S-a aflat cine este amanta generalului Dorin Ioniță, iar detaliile din spatele tragediei sunt de-a dreptul tulburătoare. Cu doar câteva ore înainte ca fostul comandant al Forțelor Întrunite să fie găsit mort, între el și femeia cu care ar fi avut o relație extraconjugală ar fi izbucnit un scandal monstru. De aici și până la tragedie a fost doar un pas.
Femeia din centrul poveștii este Alice, o fostă sportivă de performanță. Nu este însă o apariție oarecare. Amanta generalului Dorin Ioniță ar fi fost legitimată la CSA Steaua București, unde a activat în cadrul secției de scrimă, la floretă. Seara în care totul a luat-o razna ar fi început în Voluntari. În jurul orei 20:00, între Alice și Dorin Ioniță ar fi izbucnit un conflict care ar fi degenerat. Femeia ar fi sunat la 112 și ar fi reclamat că a fost agresată fizic de general.
S-a aflat cine este amanta generalului Dorin Ioniță!
Polițiștii au ajuns la fața locului și au făcut verificări. Concluzia lor ar fi fost că există un risc iminent pentru femeie, astfel că pe numele lui Dorin Ioniță ar fi fost emis un ordin de protecție provizoriu, pentru cinci zile. Și scandalul nu s-ar fi desfășurat departe de ochii familiei. La un moment dat ar fi fost de față și soția generalului.
După conflict, Dorin Ioniță s-a întors acasă. Numai că, în loc ca lucrurile să se liniștească, situația a luat o turnură dramatică. La câteva ore după episodul din Voluntari, generalul a luat un pistol și a plecat de acasă. A ales să meargă spre Păulești, județul Prahova, unde avea o casă aflată în construcție. Între timp, soția sa a intrat în alertă și a anunțat poliția, în speranța că tragedia putea fi împiedicată.
:quality(100)/https%3A%2F%2Fwww.cancan.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2026%2F09%2FFotoJet-2026-09-11T122415.727.jpg)
Amanta generalului Dorin Ioniță
Nu a mai fost timp. Dorin Ioniță a fost găsit mort în garajul imobilului din Păulești, după ce s-ar fi împușcat în cap. Cronologia este una cutremurătoare: în jurul orei 20:00 a avut loc scandalul din Voluntari, iar după doar câteva ore, fostul comandant a fost găsit fără viață în Prahova.
Tocmai această succesiune rapidă de evenimente ridică numeroase întrebări. Dacă scandalul cu Alice a avut sau nu un rol în decizia generalului este însă o chestiune care trebuie stabilită de anchetă.
Generalul Dorin Ioniță a fost găsit mort
Dorin Ioniță a fost unul dintre oamenii cu funcții importante în Armata Română. Timp de aproape șase ani, între septembrie 2017 și iulie 2023, a condus Comandamentul Forțelor Întrunite „General Ioan Emanoil Florescu”.
Cariera sa militară a fost legată și de misiuni internaționale. A ajuns în Republica Democratică Congo, unde a activat ca observator militar într-o operațiune desfășurată sub egida ONU. A fost implicat și în activitatea militarilor români aflați în teatre de operații și a vizitat contingente din zone precum Mali. În decembrie 2019, pe când era general-maior, Dorin Ioniță a primit o misiune importantă la București: a coordonat parada militară organizată de Ziua Națională a României.
A ocupat, de asemenea, alte poziții importante în structurile militare, inclusiv în cadrul Direcției Instrucție și Doctrină. Pentru activitatea sa a primit mai multe distincții, printre care și decorații asociate Ordinului „Virtutea Militară”.