30 septembrie este o zi specială pentru Marius Urzică, singurul campion mondial la gimnastică din România, care urmează își sărbătorească ziua de naștere. Cu această ocazie, fostul concurent de la Power Couple vorbește deschis despre relația cu copiii lui, Andrei, Yasmina și Alex și regretă că nu reușește să petreacă cât timp și-ar dori cu fiica lui. Dacă atunci când făcea performață, celebrul campion era atât de încăpățânat încât nu accepta pierderea, acum recunoaște că are și momente când e relaxat. În exclusivitate pentru CANCAN.RO, Marius Urzică ne spune ce a simțit prima dată când a văzut-o pe Simona, soția lui și ce i-a adus împreună. Chiar dacă recunoaște că nu au secrete, că „știm totul unul despre altul”, Marius Urzică ne dezvăluie, cu umor, pasiunea lui secretă.
La 51 de ani, campionul mondial la gimnastică cunoscut în toată lumea recunoaște că, în casă, face curat și calcă hainele, fără nicio problemă. Ne spune care a fost cea mai grea provocare de la Power Couple, când „am simțit că se rupe ceva în mine” și ne ne dezvăluie cel mai mare regret pe care îl are. Succesul, pentru Marius Urzică, a avut un preț uriaș, o fractură la coloana aducându-l la un pas de paralizie.

Marius Urzică, cum arată viața unui campion
CANCAN.RO: Ce fel de tătic ai fost pentru Andrei, Yasmina și Alex? Permisiv, sever, undeva la mijloc?
Marius Urzică: Eu zic că am fost undeva la mijloc și în continuare sunt la fel. În situația lui Alex a trebuit să fiu și părinte și antrenor, să fiu mai strict la sală ca să- ajut să facă performanță.
Cât despre Yasmina…din păcate, timpul meu cu ea este destul de limitat. Când începe școală merg amândoi iar de la ora 2, când iese Alex, sunt cu el la sala până seara. O văd dimineața și când ajung acasă, la teme, câteva ore. Nu reușesc să petrec mult timp cu ea pentru că asta mi-e job-ul, dar da, simte nevoia să îmi povestească tot, vine la mine, se confesează.
CANCAN.RO: Care din ei simți că ți-a moștenit trăsăturile de caracter?
Marius Urzică: Nu știu ce să zic…eu sunt Balanță și sunt relativ liniștit, calm. Iar Alex este Berbec, îți dai seama ce înseamnă asta, mai ales la antrenamente (râde, n.red.).Are și 15 ani iar la vârsta asta vrea să demonstreze că are autoritate din multe puncta de vedere. Andrei însă cred că a moștenit mult de la mine. E calculat, liniștit, nu e vulcanic, nu se supără și nu se enervează.
Cum era Marius Urzică atunci când făcea performanță: „Eram încăpățânat, nu acceptam că pot să pierd”
CANCAN.RO: Cum te-ai descrie, mai mult încăpățânat sau mai mult relaxat?
Marius Urzică: Asta depinde de situație. Când făceam performanță eram încăpățânat, nu acceptam că pot să pierd. De aia am muncit și am dat foarte mult. Dar acum am situații în care sunt relaxat.
CANCAN.RO: Când ai văzut-o prima dată pe Simona, soția ta, ce ai gândit?
Marius Urzică: În acea perioadă formasem echipa Romanian Golden Team, iar Simona era una din fetele care făceau parte din trupă. Încet, încet ne-am apropiat, fiind și din aceeași zona ca meserie. O conduceam acasă, vorbeam…de la început am avut o relație foarte apropiată, poate și din cauza gimnasticii. Aveam multe lucruri în comun.
CANCAN.RO: Sincer acum, care din voi este vulcanicul și care este cel calm?
Marius Urzică: Cred că eu sunt cel calm. Ea, cu copiii, își mai iese din fire și-i mai ceartă. Cu mine și dacă ar vrea să se certe, să se supere, nu are cu cine, se supără și mai tare (râde, n.red.). O las și, după câteva minute, după ce s-a liniștit, vorbim și ajungem la un numitor comun.
Pasiunea uni campion mondial: „Fiecare cu jucăriile lui”
CANCAN.RO: Există vreun lucru pe care nu l-ai ierta niciodată jumătății tale? Ceva peste care nu ai putea să treci?
Marius Urzică: Probabil că da, dar atâta timp cât este jumătatea mea și împărțim totul, ne înțelegem, nu cred că există lucruri atât de grave care se pot întâmpla și pe care să nu le pot ierta. Știm totul unul despre altul…bine, eu mai am o pasiune, mai pescuiesc și poate ea nu află de fiecare dacă câte îmi mai cumpăr (râde, n.red.). Dar fiecare cu jucăriile lui.
CANCAN.RO: Cum este soțul Marius Urzică? Faci piața, gătești?
Marius Urzică: Acum nu că mă laud, dar fac curat și dau cu aspiratorul. Nu spăl, Simona se ocupă de asta, dar eu calc, de foarte multe ori. Alex pleacă cu mine la antrenamente și mă roagă să-i calc diverse. Duc și gunoiul. La piață nu mă prea tocmesc și mergem împreună pentru că, de fiecare dată, avem de luat mai multe pentru casă.
:quality(100)/https%3A%2F%2Fwww.cancan.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2026%2F02%2Fmarius-si-simona-urzica.jpeg)
Marius și Simona Urzică. SURSA FOTO: Antena 1
Cea mai mare provocare la Power Couple: „Am avut senzația că se rupe ceva în mine”
CANCAN.RO: Ce ți-a plăcut cel mai mult la Power Couple? Dar ce nu ți-a plăcut absolut deloc?
Marius Urzică: Ce mi-a plăcut cel mai mult a fost că am avut o lună în care m-am regăsit cu soția mea. Sincer, am fost uluit să văd că am o soție atât de puternică și curajoasă. A fost ca o luna de miere, eu așa i-am zis. Am trecut prin multe provocări, dar am fost împreună. Nu mi-a plăcut proba cu electrozii pe burtă, am avut senzația că se rupe ceva în mine. Mă gândeam că, dacă asta simte o femeie când naște, ar trebui să avem mult mai mult respect pentru ele.
CANCAN.RO: Ești singurul campion olimpic din istoria gimnasticii românești. Cum te face să te simți acest lucru, în zilele în care ai timp să-ți aduci aminte?
Marius Urzică: Sincer, nu mă face să mă simt bine…îmi doresc să apară din nou copii, noi talente care să facă înaltă performanță. Undeva mă simt mândru și vreau să fiu un exemplu pentru toți copiii. Tinerii din ziua de azi trebuie să aibă visuri, să fie îndrăzneți, să iasă din zona de confort și să lupte pentru visele lor.
Marius Urzică recunoaște:„Am și azi un regret foarte mare”
CANCAN.RO: Dacă ai avea ocazia s-o iei de la început, există ceva ce ai schimba? Ai face lucrurile altfel?
Marius Urzică: Probabil că mici schimbări aș face. Am fost mereu foarte ambițios și, din cauza asta, am avut probleme de sănătate, accidentări. Acum aș fi mult mai atent, mai calculat. Am și azi un regret foarte mare: la paralele există un element care îmi poartă numele și nici la ora actuală gimnaștii nu-l execută în competițiile mari.
Am avut privilegiul să fiu în finală peste tot, dar când ajungeam la paralele mă relaxam și nu am reușit niciodată să obțin o medalie aici. Este un regret pe care o să-l am mereu. Dar există o alternativă, Alex, poate el va lua următoarea medalie și la paralele.

Marius Urzica. SURSA FOTO: Tony Marshall/Getty Images
Prețul succesului: „Nu am fost departe de paralizie”
CANCAN.RO: A existat un preț al succesului pe care ai fost nevoit să-l plătești?
Marius Urzică: A existat. La un moment dat, în ’99, am suferit o fractură la coloană și nu am fost departe de paralizie. Atunci mi-au spus că trebuie să port un corset și am concurat pe semnătură. Dar am întâlnit oameni fantastici care m-au ajutat. Intram dimineața în clinică, la recuperare și mai ieșeam seară. Familia și prietenii, antrenorii, toți m-au ajutat. Apoi, după un an, în 2000, un an în care toți au spus că nu am nicio șansă, am devenit campion olimpic.
CANCAN.RO: De câte ori, în toată cariera ta, ai fost fericit cu adevărat? Și de câte ori ai plâns?
Marius Urzică: De multe ori am fost fericit și de multe ori supărat. Când lucrurile pe care le vezi într-un anume fel nu se întâmplă așa, când faci greșeli și pierzi un titlu este dureros. Am reușit să mă bucur de fiecare competiție, să am oameni dragi alalturi de mine care m-au încurajat. Iar cea mai mare satisfacție este când, pe stradă, oamenii simpli mă recunosc și mă iau în brațe.
CANCAN.RO: Unde te vom vedea, alături de fiul tău, în perioada următoare?
Marius Urzică: Continuăm drumul spre performanță, Campionatele Europene din Croația, urmează Balcaniada și un Open. În rest ne desfășurăm aceeași activitate, muncim zilnic iar sănătatea e cea care ne interesează cel mai mult.
CANCAN.RO: Dacă ar fi să ștergi ceva din trecutul tău, la ce lucru sau întâmplare ai renunța?
Marius Urzică: Nu știu dacă pot să zic că ar există un lucru de acest fel. Nedreptăți au mai existat. În 2004 toți au zis că eu trebuia să câștig, dar am obținut doar argintul. Eu sunt fericit că mi-am făcut treaba, nu mai am cum să schimb acea întâmplare.
CANCAN.RO: Dacă ai te-ai întâlni, acum, cu Marius cel mic, ce sfat i-ai da?
Marius Urzică: Sincer, ce îi spun pesemne și lui Alex, să aibă încredere în el, să muncească conștient. Uneori, când lași lucrurile să iasă de sub control și nu ești atent, te poți accidenta. Dacă ești perseverant îți vei îndeplini cele mai frumoase visuri.
VEZI ȘI: Cum arată casa în care locuiesc Simona și Marius Urzică, finaliștii Power Couple? Imagini rare
CITEȘTE ȘI: Ce pensie primește Marius Urzică, finalistul Power Couple? Câți bani ia fostul gimnast, de fapt