcut bărbatul, imediat după gestul extrem

 

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video