Durere fără margini la înmormântarea Cătălinei Rătoi. Mama polițistului Alexandru s-a stins după o lungă suferință

Cătălin Rățoi, mama agentului Alexandru Rățoi, a murit/ sursă foto: social media

Familia lui Alexandru Rățoi trece printr-o nouă dramă. Cătălina Rățoi, mama polițistului care și-a pierdut viața după un teribil accident rutier, a fost condusă pe ultimul drum la doar câteva luni după moartea fiului său. Femeia s-a stins după o perioadă dificilă, marcată de o boală nemiloasă și de pierderea copilului său.

Cătălina Rățoi a fost înmormântată pe 19 august, în prezența familiei, rudelor și a celor care i-au fost alături în ultima perioadă. La ceremonia funerară au participat inclusiv foști colegi ai lui Alexandru, veniți să îi aducă un ultim omagiu mamei tânărului polițist.

Alexandru Rățoi a murit după mai bine de un an și jumătate de luptă

Drama familiei Rățoi a început în 2024, când Alexandru, în vârstă de 26 de ani la momentul respectiv, a fost implicat într-un grav accident rutier în timp ce se afla în timpul serviciului. Polițistul îi făcuse semn unui șofer să oprească, însă, în timp ce se afla pe marginea drumului, a fost lovit violent de un autoturism care circula din spate și intrase în depășire. În urma impactului, Alexandru a ajuns în stare critică la spital și a intrat în comă. Familia a sperat mai bine de un an și jumătate că tânărul își va reveni. Mama lui nu și-a pierdut speranța și a așteptat până în ultima clipă o minune. Din păcate, în martie 2026, lupta lui Alexandru s-a încheiat, iar tânărul a murit.

Cătălina Rățoi s-a stins la aproximativ șase luni după fiul ei

Pierderea fiului a reprezentat o lovitură devastatoare pentru Cătălina. În lunile care au urmat, starea ei de sănătate s-a deteriorat, iar femeia a fost răpusă, la rândul ei, de o boală nemiloasă. La aproximativ șase luni de la moartea lui Alexandru, mama acestuia a încetat din viață.

Mesajul sfâșietor transmis de sora Cătălinei

Sora Cătălinei Rățoi a transmis un mesaj emoționant după moartea femeii și a vorbit despre durerea unei mame care își pierde copilul.

„Peste pierderea unui copil, nu treci! Iar învățarea aceasta, de a continua să exiști, de a găsi iar rostul și voința de a râde este diferită de la om la om. Mamele de îngeri învață să trăiască cu durerea și dincolo de ea, plângându-și copilul. Un stupid accident a schimbat destinul unei familii. Mereu, lângă Alexandru… Drum lin către îngeri, surioara mea.”

CITEȘTE ȘI:

Mama polițistului mort în misiune s-a stins de dorul fiului. Alexandru era agent de poliție

Durere fără margini pentru familia lui Alexandru. Mama polițistului s-a stins la patru luni după fiul său

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Victoria Principal, imagine rară din tinerețe. Cum arăta Pamela din „Dallas” în costum de baie și ce face actrița la 76 de ani
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Victoria Principal, imagine rară din tinerețe. Cum arăta Pamela din „Dallas” în costum de baie și ce face actrița la 76 de ani
FOTO. Ce imagini! Sorana Cîrstea, din nou cu zâmbetul pe buze, după despărțirea de fiul lui Ion Țiriac: „Octombrie călduros”
Prosport.ro
FOTO. Ce imagini! Sorana Cîrstea, din nou cu zâmbetul pe buze, după despărțirea de fiul lui Ion Țiriac: „Octombrie călduros”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Fratele Prințesei Diana rupe tăcerea despre moartea ei. Dezvăluirea despre Regele Charles care reaprinde scandalul: „Descoperi că ai fost manipulat de propriul Rege”
Click.ro
Fratele Prințesei Diana rupe tăcerea despre moartea ei. Dezvăluirea despre Regele Charles care reaprinde scandalul: „Descoperi că ai fost manipulat de propriul Rege”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
„Să distrugă Los Angeles sau San Diego. Este un preț mic”. Trump, declarații uluitoare despre războiul cu Iran la un miting electoral
Digi24
„Să distrugă Los Angeles sau San Diego. Este un preț mic”. Trump, declarații uluitoare despre războiul cu Iran la un miting electoral
O ofertă pentru pasionații care repară și meșteresc acasă: compresor Panzer redus la Dedeman
Promotor.ro
O ofertă pentru pasionații care repară și meșteresc acasă: compresor Panzer redus la Dedeman
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Și zici că te persecută profesorul de matematică?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Și zici că te persecută profesorul de matematică?
Steve Jobs, omagiat de Apple la 15 ani de la moartea sa. Mesajele publicate de John Ternus și Tim Cook
go4it.ro
Steve Jobs, omagiat de Apple la 15 ani de la moartea sa. Mesajele publicate de John Ternus și Tim Cook
Copilul favorit și copilul defavorizat. Ce se întâmplă când părinții oferă iubire și sprijin în mod inegal
Descopera.ro
Copilul favorit și copilul defavorizat. Ce se întâmplă când părinții oferă iubire și sprijin în mod inegal
NBA: Miami Heat devine Vice City, cu o zi înainte de lansarea jocului GTA VI
Go4Games
NBA: Miami Heat devine Vice City, cu o zi înainte de lansarea jocului GTA VI
Politico: Luca Niculescu, al patrulea premier desemnat în cinci luni. Scoaterea României din criza politică, misiunea dificilă primită de diplomat
Gandul.ro
Politico: Luca Niculescu, al patrulea premier desemnat în cinci luni. Scoaterea României din criza politică, misiunea dificilă primită de diplomat
Numele unei românce A CUCERIT Italia! Presa scrie măgulitor despre cântăreață
Mediafax Italia
Numele unei românce A CUCERIT Italia! Presa scrie măgulitor despre cântăreață
Declarațiile SINCERE ale unuia dintre cei mai bogați oameni! ”Încă puțin și...”
Mediafax Spania
Declarațiile SINCERE ale unuia dintre cei mai bogați oameni! ”Încă puțin și...”