Poveștile captivante merită de fiecare dată un update, iar de data aceasta revenim cu detalii în exclusivitate despre relația dintre pensionarul iubăreț de 55 de ani și Anna, femeia pentru care a decis să riște tot: familia și căsnicia. Așa cum știm, bărbatul a atras atenția presei după gestul său catalogat de unii romantic, de alții demn de condamnat. După ce v-am dezvăluit că Anna este o ucraineancă stabilită în România după începerea războiului, cu un soț care a rămas să lupte pe front, și un fiu major care a urmat-o în țară, vă spunem toate detaliile despre el. CANCAN.RO a stat de vorbă cu persoane apropiate familiei și a aflat toate detaliile.
În spatele gestului de pe Trasnfăgărășan, stă o relație extraconjugală începută într-un context neașteptat (toate detaliile aici). Pensionarul a atras atenția asupra sa (pe lângă amenda pe care a primit-o), astfel că informațiile despre el continuă să apară. Și, cum știm despre domnișoara Anna care i-a pus capac bărbatului că ar fi mai mult decât atrasă de bărbații potenți financiar, se pare că ucraineanca și-a cam luat țeapă. Spunem asta pentru că am aflat că domnul nu ar fi chiar atât de bogat, dimpotrivă. Am aflat ce funcție a ocupat, ce pensie are, dar și faptul că are inclusiv rate!
Iubărețul de pe Transfăgărășan a lucrat în sistem, dar nu în MApN, cum inițial dezvăluiau autoritățile care l-au legitimat într-un comunicat oficial, ci în Serviciul Român de Informații (SRI). Nu a fost colonel, așa cum spun apropiații săi că îi place să susțină, ci a avut gradul de plutonier adjutant. A ieșit la pensie după mulți ani de lucrat în sistem în anul 2021, iar de atunci își trăiește viața așa cum știe el mai bine. Cât de bine poți trăi acum dintr-o pensie care nu este deloc exorbitantă. Vorbim despre o pensie de până în 7.000 de lei, așa cum susțin apropiații. Așadar, ne gândim că cel mai probabil, o răsfață pe Anna din economiile sale.

Și ca să înțelegeți mai bine imaginea de ansamblu, vă dezvăluim că inclusiv mașina cu care a mers pe Transfăgărășan și apare pe filmare ar fi luată în leasing. Și culmea ironiei este că ratele autoturismului ar fi plătite chiar de soția lui, femeia cu care pensionarul e căsătorit de 25 de ani. Practic, ea achită leasingul, iar el se ocupă de …. traseu și companie.
E clară treaba, pensionarul pare că se confruntă cu criza vârstei, căci dorința sa de a impresiona domnișoare a devenit din ce în ce mai mare. În timp ce soția lui se află la serviciu, aceasta fiind profesoară la o unitate de învățământ din Capitală, pensionarul profită de timpul liber pentru a lucra la imaginea lui. Merge deseori la sala de sport, lucru confirmat și de imaginile pe care chiar el le publică pe conturile de socializare și își face viața cu ucraineanca Anna.

Nu știm dacă pe fostul cadru SRI l-a lovit criza vârstei, dar un lucru este cert. Cu siguranță a fost tras la răspundere pentru „rebeliunea sa” de către soția lui. Rămâneți cu ochii pe CANCAN.RO căci în curând vă vom dezvălui noi detalii suculente din această poveste cel puțin controversată.