Jenna Ortega, actrița din serialul „Wednesday”, în vârstă de 23 de ani, a început să se dedice actoriei la nivel profesional încă de la vârsta de șapte ani și și-a construit rapid un palmares impresionant, însă determinarea ei de a-și dovedi valoarea a venit în detrimentul îngrijirii propriilor nevoi.
Jenna Ortega, vedeta Disney Channel, avea doar 7 ani când și-a dat seama că vrea să devină actriță. Recent, în cadrul unui interviu, ea a mărturisit că părinții ei au râs de ea când au auzit meseria pe care vrea să o urmeze, lucru care a motivat-o și mai mult.
Reflectând asupra primilor ani ai carierei sale, Jenna Ortega a recunoscut că era atât de recunoscătoare că putea lucra ca actriță, încât era hotărâtă să nu le creeze neplăceri celor din jur. Din dorința de a nu deranja pe nimeni ea nu mânca și nu bea nimic în orele petrecute pe platoul de filmare.
„Nu ceream nici măcar o înghițitură de apă. Stăteam toată ziua fără să mănânc, să beau sau orice altceva, pentru că îmi doream atât de mult să nu stau în calea nimănui. Chiar mi-a mers bine când eram copil, pentru că nu-mi amintesc să fi făcut vreo greșeală. E groaznic să spun asta? Simt că acum fac greșeli tot timpul, dar, când eram copil, eram atât de recunoscătoare și de entuziasmată să fiu acolo, încât îmi puneam „fața de joc”.
O parte din a-mi pune acea „față de joc” era să nu cer nimic pe platoul de filmare. Nu ceream nici măcar o înghițitură de apă. Stăteam toată ziua fără să mănânc, să beau sau orice altceva, pentru că îmi doream atât de mult să nu stau în calea nimănui. Poate că asta a fost greșeala mea, faptul că nu am avut grijă de mine însămi”, a spus Jenna într-un interviu pentru presa străină.
Privind înapoi, Jenna recunoaște acum că hotărârea ei de a fi copilul-actor perfect ar fi putut fi, de fapt, una dintre cele mai mari greșeli din începutul carierei sale. „Poate că asta a fost greșeala mea, faptul că nu am avut grijă de mine însămi”, a spus ea.
Primul rol al lui Jenna Ortega a fost în 2012, în serialul de comedie „Rob”, când avea 9 ani. În anul următor, a jucat în „Insidious: Capitolul 2” și „Iron Man 3” — și a avut un rol recurent în serialul „Jane the Virgin” între 2014 și 2019.
În plus, Ortega a interpretat-o pe Harley Diaz în serialul „Stuck in the Middle” între 2016 și 2018. Printre proiectele sale mai recente se numără „You”, „Scream” și „Beetlejuice Beetlejuice”.
Era pe punctul de a renunța la actorie înainte de a obține aceste roluri mai mature, mărturisindu-i lui Kid Cudi, în cadrul podcastului său „Big Bro” din aprilie, că se simțea intimidată de faptul că trebuia să își dovedească valoarea și să se întâlnească cu toți acești noi directori de casting care nu știau cine era.