Unde va fi înmormântată Anca Pandrea, de fapt. Prietena de suflet a actriței a făcut anunțul: ”Lângă el, firește!”

Unde va fi înmormântată Anca Pandrea, de fapt. Prietena de suflet a actriței a făcut anunțul: ”Lângă el, firește!”
Anca Pandrea

Anca Pandrea va fi condusă pe ultimul drum în București, iar locul în care actrița își va găsi odihna veșnică are o puternică încărcătură emoțională. Artista, care s-a stins din viață la 31 august 2026, va fi înmormântată în cavoul familiei din Cimitirul Sfânta Vineri, acolo unde se află și Iurie Darie, partenerul alături de care a trăit una dintre cele mai cunoscute povești de dragoste din lumea artistică românească.

Vestea morții actriței a adus multă tristețe în rândul celor care au cunoscut-o, iar în ultimele ore au început să fie puse la punct toate detaliile pentru ceremonia funerară. Trupul neînsuflețit al Ancăi Pandrea urmează să fie depus la capela Cimitirului Sfânta Vineri, înainte ca actrița să fie așezată pentru eternitate lângă omul care i-a fost alături timp de mai multe decenii.

Anca Pandrea va fi înmormântată lângă Iurie Darie

Pentru cei care au urmărit povestea celor doi actori, alegerea locului de veci nu este una surprinzătoare. Anca Pandrea și Iurie Darie au format un cuplu timp de decenii, iar legătura dintre ei a continuat să fie extrem de puternică și după moartea actorului. Iurie Darie a murit în noiembrie 2012, iar de atunci Anca Pandrea a vorbit în repetate rânduri despre dorul pe care îl purta pentru partenerul său.

„Anca va fi înmormântată lângă Iurie Darie, firește. Acolo, unde are cavoul, în Cimitirul Sfânta Vineri din București. Am plecat de la morgă. Merg la primărie să rezolv cu actele și pe urmă merg la firma de pompe funebre să o ridice de la centru și să o depună la capelă” a declarat prietena regretatei Anca Pandrea pentru Viva.ro

Una dintre ultimele apariții televizate ale Ancăi Pandrea a avut loc în primăvara anului 2026, când actrița a fost prezentă în emisiunea „Exclusiv VIP”, difuzată la Prima TV. Apariția a fost cu atât mai emoționantă cu cât artista avea nevoie de oxigen și vorbea deja despre dificultățile prin care trecea.

În acea perioadă, Anca Pandrea a mers inclusiv la cimitir pentru a marca ziua de naștere a lui Iurie Darie. Gestul demonstra, încă o dată, cât de importantă a rămas pentru ea legătura cu actorul chiar și la ani buni după dispariția acestuia.

VEZI ȘI: Marele regret cu care a murit Anca Pandrea. Dorința neîmplinită a actriței: ”Nu am reușit”

CITEȘTE ȘI: Povestea de dragoste dintre Anca Pandrea și Iurie Darie. Cei doi au fost de nedespărțit timp de aproape trei decenii

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arată casa pe care Vlăduța Lupău și Adi Rus și-au construit-o în Cluj. Ar fi investit trei milioane de euro și au ales doar materiale premium. Artista și soțul ei nu s-au uitat la bani: „Mobila este făcută toată la comandă”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arată casa pe care Vlăduța Lupău și Adi Rus și-au construit-o în Cluj. Ar fi investit trei milioane de euro și au ales doar materiale premium. Artista și soțul ei nu s-au uitat la bani: „Mobila este făcută toată la comandă”
Marea campioană a pierdut toată averea de milioane și a plecat la Dubai: „L-am descoperit pe Iisus. O iau de la zero la 38 de ani”
Prosport.ro
Marea campioană a pierdut toată averea de milioane și a plecat la Dubai: „L-am descoperit pe Iisus. O iau de la zero la 38 de ani”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Cea mai curajoasă solistă de muzică populară! Cântă în mini, la 57 de ani: „Sunteți invidioase!” Verdictul dur al stiliștilor
Click.ro
Cea mai curajoasă solistă de muzică populară! Cântă în mini, la 57 de ani: „Sunteți invidioase!” Verdictul dur al stiliștilor
George Simion, în Parlament: Libertate pentru Călin Georgescu! Vai, ce vă excitați când auziți numele ăsta
Digi 24
George Simion, în Parlament: Libertate pentru Călin Georgescu! Vai, ce vă excitați când auziți numele ăsta
„Justiţiarul de Berceni” a fost reţinut de poliţiştii din Ploieşti pentru lipsire de libertate şi lovire sau alte violenţe
Digi24
„Justiţiarul de Berceni” a fost reţinut de poliţiştii din Ploieşti pentru lipsire de libertate şi lovire sau alte violenţe
De ce japonezii fac schimbul de ulei la fiecare 5.000 de kilometri, iar europenii o fac de până la 6 ori mai rar?
Promotor.ro
De ce japonezii fac schimbul de ulei la fiecare 5.000 de kilometri, iar europenii o fac de până la 6 ori mai rar?
BANCUL ZILEI. – De când nu ai mai făcut dragoste? – Ce este astăzi?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – De când nu ai mai făcut dragoste? – Ce este astăzi?
Preț mic la Auchan: Aparat smart de cafea Philips, ult mai ieftin ca la eMAG
go4it.ro
Preț mic la Auchan: Aparat smart de cafea Philips, ult mai ieftin ca la eMAG
De ce nu ne putem gâdila singuri? Creierul slăbește senzațiile pe care le poate anticipa
Descopera.ro
De ce nu ne putem gâdila singuri? Creierul slăbește senzațiile pe care le poate anticipa
Actorul din The Walking Dead a realizat un film Resident Evil
Go4Games
Actorul din The Walking Dead a realizat un film Resident Evil
Anunțul PSD după învestirea Guvernului Niculescu. Măsurile asumate de social-democraţi
Gandul.ro
Anunțul PSD după învestirea Guvernului Niculescu. Măsurile asumate de social-democraţi
SE ÎNCHID ȘCOLILE din cauza unei alerte de furtună! Meteorologii au tras semnalul de alarmă
Mediafax Italia
SE ÎNCHID ȘCOLILE din cauza unei alerte de furtună! Meteorologii au tras semnalul de alarmă
Povestea celebrului model care VINDEA GENȚI pe stradă ca să poată supraviețui
Mediafax Spania
Povestea celebrului model care VINDEA GENȚI pe stradă ca să poată supraviețui