Sandra Bullock este convinsă că nu suntem singuri în Univers și susține că a văzut cu propriii ochi ceea ce consideră a fi nave extraterestre. Actrița a povestit experiența neobișnuită trăită în urmă cu aproape trei decenii, când mai multe lumini au apărut pe cer în timp ce se afla pe o plajă din Caraibe.
Sandra Bullock, în vârstă de 62 de ani, a vorbit despre existența extratereștrilor în timpul unei apariții în podcastul „Not Gonna Lie”, realizat de Kylie Kelce.
Actrița premiată cu Oscar nu are prea multe îndoieli în această privință și spune că experiența pe care a trăit-o în trecut a convins-o că pe cer există obiecte de origine extraterestră.
„Sunt nave extraterestre care zboară pe cer. Le-am văzut și sunt atât de fericită că guvernul mi-a confirmat în sfârșit povestea, astfel încât să nu mă mai simt ca o nebună”, a declarat Sandra Bullock.
Actrița a povestit apoi cum s-a produs întâlnirea care a convins-o, relatează Entertainment Weekly.
Sandra Bullock spune că a văzut cinci lumini misterioase pe cer
Incidentul s-ar fi produs în Saint Martin, în Caraibe, în timpul filmărilor pentru unul dintre proiectele actriței. Bullock nu a precizat despre ce producție era vorba, însă „Speed 2: Cruise Control”, lansat în 1997, a fost filmat parțial în această zonă.
După încheierea filmărilor într-una dintre zile, Sandra Bullock și mai multe persoane din echipă au mers pe plajă. Privind spre cer, actrița a observat un mic punct luminos.
Inițial, a crezut că era un satelit și nu i-a acordat prea multă atenție. La scurt timp însă, o altă lumină a apărut dintr-o direcție diferită și s-a îndreptat către prima.
„Apoi apare o altă lumină mică, venind dintr-o direcție diferită, care se întâlnește cu lumina de acolo. Au fost cinci în total. Toate s-au apropiat cumva unele de altele”, și-a amintit actrița.
Bullock a recunoscut că băuse câteva pahare după terminarea filmărilor și era ușor amețită, motiv pentru care inițial nu a acordat prea multă importanță fenomenului.
Comportamentul luminilor a făcut-o însă să creadă că ceea ce vedea nu era ceva obișnuit.
„Dintr-odată, pur și simplu, puf, au dispărut așa”, a povestit Sandra Bullock.
Actrița spune că cel puțin încă una dintre persoanele care se aflau cu ea ar fi observat fenomenul.
„Cred că sunt aici, ne observă și râd de noi”
Sandra Bullock spune că mult timp a preferat să nu vorbească despre experiența respectivă. Ulterior, publicarea unor documente guvernamentale despre fenomene aeriene neidentificate a făcut-o să considere că relatarea sa fusese validată.
„Cred că și una dintre celelalte persoane le-a văzut. Apoi am tăcut pur și simplu despre asta până când guvernul a publicat documentele, iar exact aceeași formație a fost văzută și de piloți adevărați”, a spus actrița.
Autoritățile americane au făcut publice de-a lungul timpului informații și imagini referitoare la fenomene aeriene neidentificate, cunoscute în prezent sub acronimul UAP. Existența unor observații care nu au primit imediat o explicație nu reprezintă însă o confirmare oficială că obiectele respective ar fi de origine extraterestră.
Sandra Bullock spune că dezvăluirile au făcut-o să se simtă „răzbunată” după anii în care evitase să vorbească despre ceea ce văzuse.
Actrița merge chiar mai departe și crede că eventualii vizitatori extraterestri s-ar putea afla deja pe Pământ.
„Cred că sunt aici, ne observă și râd de noi, dar sunt invizibili”, a declarat Sandra Bullock, provocând râsul lui Kylie Kelce.
Bullock nu este singura vedetă de la Hollywood care și-a exprimat public convingerea că extratereștrii există. Whoopi Goldberg a declarat în repetate rânduri că este convinsă că aceștia se află deja printre oameni.
Sandra Bullock revine în această perioadă și pe marile ecrane. Actrița joacă în „Practical Magic 2”, continuarea filmului din 1998, care va fi lansată în cinematografe pe 10 septembrie.
CITEȘTE ȘI: