Prințul Harry și Meghan Markle au revenit în Marea Britanie după aproape șase ani petrecuți în Statele Unite. Acum, jurnalistul britanic Piers Morgan susține că ducele și ducesa de Sussex riscă să creeze o adevărată „familie regală rivală” chiar în Regatul Unit. Află detalii!
Piers Morgan, acuzații la adresa ducilor de Sussex
Declarațiile vin într-un moment sensibil pentru ducii de Sussex. La scurt timp după revenirea în UK, Palatul Buckingham a transmis un mesaj clar către instituțiile statului. Este vorba despre scrisoarea emisă de Regele Charles în care se stipulează clar că Harry și Meghan nu sunt membri activi ai Familiei Regale. Activitățile lor caritabile și publice sunt desfășurate în calitate privată.
Piers Morgan și-a exprimat recent opinia cu privire la revenirea lui Harry și Meghan în Marea Britanie. Acesta a susținut în cadrul podcastului „The Royals Uncensored” că prezența lor fizică în țară schimbă radical situația.
Jurnalistul consideră că, atât timp cât cei doi locuiau în California, distanța față de familia regală făcea situația mai ușor de gestionat. Acum însă, Harry și Meghan sunt din nou în Marea Britanie și urmează să aibă apariții publice și proiecte proprii.
Harry și Meghan Markle, „familie regală rivală” pentru Firmă?!
Morgan a susținut că cei doi au încercat să-și construiască o viață independentă după plecarea din familia regală. În opinia sa, această strategie nu ar fi funcționat așa cum și-au imaginat și banii au început să fie tot mai puțini.
„Cea mai îngrijorătoare parte a tuturor acestor lucruri este că vei avea o familie regală rivală chiar în această țară”, a spus jurnalistul, potrivit podcastului „The Royals Uncensored”.
El a sugerat că situația este diferită acum față de perioada în care ducii se aflau „la mii de kilometri distanță”, în California. În opinia lui Morgan, criticile și aparițiile publice ale cuplului devin mai greu de gestionat atunci când Harry și Meghan se află chiar în Regatul Unit.
„You’re going to have a rival Royal Family right in this country!”
Piers Morgan blasts Prince Harry & Meghan’s move back to the UK, after King Charles confirmed the Sussexes are not working royals.
📺 https://t.co/hm9Dt9eVej@piersmorgan | @katienicholl | @TheRoyalButler pic.twitter.com/mJppo62JbK
— The Royals Uncensored (@RoyalsUncensrd) September 10, 2026
Harry și Meghan sunt considerați „cetățeni privați”
Declarațiile lui Piers Morgan apar după ce statutul lui Harry și Meghan a fost clarificat de Casa Regală în această săptămână.
Pe 7 septembrie, o scrisoare transmisă de Lord Chamberlain, Richard Benyon, către mai multe instituții britanice a reiterat faptul că ducele și ducesa de Sussex sunt persoane private. Aceștia nu au revenit ca membri ai Familiei Regale care desfășoară activități oficiale. Documentul a reamintit și faptul că Harry și Meghan nu își folosesc în mod oficial titulaturile „HRH” (n.r. Alteța Sa Regală).
Potrivit presei britanice, reprezentanții cuplului au fost surprinși de modul și momentul în care informația a fost făcută publică. Surse apropiate de Harry și Meghan au insistat că cei doi sunt mai degrabă „figuri publice” decât persoane private. Ducii susțin că au în continuare o notorietate internațională uriașă și numeroase activități publice și caritabile.
Statutul lor are implicații inclusiv în ceea ce privește relația cu instituțiile britanice, securitatea și modul în care sunt tratate eventualele activități desfășurate în Marea Britanie.
Prințul Harry are mai multe apariții programate
:quality(100)/https%3A%2F%2Fwww.cancan.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2026%2F08%2Fprintul-harry.jpg.jpeg)
Sursa foto: arhivă CANCAN.RO
Chiar dacă nu revine ca membru activ al Familiei Regale, Harry nu renunță la activitățile publice din Marea Britanie. Ducele de Sussex are programate mai multe evenimente în septembrie:
- prima ediție a Invictus Spirit Awards,
- lansarea programului educațional INSPIRE
- WellChild Awards, eveniment care va avea loc pe 21 septembrie. Harry este patron al organizației WellChild din 2007.
Pe 22 și 23 septembrie, Harry urmează să participe la Clinton Global Initiative la New York, ceea ce arată că revenirea în Marea Britanie nu înseamnă renunțarea la angajamentele internaționale.
Harry și Meghan au revenit în Regatul Unit pe 26 august, împreună cu cei doi copii ai lor, prințul Archie și prințesa Lilibet, și cei doi câini. Familia își păstrează în continuare locuința din Montecito, California, însă intenționează să petreacă o perioadă mai lungă în Marea Britanie.
CITEȘTE ȘI:
Surpriză! Prințul Harry nu ar mai fi vorbit cu Regele Charles de la revenirea în Marea Britanie