Secretul de la înmormântarea Prințesei Diana iese la iveală după aproape 30 de ani! Dorința care nu i-ar fi fost respectată

Dorința Dianei nu a fost respectată, sursa-colaj CANCAN.RO

La aproape trei decenii de la moartea Prințesei Diana, fratele ei, Charles Spencer, scoate la lumină noi detalii despre zilele tensionate în care familia Spencer și Casa Regală britanică au pregătit funeraliile din 6 septembrie 1997. În noua sa carte, „Swan Song: Diana, My Sister”, cel de-al 9-lea Conte Spencer susține că Palatul Buckingham ar fi respins inclusiv o dorință despre care el și surorile sale știau că Diana o avea pentru propria înmormântare: să fie interpretat Recviemul lui Mozart.

Spencer povestește și despre conflictul aprins privind participarea Prinților William și Harry la cortegiul funerar, susținând că s-a opus categoric ideii ca doi copii de numai 15 și 12 ani să meargă în spatele sicriului mamei lor.

Ce s-ar fi întâmplat după moartea Dianei

Primele fragmente din volumul Swan Song: Diana, My Sister, care urmează să fie lansat pe 22 septembrie, oferă perspectiva lui Charles Spencer asupra haosului și tensiunilor care au urmat morții surorii sale, pe 31 august 1997.

Potrivit PEOPLE, fratele Dianei susține că a ajuns să facă legătura între propria familie și reprezentanții Casei Regale implicați în organizarea funeraliilor, într-o perioadă în care Regina Elisabeta a II-a se afla în centrul deciziilor luate de Palatul Buckingham, iar fostul soț al Dianei, pe atunci Prințul Charles, avea propriul rol în stabilirea detaliilor ceremoniei.

Spencer spune că a avut sentimentul că, în ochii Palatului, divorțul dintre Diana și Charles nu schimbase fundamental cine avea ultimul cuvânt în privința funeraliilor.

„În ochii Palatului Buckingham, Diana le aparținea în continuare, chiar și după moarte. Familia ei, în ciuda divorțului, trebuia pur și simplu să se conformeze oricăror decizii regale”, scrie Charles Spencer.

Dorința pe care Diana ar fi avut-o pentru propriile funeralii

Printre detaliile dezvăluite acum apare unul despre care până în prezent s-a vorbit mult mai puțin. Charles Spencer susține că el și surorile sale știau ce lucrare muzicală și-ar fi dorit Diana să fie interpretată după moartea ei: celebrul Requiem al lui Wolfgang Amadeus Mozart.

Spencer afirmă că a transmis această dorință celor implicați în organizarea funeraliilor, însă solicitarea ar fi fost respinsă.

„Surorile mele știau că Diana își dorise întotdeauna ca Recviemul lui Mozart să fie interpretat pentru ea după moarte”, povestește acesta.

Explicația pe care spune că a primit-o a fost că o asemenea lucrare nu putea face parte dintr-o ceremonie funerară a Bisericii Angliei. Spencer afirmă însă că avea să descopere ulterior că justificarea nu era corectă.

„Când am transmis acest lucru, posibilitatea a fost respinsă: «Nicio parte dintr-un recviem nu poate fi interpretată la o înmormântare a Bisericii Angliei», mi s-a spus. Mai târziu am aflat că nu era adevărat-prima dintre mai multe informații neadevărate pe care autoritățile aveau să mi le ofere în acea perioadă”, susține fratele Dianei.

Prințul Charles, Harry și fratele Dianei, sursa-profimedia.ro

Acuzația dură a fratelui Dianei la adresa unor oameni din interiorul Palatului

Charles Spencer precizează că au existat și persoane din cercul regal care s-au purtat cu bunătate față de el în zilele cumplite care au urmat accidentului de la Paris. În același timp, face una dintre cele mai dure afirmații din fragmentele publicate până acum din cartea sa.

El susține că avea motive să creadă că existau oameni în interiorul Palatului care nu regretau dispariția Prințesei Diana.

„Existau și alții în Palat despre care știam deja că erau ușurați, chiar bucuroși, că ea nu mai era”, scrie Charles Spencer.

Afirmația îi aparține fratelui Dianei, iar în fragmentul publicat acesta nu prezintă numele persoanelor la care se referă.

Marea luptă pentru William și Harry: „Mi s-a părut absolut barbar”

Unul dintre cele mai sensibile episoade descrise de Charles Spencer privește imaginea care avea să rămână pentru totdeauna asociată funeraliilor Prințesei Diana: William și Harry mergând în spatele sicriului mamei lor.

În septembrie 1997, William avea numai 15 ani, iar Harry 12. Spencer susține că, atunci când a aflat că cei doi urmau să participe la procesiune, reacția sa a fost categorică.

„Ei bine, asta nu se va întâmpla”, își amintește Spencer că ar fi răspuns.

Pentru fratele Dianei, ideea ca cei doi copii să parcurgă acel drum în fața unei mulțimi uriașe și a camerelor de televiziune din întreaga lume era de neacceptat.

„Era o propunere care mi s-a părut absolut barbară și complet exclusă”, scrie el.

Spencer susține că a insistat asupra faptului că Diana „nu și-ar fi dorit niciodată să-i facă să treacă prin ceva atât de îngrozitor”.

Discuția aprinsă cu Prințul Charles

Potrivit relatării lui Spencer, opoziția sa a ajuns la Prințul Charles, care l-ar fi sunat pentru a discuta direct problema.

„Am înțeles că ai spus că nu vrei ca William și Harry să meargă în spatele sicriului Dianei”, își amintește Spencer că i-ar fi spus fostul său cumnat.

Răspunsul său ar fi fost la fel de categoric:

„Bineînțeles că nu, domnule. Diana nu și-ar fi dorit niciodată asta.”

Prințul Charles ar fi invocat atunci propria experiență, amintind că el însuși mersese în cortegiul funerar al unchiului său, Lord Mountbatten. Spencer i-ar fi atras însă atenția asupra unei diferențe pe care o considera fundamentală.

„Dar dumneavoastră aveați 30 de ani, domnule, iar el nu era mama dumneavoastră.”

Potrivit lui Charles Spencer, replica ar fi declanșat o reacție extrem de puternică din partea viitorului rege.

„Și-a ieșit din minți”, scrie Spencer, susținând că Prințul Charles i-ar fi reproșat familiei sale că nu avea „niciun nenorocit simț al datoriei”, după care discuția ar fi degenerat într-o izbucnire de furie.

Afirmația care a provocat reacția rară a Palatului Buckingham

Sursa foto: Profimedia

Spencer revine apoi asupra unei acuzații deja apărute în primele fragmente ale cărții și care a determinat Palatul Buckingham să reacționeze public. El susține că, spre finalul conversației telefonice, Prințul Charles ar fi făcut o remarcă despre Diana care l-a lăsat fără cuvinte.

„Prințul Charles și-a continuat tirada furioasă, fără ca eu să-l întrerup. Apoi s-a oprit. Am presupus că pauza însemna că încearcă să se controleze, dar apoi a dezlănțuit la telefon ceea ce eu am considerat întotdeauna a fi disprețul său reprimat față de Diana și oroarea lui că lumea fusese atât de copleșită de moartea ei”, scrie Spencer.

Potrivit versiunii sale, Charles ar fi spus apoi:

„Fii sigur că o vom uita destul de repede!”

Spencer afirmă că a rămas atât de șocat încât i-au trebuit câteva secunde pentru a reacționa.

„Nu-mi vine să cred că tocmai ai spus asta”, susține el că i-a răspuns înainte de a închide telefonul.

Palatul Buckingham a reacționat neobișnuit de dur

Palatul Buckingham a refuzat să comenteze noile dezvăluiri referitoare la funeralii. Cu o zi înainte însă, după apariția relatării despre presupusa conversație telefonică dintre Spencer și actualul rege, Palatul făcuse un gest rar și transmisese o declarație care punea sub semnul întrebării fiabilitatea amintirilor fratelui Dianei după aproape trei decenii.

„Deși, ca principiu, nu comentăm cărți, Majestatea Sa este conștientă că durerea pierderii unei surori poate întuneca rațiunea, afecta judecata și colora memoria în moduri pe care ceilalți nu le recunosc, chiar și după mulți ani de la o asemenea pierdere”, a transmis un purtător de cuvânt al Palatului.

Declarația nu oferă o versiune alternativă a presupusei conversații și nici nu răspunde punctual fiecărei afirmații făcute de Spencer, însă reprezintă o intervenție neobișnuită din partea Casei Regale într-o controversă provocată de o carte.

William și Harry, despre decizia care a marcat lumea

Imaginea celor doi prinți mergând în urma sicriului mamei lor, la 6 septembrie 1997, a devenit una dintre cele mai cunoscute fotografii din istoria recentă a Familiei Regale.

Ani mai târziu, William și Harry au oferit propria perspectivă asupra momentului. În documentarul BBC Diana, 7 Days, realizat în 2017, William a explicat că participarea lor la procesiune a fost rezultatul unei decizii luate împreună de familie.

„Nu a fost o decizie ușoară și a fost o decizie colectivă a familiei”, spunea Prințul William.

Harry avea să confirme în memoriile sale, Spare, că unchiul său Charles s-a opus puternic ideii.

„Părea enorm de mult să ceri de la doi băieți atât de tineri. Mai mulți adulți au fost îngroziți. Fratele mamei, unchiul Charles, a făcut scandal. «Nu puteți să-i puneți pe acești băieți să meargă în spatele sicriului mamei lor! Este barbar»”, a scris Harry.

S-a discutat ca numai William să meargă în urma sicriului

Secretul din arborele genealogic al Prințului William, sursa-colaj CANCAN.RO

Potrivit lui Harry, ar fi existat inclusiv o variantă de compromis: William, care avea 15 ani, să participe la procesiune, iar fratele său mai mic să fie scutit.

Harry relatează că răspunsul primit ar fi fost însă că trebuie să participe ambii prinți. În același timp, el spune că personal nu voia ca William să treacă singur prin acel moment.

„Unchiul Charles era furios. Dar eu nu eram. Nu voiam ca Willy să treacă printr-o asemenea încercare fără mine. Dacă rolurile ar fi fost inversate, nici el nu și-ar fi dorit, de fapt, nu mi-ar fi permis, să merg singur”, scrie Harry.

În cele din urmă, William și Harry au mers împreună în spatele sicriului, alături de tatăl lor, Prințul Charles, bunicul lor, Prințul Philip, și unchiul Charles Spencer.

„Un simplu omagiu al unui frate pentru o soră”

Swan Song: Diana, My Sister marchează prima ocazie în care Charles Spencer spune că vorbește deschis și pe larg despre sora sa. Cartea apare în apropierea împlinirii a 30 de ani de la moartea Dianei, iar Spencer afirmă că numărul mare de solicitări de interviuri pe care le-a primit l-a determinat să-și spună propria versiune asupra vieții și morții ei.

După înregistrarea variantei audio a volumului, fratele Prințesei Diana a descris cartea drept cea mai personală pe care a scris-o vreodată.

„În esență, acesta este simplul omagiu al unui frate pentru o soră extraordinară”, a transmis Charles Spencer, adăugând că, după ce a terminat înregistrarea, a simțit că spusese exact ceea ce avea nevoie să spună și că, în opinia sa, Diana ar fi aprobat fiecare cuvânt.

CITEȘTE ȘI: Moment delicat pentru William și Kate! Ies în public la mai puțin de 24 de ore după acuzația explozivă despre Regele Charles și Diana

Prințul Harry ar fi știut dinainte despre dezvăluirile lui Charles Spencer. Ce a discutat cu unchiul său

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cine este Gabriella Barbu, ispita care a făcut senzație în Spania și a ajuns la „Insula Iubirii”? Detalii neștiute despre brunetă
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cine este Gabriella Barbu, ispita care a făcut senzație în Spania și a ajuns la „Insula Iubirii”? Detalii neștiute despre brunetă
FOTO. Paige Spiranac a publicat imaginile verii și și-a cucerit milioanele de fani!
Prosport.ro
FOTO. Paige Spiranac a publicat imaginile verii și și-a cucerit milioanele de fani!
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ce i-a spus soțul Mirelei Vaida când a început difuzarea Asia Express: „Să nu-i facem de râs”. Vedeta dezvăluie secretul unei căsnicii fericite, după 21 de ani de relație
Click.ro
Ce i-a spus soțul Mirelei Vaida când a început difuzarea Asia Express: „Să nu-i facem de râs”. Vedeta dezvăluie secretul unei căsnicii fericite, după 21 de ani de relație
EXCLUSIV Răspunsul premierului desemnat Siegfried Mureșan, întrebat dacă a fost nominalizat pentru a pica și a-i face loc lui Grindeanu
Digi 24
EXCLUSIV Răspunsul premierului desemnat Siegfried Mureșan, întrebat dacă a fost nominalizat pentru a pica și a-i face loc lui Grindeanu
Ce se întâmplă cu vortexul polar care se formează deasupra Arcticii și cum ar putea afecta România EXCLUSIV
Digi24
Ce se întâmplă cu vortexul polar care se formează deasupra Arcticii și cum ar putea afecta România EXCLUSIV
Un Ford EcoSport a fost transformat într-un monstru cu 6 roți. Consumul afișat surprinde
Promotor.ro
Un Ford EcoSport a fost transformat într-un monstru cu 6 roți. Consumul afișat surprinde
BANCUL ZILEI. Bulă e nemulțumit de mâncarea de la restaurant
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă e nemulțumit de mâncarea de la restaurant
Lidl lansează o carne hibridă „unică” ca răspuns la cererea online
go4it.ro
Lidl lansează o carne hibridă „unică” ca răspuns la cererea online
O modificare subtilă a unghiilor poate fi un semn al unei boli ascunse
Descopera.ro
O modificare subtilă a unghiilor poate fi un semn al unei boli ascunse
Blizzard urmează să lanseze Diablo V. Primele imagini și detalii
Go4Games
Blizzard urmează să lanseze Diablo V. Primele imagini și detalii
Un spărgător binecunoscut în lumea hoților din București, arestat pentru pedofilie. Bărbatul este bănuit că a atacat fetițe și în alte țări
Gandul.ro
Un spărgător binecunoscut în lumea hoților din București, arestat pentru pedofilie. Bărbatul este bănuit că a atacat fetițe și în alte țări
ATENȚIE! Vrei să trimiți bani familiei?! TREBUIE SĂ ȘTII că vei fi... URMĂRIT!
Mediafax Italia
ATENȚIE! Vrei să trimiți bani familiei?! TREBUIE SĂ ȘTII că vei fi... URMĂRIT!
Nu e glumă! Cum poți cumpăra cu doar 25 de euro o vestă varianta Versace de 2.000 de euro?!
Mediafax Spania
Nu e glumă! Cum poți cumpăra cu doar 25 de euro o vestă varianta Versace de 2.000 de euro?!