Tily Niculae trage un semnal de alarmă după moartea Victoriei Ionescu: „Suferința a devenit mai mare decât putea duce”

Tily Niculae trage un semnal de alarmă după moartea Victoriei Ionescu: „Suferința a devenit mai mare decât putea duce”
Tily Niculae, mesaj cutremurător după moartea Victoriei Ionescu: „Suferința a devenit mai mare decât putea duce”

Tily Niculae a transmis un mesaj cutremurător după moartea Victoriei Ionescu, fiica lui Cazimir Ionescu. Actrița a vorbit despre durere, despre suferința pe care oamenii o ascund în spatele unor aparențe și despre nevoia disperată de a fi mai atenți la cei din jur.

Actrița a spus că depresia nu este o rușine și că cei care se confruntă cu această boală trebuie ajutați până nu este prea târziu. Tily consideră că moartea fiicei lui Cazimir Ionescu ar trebui să fie un semnal de alarmă pentru toată lumea.

„O veste despre un om… tânăr, care și-a pierdut viața prin s….d ar trebui să fie mai mult decât o știre pe care o citim pe Facebook și apoi trecem mai departe. Ar trebui să fie un semnal de alarmă. Avea toată viața înainte. Și totuși, într-un moment în care suferința a devenit probabil mai mare decât putea duce, nu a mai văzut o ieșire. Depresia nu este o rușine. Nu este un moft. Nu este lipsă de voință. Și, mai ales, nu este ceva ce trebuie ascuns sub preș”, a spus actrița.

Tily Niculae, mesaj cutremurător după moartea Victoriei Ionescu

Mesajul actriței a venit după ce Victoria Ionescu, fiica fostului politician Cazimir Ionescu, și-a pus capăt zilelor. Tânăra avea doar 22 de ani și absolvise Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică, pregătindu-se să își construiască un drum în lumea teatrului

Tily Niculae a atras atenția asupra unui fenomen dureros: oamenii pot ascunde perioade extrem de grele chiar și atunci când, pentru cei din jur, par că își duc viața normal. Actrița a vorbit despre măștile pe care le purtăm, despre izolarea care poate deveni apăsătoare și despre cât de important este ca un om să accepte ajutorul celor din jur.

Tily Niculae, mesaj cutremurător după moartea Victoriei Ionescu: „Suferința a devenit mai mare decât putea duce”

Tily Niculae, mesaj cutremurător după moartea Victoriei Ionescu: „Suferința a devenit mai mare decât putea duce”

„Am învățat atât de bine să ne ascundem. Să purtăm măști. Să spunem „sunt bine’ din reflex și să schimbăm repede subiectul atunci când cineva ne întreabă cu adevărat: „Cum îți este sufletul?’ Nu putem salva sau controla alegerile altui om și nu este corect să așezăm o asemenea povară pe umerii celor rămași. Dar putem fi mai atenți unii la alții. Agățați-vă de oamenii care vă întind o mână.

De cei care țin lanterna aprinsă pentru voi până când reușiți din nou să vedeți podul și capătul lui. Cereți ajutor. Nu vă izolați luni sau ani întregi. Săptămâna trecută, cineva mi-a spus că întâlnirea cu mine era prima ieșire cu o persoană după un an și jumătate. Și i-a făcut atât de bine simplul fapt că a ieșit din izolare și a stat de vorbă cu cineva. Dar, mai ales, nu vă mai mințiți atunci când fiecare celulă din voi urlă: „Nu sunt bine”, a spus actrița.

Fiica lui Cazimir Ionescu avea doar 22 de ani

Tragedia a lăsat în urmă o familie îndurerată și oameni apropiați care au fost nevoiți să își ia rămas-bun de la o tânără aflată la început de drum. Victoria Ionescu își dorea să joace pe scenă și se pregătea pentru proiectele sale teatrale. Moartea ei a provocat o puternică reacție, iar mesajul lui Tily Niculae a venit ca un apel la conștientizare într-un moment în care atenția s-a îndreptat din nou către sănătatea mintală. În încheiere, Tily Niculae le-a cerut oamenilor să vorbească despre ceea ce simt și să nu transforme izolarea într-un refugiu permanent.

„Iar când cineva vă oferă ajutor, încercați să-l primiți. Putem aprinde reflectorul. Putem ține lanterna. Putem rămâne lângă cineva. Dar ajutorul trebuie, la un moment dat, să poată ajunge și înăuntru. Nu transformați fuga de realitate într-un mod de viață. Vorbiți, măi oameni buni! Învățați să comunicați.

Faceți primul pas, oricât de mic. Nimic nu este așa de ‘negru, iar în realitate scenariile minții noastre nici nu se întâmplă. Uneori, primul pas nu rezolvă totul. Dar poate fi începutul drumului înapoi. Drum lin, V!”, a scris Tily Niculae pe Facebook.

VEZI ȘI: Mesajul transmis de Tily Niculae, la 2 luni după ce a anunțat divorțul de Dragoș Popescu: ”Pentru toți cei care au dat foc vechii lor vieți”

 Familia și prietenii i-au adus Victoriei, fiica EX-deputatului Cazimir Ionescu, un ultim omagiu. Durere fără margini la căpătâiul tinerei de 22 de ani

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video