Cum sunt păcăliți turiștii pe litoral. Ce primesc în farfurie, de fapt

Cum sunt păcăliți turiștii pe litoral. Ce primesc în farfurie, de fapt

Turiștii scot bani serioși din buzunar pentru câteva zile la mare, convinși că plătesc pentru o vacanță fără griji. Numai că, în unele restaurante de pe litoral, realitatea din spatele farfuriei este cu totul alta. Controalele făcute în plin sezon au scos la iveală nereguli care îi pot pune pe gânduri chiar și pe cei mai înfometați clienți.

Inspectorii ANPC au luat la puricat unitățile de pe litoral între 3 și 9 august, iar rezultatul a fost unul usturător pentru operatorii verificați. Au fost aplicate 228 de amenzi, cu o valoare totală de aproximativ 1,2 milioane de lei. Pe lângă sancțiunile financiare, au fost date și 169 de avertismente.

Cum sunt păcăliți turiștii pe litoral

Nici marfa nu a scăpat. Produse în valoare de peste 43.000 de lei au fost retrase definitiv, iar alte bunuri de peste 86.000 de lei au fost blocate temporar de la vânzare. În nouă cazuri, situația a fost atât de problematică încât activitatea operatorilor a fost oprită până la rezolvarea deficiențelor.

Una dintre problemele care pot pune turiștii pe jar ține chiar de meniuri. Inspectorii au găsit situații în care descrierea produselor nu se potrivea cu ingredientele folosite efectiv. Cu alte cuvinte, ceea ce vedea clientul în meniu nu reflecta întotdeauna realitatea din farfurie.

Și mai grav pentru persoanele cu alergii: în unele locații, informațiile despre alergeni erau incomplete sau prezentate necorespunzător. Au fost descoperite și activități desfășurate în spații fără autorizațiile necesare, dar și lipsuri privind indicarea produselor congelate și a originii acestora.

Aici inspectorii au avut parte de una dintre cele mai neplăcute surprize. Unele instalații frigorifice erau necurățate și deteriorate. În interior au fost constatate depuneri de gheață, rugină, insecte și alte impurități. În același timp, au fost găsite alimente care nu aveau informațiile necesare pentru a putea fi urmărite din punct de vedere al provenienței. Mai mult, au existat și produse care depășiseră termenul până la care puteau fi consumate.

Nici păstrarea preparatelor calde nu era făcută peste tot în condițiile necesare. Pentru un turist care intră într-un restaurant flămând și comandă fără să vadă ce se află în bucătărie, descoperirile inspectorilor sunt de-a dreptul alarmante.

Nereguli peste nereguli

Neregulile nu s-au rezumat la mâncare. În unele locații, clienții nu găseau afișate corespunzător prețurile, programul de funcționare sau autorizația. Au fost constatate și situații în care lipseau informațiile despre „Telefonul Consumatorului” și despre mecanismele prin care un client poate încerca să rezolve un conflict cu operatorul economic. Au fost descoperite și promoții care sunau tentant, dar pentru care nu erau precizate clar perioada de desfășurare ori numărul produselor disponibile.

Nici zonele de agrement nu au fost ocolite. Inspectorii au găsit jucării deteriorate, unele cu componente care se puteau desprinde și care puteau deveni periculoase pentru cei mici. În alte situații lipseau avertismentele și instrucțiunile în limba română sau datele de identificare ale producătorului ori importatorului. Iar în spațiile de distracție au fost descoperite elemente lipsă, sisteme de protecție deteriorate și locații fără panouri cu informații pentru public.

Până și un detaliu care pare banal a ajuns pe lista abaterilor: în unele locuri nu era afișată prioritatea la casele de marcat pentru femeile însărcinate și pentru persoanele care au copii mai mici de cinci ani.

VEZI ȘI: Intervenție în forță pe litoral. Jandarmii au scos turiștii din apă, după ce au ignorat salvamarii

  Nu e o glumă! Cât a plătit un turist pentru un șnițel cu piure la o cantină din Eforie Nord

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cine își mai aduce aminte de dansatoarea Jasmine? Cum arată acum: e transformată total după ce a dispărut din lumina reflectoarelor
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cine își mai aduce aminte de dansatoarea Jasmine? Cum arată acum: e transformată total după ce a dispărut din lumina reflectoarelor
FOTO. Simona Halep, anunț despre planurile cu milionarul Dorin Mateiu: „Să trăiesc liber, departe de judecată”
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, anunț despre planurile cu milionarul Dorin Mateiu: „Să trăiesc liber, departe de judecată”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
„Furnicuțele” lui Cătălin Măruță, subiect în emisiunea originală din Spania! Ce a spus Pablo Motos despre succesul din România
Click.ro
„Furnicuțele” lui Cătălin Măruță, subiect în emisiunea originală din Spania! Ce a spus Pablo Motos despre succesul din România
Ce se întâmplă de la 1 octombrie cu rovinietele încă valabile. Cine le mai poate folosi până la expirare și cât vor costa cele noi
Digi 24
Ce se întâmplă de la 1 octombrie cu rovinietele încă valabile. Cine le mai poate folosi până la expirare și cât vor costa cele noi
Surpriza hoților care au furat două remorci de TIR cu logo-ul Nvidia, crezând că se vor îmbogăți din procesoare
Digi24
Surpriza hoților care au furat două remorci de TIR cu logo-ul Nvidia, crezând că se vor îmbogăți din procesoare
Ultima zi în care posesorii de mașini vechi pot cumpăra rovinieta mai ieftin. De mâine, taxa de drum se scumpește
Promotor.ro
Ultima zi în care posesorii de mașini vechi pot cumpăra rovinieta mai ieftin. De mâine, taxa de drum se scumpește
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Top 3 unelte Parkside disponibile în oferta Lidl pentru mai puțin de 100 de lei
go4it.ro
Top 3 unelte Parkside disponibile în oferta Lidl pentru mai puțin de 100 de lei
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Descopera.ro
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Go4Games
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Conducerea PNL amenință parlamentarii liberali cu excluderea din partid dacă nu vor vota Guvernul Mureșan. Ordinele stricte transmise de „aripa Bolojan”
Gandul.ro
Conducerea PNL amenință parlamentarii liberali cu excluderea din partid dacă nu vor vota Guvernul Mureșan. Ordinele stricte transmise de „aripa Bolojan”
Ce să pui în coșul de cumpărături ca să trăiești mai mult?!
Mediafax Italia
Ce să pui în coșul de cumpărături ca să trăiești mai mult?!
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!
Mediafax Spania
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!