Doina Teodoru, gest emoționant pentru un pui de cățel: „Am zis că doar o salvez”

Doina Teodoru a adoptat un câine/ FOTO: Doina Teodoru/Instagram

Doina Teodoru a împărtășit cu fanii ei o veste incredibilă. Aceasta a adoptat o cățelușă pe care l-a găsit în pădure. Actrița nu avea în plan să o păstreze, însă s-au schimbat radical când l-a dus în propria casă.

Doina Teodoru este una dintre cele mai cunoscute actrițe din România. După despărțirea de Cătălin Scărlătescu, vedeta și-a ținut viața personală departe de ochii lumii. Cu toate acestea, este activă în continuare în mediul online, acolo unde împărtășește momente din parcursul ei. Cea mai recentă postare a sa, a fost una cu totul specială și asta pentru că a dat vestea că a apărut un nou membru în casa ei. VEZI IMAGINI ÎN GALERIA FOTO

Doina Teodoru a adoptat un cățel

Actrița adoră animalele. Are o pisică și nu avea în plan să mai aibă un animal de companie. Cu toate acestea, o simplă drumeție în pădure s-a încheiat cu o poveste emoționantă. Doina Teodoru a găsit un cățel de talie mică, care părea că avea nevoie de îngrijiri medicale. Vedeta a mărturisit că avea de gând să o salveze, să o ducă la un veterinar, iar apoi să îi găsească un adăpost.

Iubirea m-a luat mereu pe nepregătite. Și de data asta n-a fost deloc diferit. Am zis că e doar o întâlnire, dar mi-a reconfigurat viața. Am găsit-o în pădure, lângă Murighiol. Avea doar câteva zile. Ochii încă închiși. Singură. Planul era simplu: o salvez, am grijă de ea… și îi găsesc o căsuță, a scris Doina Teodoru pe rețelele de socializare.

Doina Teodoru a adoptat un câine/ FOTO: Doina Teodoru/Instagram

Doina Teodoru a adoptat un câine/ FOTO: Doina Teodoru/Instagram

Numai că planurile i-au fost date peste cap de drăgălășenia patrupedului. Odată cu vizita la veterinar a devenit mai jucăuș și plin de viață. Actrița s-a atașat de cățelușă și a simțit că locuința ei a devenit acasă pentru ea, astfel că păstrat-o cu bucurie.

Am zis că doar o salvez, dar unele povești refuză să se termine acolo unde ai plănuit tu. Când a învățat că e în siguranță, că poate dormi pe spate, cu burtica la vedere, fără să se teamă… Uneori doarme așa de adânc, că uiți că a venit din pădure. A făcut cunoștință și cu Kiwi. Negocierile sunt încă în desfășurare. Ea este UMA și nu mai are nevoie de casă, pentru că e deja ACASĂ, a mai adăugat vedeta.

VEZI ȘI: Ce s-a întâmplat pe scena iUmor între Doina Teodoru și Cheloo + Momentul care i-a declanșat actriței depresia: „Mi-a strigat din sală, puțin băut: „Zi, de 30 de lei!”

Doina Teodoru: “Aș vrea o relație cu cineva mai apropiat de vârsta mea”. Diferența de 17 ani din relația cu Cătălin Scărlătescu a făcut-o să privească altfel iubirea

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video