Misterul legat de dispariția Gabriellei Querino a fost elucidat, iar finalul de care toți se temeau s-a adeverit. Trupul neînsuflețit al tinerei de 26 de ani a fost descoperit în Laguna Venețiană, zona insulei Campalto din Italia. Și soțul ei a murit în urma accidentului nautic.
Gabriella Querino a dispărut sâmbătă, 12 septembrie, după un accident nautic în urma căruia și-a pierdut viața soțul ei, Sean Michieli, un pescar în vârstă de 25 de ani din Burano, după ce barca în care se aflau cei doi a intrat în coliziune cu un taxi acvatic.
Gabriella a fost găsită după 4 zile de la accidentul nautic
Timp de 4 zile, căutările au continuat fără încetare, chiar și pe timpul nopții, cu ajutorul unor elicoptere echipate cu proiectoare, puse la dispoziție de pompieri și de carabinierii. Însă abia marți, 15 septembrie, trupul Gabriellei a fost găsit în zona insulei Campalto, la o distanță destul de mare de canalul Tessera, unde a avut loc coliziunea și unde s-au concentrat inițial căutările, canalul fiind chiar închis temporar traficului. O femeie aflată la bordul unei ambarcațiuni care se îndrepta spre aeroport a semnalat cadavrul tinerei în apă, în fața Fondamente Nove, în zona Madonna dell’Orto.

Gabriella și Sean erau căsătoriți de 3 luni și urmau să devină părinți/ sursă foto: social media
Într-un mesaj public, primarul Veneției, Simone Venturini, și-a exprimat oficial regretele pentru dispariția celor doi soți. Sean și Gabriellei erau căsătoriți de doar 3 luni și așteptau primul lor copil.
„Din păcate, cadavrul Gabrielei Querino a fost găsit în lagună. Odată cu descoperirea cadavrului Gabrielei, se stinge, din păcate, și ultima speranță, iar o poveste tragică, care în aceste zile a ținut cu sufletul la gură întregul nostru oraș, se încheie în cel mai dureros mod posibil. În acest moment orice cuvânt este insuficient în fața unei dureri atât de mari.
Gândurile noastre se îndreaptă către familiile celor doi tineri, către prietenii lor și către toate persoanele care i-au cunoscut și le-au purtat dragoste: lor le exprim cea mai sinceră solidaritate și condoleanțele administrației municipale și ale mele personale. Un mulțumesc din suflet se îndreaptă către cei care, fără încetare, au participat la căutări în aceste zile dificile. Veneția se strânge astăzi în jurul celor două familii lovite de o pierdere imensă”. a transmis oficial primarul Veneției, Simone Venturini.