Bianca Iotu și Remi Dobre participă la noul sezon Insula Iubirii, iar relația lor a fost încă de la început una controversată din cauza diferenței de vârstă. În cea mai recentă ediție a show-ului, concurenta s-a arătat nemulțumită de declarațiile pe care le-a făcut partenerul ei.
Bianca Iotu și Remi Dobre au o relație de trei ani. Cei doi au decis să plece în Thailanda pentru a-și testa relația, după ce inițial blondina s-a înscris ca ispită. Ei au fost despărțiți o perioadă scurtă de timp, însă au decis să își mai dea o șansă.
Ajunși pe insulă, concurenții s-au distrat împreună cu ceilalți colegi din vilă, dar și cu ispitele lor. Numai că influencerul s-a apropiat cam mult de Daniela Pană, iar partenera sa a văzut imaginile. Aceasta a declarat că nu este deranjată de legătura lor, ci de afirmațiile lui. VEZI IMAGINI ÎN GALERIA FOTO
Bianca Iotu, deranjată de declarațiile lui Remi Dobre
Chiar dacă a văzut imagini cu Daniela Pană și Remi Dobre, concurenta nu s-a arătat deranjată. Pe de altă parte, a fost nemulțumită de faptul că nu este pregătit de o relație serioasă cu ea, asta după ce s-au despărțit ultima dată.
Aceasta a spus că nu înțelege care este motivul pentru care el și-a dorit împăcarea. Mai mult decât atât, nu pricepe de ce Remi a vrut să meargă împreună cu ea la Insula Iubirii.
„Cât am fost despărțiți nu ne-am vorbit, am fost blocați, tot el a venit spre mine, știind că am sentimente. Și mi se pare, am așa un feeling că profiți de mine? De ce ne-am mai împăcat? (…) Probabil a zis-o ca să mă facă pe mine să îmi doresc mai mult să venim pe insulă”, i-a spus Bianca Iotu ispitei masculine Eduard Vasile.
:quality(100)/https%3A%2F%2Fwww.cancan.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2026%2F09%2Fbianca.jpg)
Bianca Iotu/ sursa foto: captură video Antena 1
Noi dezvăluiri despre relația lor
Bianca Iotu a mai povestit și despre dorințele sale. Ea a declarat că își dorește ca iubitul ei să fie prezent în viața sa, să fie constant. În plus, a dezvăluit că ar fi fost înșelată și nu ar mai vrea să caute atenția altor femei.
„Vreau să fie constant, nu azi ești prezent, mâine nu te mai interesează de mine și după cauți validare în alte părți (…) Dacă el chiar nu e capabil și nu vrea să se simtă responsabil pentru o altă persoană în viața lui, să rămână singur, să aibă aventuri, e ok, o iau și eu pe drumul meu, dar nu mă mai căuta”, a mai spus ea.
VEZI ȘI: Ce studii are Remi Dobre, iubitul Biancăi Iotu. Contabilul de la Insula Iubirii este tobă de carte