Primele imagini de la priveghiul Mădălinei Apostol. Mesajul emoționant scris pe cruce

Trupul neînsuflețit al Mădălinei Apostol a fost ridicat în cursul dimineții de la INML și transportat la capela Bisericii Sfinții Împărați Constantin și Elena din Piața Muncii, unde a ajuns în jurul orei 12. Sicriul alb în care vedeta își va dormi somnul de veci a fost adus cu o limuzină funerară de aceeași culoare, iar angajații serviciilor funerare l-au depus în interiorul capelei, acolo unde familia, apropiații și cei care au cunoscut-o sunt așteptați să își ia rămas-bun.

La scurt timp după sosirea sicriului, preotul a ajuns la căpătâiul Mădălinei Apostol, moment în care tatăl fetiței vedetei i-a prezentat actele medicale. Atmosfera a fost profund încărcată de durere, iar fiul cel mare al Mădălinei a vegheat-o neclintit, vizibil afectat de pierderea mamei sale. Până în acest moment, fostul Mădălinei, Nick Rădoi, nu şi-a făcut apariţia.

Primele imagini de la priveghiul Mădălinei Apostol

Pe crucea funerară a fost inscripționat mesajul „Nu te vom uita niciodată”, un detaliu neobișnuit, deoarece pe crucile funerare se trec în mod obișnuit doar numele și datele persoanei decedate.

Sicriul şi crucea funerară a Mădălinei Apostol

Mesajul reflectă durerea profundă a familiei și impactul emoțional al dispariției sale.

Mama Mădălinei Apostol este surprinsă pe un scaun, îmbrăcată în doliu, cu capul acoperit, vizibil copleșită de suferință.

Mama Mădălinei Apostol

Stă aproape de sicriu, într-o tăcere apăsătoare, iar gesturile ei trădează durerea pierderii fiicei. În jurul ei, rudele și apropiații se apropie pentru a-și lua rămas-bun, aprind lumânări și lasă flori.

CITEŞTE ŞI: Tragedia Mădălinei Apostol, ținută departe de fetița ei. Familia caută metode să facă tristul anunţ

Mădălina Apostol și-a pregătit moartea până la cel mai mic detaliu. Și-a dat ultima suflare în fața unui obiect special pentru ea

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cine este și cum arată prima soție a lui Radu Vâlcan. Prezentatorul de la „Insula iubirii” s-a căsătorit la 26 de ani. De ce au ajuns să divorțeze?
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cine este și cum arată prima soție a lui Radu Vâlcan. Prezentatorul de la „Insula iubirii” s-a căsătorit la 26 de ani. De ce au ajuns să divorțeze?
„O oportunitate de a face mulți bani”. A renunțat la sport și acum face avere dintr-o platformă pentru adulți
Prosport.ro
„O oportunitate de a face mulți bani”. A renunțat la sport și acum face avere dintr-o platformă pentru adulți
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Vești bune pentru pensionari! Cine primește ajutoare de până la 500 de lei în decembrie și cu cât ar putea crește pensiile în 2027
Click.ro
Vești bune pentru pensionari! Cine primește ajutoare de până la 500 de lei în decembrie și cu cât ar putea crește pensiile în 2027
VIDEO Mașina Anului 2027, premieră în industria auto europeană. Toate modelele din marea finală sunt 100% electrice
Digi 24
VIDEO Mașina Anului 2027, premieră în industria auto europeană. Toate modelele din marea finală sunt 100% electrice
VIDEO Dispariția celor trei frați din Sălaj: un cioban ar fi văzut unul dintre copii cu un bărbat. Anchetatorii iau în calcul răpirea
Digi24
VIDEO Dispariția celor trei frați din Sălaj: un cioban ar fi văzut unul dintre copii cu un bărbat. Anchetatorii iau în calcul răpirea
Cât costă un Volvo XC40 second-hand în România? Un SUV suedez din 2021 atrage atenția prin dotări
Promotor.ro
Cât costă un Volvo XC40 second-hand în România? Un SUV suedez din 2021 atrage atenția prin dotări
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Furnizorul de energie a fost victima unui atac cibernetic
go4it.ro
Furnizorul de energie a fost victima unui atac cibernetic
Consumul zilnic de alune ar putea contribui la protejarea creierului
Descopera.ro
Consumul zilnic de alune ar putea contribui la protejarea creierului
Prism Collection, o nouă gamă de accesorii transparente pentru PS5
Go4Games
Prism Collection, o nouă gamă de accesorii transparente pentru PS5
Criză majoră în Polonia. Protestele se intensifică pentru a doua seară la rând. Președintele acuză o „preluare cu forța” a Curții Constituționale, poliția intervine, iar doi ambasadori demisionează
Gandul.ro
Criză majoră în Polonia. Protestele se intensifică pentru a doua seară la rând. Președintele acuză o „preluare cu forța” a Curții Constituționale, poliția intervine, iar doi ambasadori demisionează
Se anunță PRIMELE NINSORI! Țara va fi împărțită în două de vreme...
Mediafax Italia
Se anunță PRIMELE NINSORI! Țara va fi împărțită în două de vreme...
A MURIT în ”trenul groazei”! Unde se afla în momentul impactului atleta de 24 de ani
Mediafax Spania
A MURIT în ”trenul groazei”! Unde se afla în momentul impactului atleta de 24 de ani