Știi că ai ceva important de făcut, înțelegi că amânarea îți va crea și mai mult stres, dar tot găsești un motiv să mai aștepți. Procrastinarea nu înseamnă neapărat lene sau lipsă de organizare. Uneori, are mai multă legătură cu felul în care reacționezi la stres, lipsa motivației sau senzația că sarcina este prea dificilă.
Potrivit Cleveland Clinic, procrastinarea nu este întotdeauna o problemă de gestionare a timpului. Pentru unele persoane, ea este legată de gestionarea emoțiilor: dacă o activitate provoacă stres, anxietate, plictiseală sau frustrare, amânarea poate deveni o modalitate de a evita temporar acea stare.
O sarcină mare poate părea atât de copleșitoare încât nici nu mai știi de unde să începi. În loc să te apuci de ea, alegi activități mai simple sau mai plăcute, care îți oferă senzația că faci totuși ceva.
Și perfecționismul poate contribui la procrastinare. Dacă simți că trebuie să faci un lucru impecabil, simpla idee de a începe poate deveni stresantă. În acest caz, amânarea te ajută temporar să eviți teama că ai putea greși sau că rezultatul nu va fi suficient de bun.
Stresul și oboseala pot accentua problema. Atunci când ești epuizat mental sau emoțional, sarcinile care necesită efort pot părea și mai greu de început.
Una dintre recomandările specialiștilor este să împarți o sarcină mare în pași foarte mici. În loc să îți spui „trebuie să termin proiectul”, stabilește ceva concret și ușor de făcut: deschide documentul, scrie primul paragraf sau lucrează timp de 10 minute.
Poți folosi și o listă de priorități, un cronometru sau metoda Pomodoro, care presupune perioade de lucru concentrat de aproximativ 25 de minute urmate de pauze scurte.
Important este și să nu transformi procrastinarea într-un motiv pentru a te critica. Potrivit psihologului citat de Cleveland Clinic, vinovăția și rușinea pot agrava problema. Pașii mici și realiști sunt, de multe ori, mai eficienți decât presiunea de a rezolva totul dintr-o dată.
CITEȘTE ȘI: