Cazul morții Valentinei, tânăra al cărei trup a fost găsit într-o valiză pe râul Olt, continuă să atragă atenția inclusiv în afara granițelor României.
Principalul suspect, Vlad Bălţăţeanu, în vârstă de 30 de ani, a ajuns în atenția presei din Elveția după ce s-a predat autorităților din St. Gallen, la aproximativ o săptămână după ce fusese dat în urmărire internațională.
Cazul care a șocat România, relatat și în Elveția
Potrivit informațiilor apărute până acum, tânărul a fugit din România, a traversat Ungaria și alte state europene, iar în cele din urmă a ajuns în Elveția. După mai multe zile în care a fost căutat de autorități, acesta s-a prezentat singur în fața oamenilor legii, punând capăt operațiunilor de căutare desfășurate la nivel internațional.
Cazul a fost relatat de publicația stadt.sg.ch, care a redat comunicatul autorităților și a precizat că românul este suspectat de omor. Informațiile privind predarea și reținerea acestuia au fost preluate ulterior și de alte publicații elvețiene.
Subiectul a apărut și în Blick, unde jurnaliștii au scris că Vlad Bălţăţeanu a fost arestat în St. Gallen, fiind suspectat de uciderea unei femei. Potrivit aceleiași surse, autoritățile române urmează să solicite extrădarea acestuia pentru continuarea procedurilor judiciare.
Despre caz a scris și portalul unfallmeldungen.ch, care a menționat că Vlad a fost arestat de Oficiul Federal de Justiție și va rămâne în detenție până la finalizarea procedurilor de extrădare către România. Astfel, ancheta deschisă în urma morții Valentinei a devenit subiect de interes și pentru presa din Elveția.
Vlad, iubitul tinerei găsite în râul Olt, s-a predat
Între timp, autoritățile române au confirmat oficial faptul că suspectul s-a predat. Într-un comunicat transmis după informarea primită din partea autorităților elvețiene, oamenii legii au precizat:
”În continuarea comunicărilor publice anterioare referitoare la dosarul penal în care se efectuează cercetări cu privire la stabilirea împrejurărilor în care s-a produs decesul unei persoane de sex feminin, în vârstă de 28 de ani, al cărui cadavru a fost descoperit în cursul zilei de 22.09.2026, în zona Barajului Ioneşti, de pe râul Olt, jud. Vâlcea, sunt în măsură să vă aduc la cunoştinţă că autorităţile judiciare din România au fost informate, pe canale oficiale, cu privire la faptul că persoana de sex masculin ce are calitatea de inculpat în cauză, faţă de care se efectuează acte de căutare în baza unui mandat internaţional de arestare, s-a predat autorităţilor din Elveţia în seara zilei de 28.09.2026”.
După ce a fost căutat timp de o săptămână și s-au făcut speculații privind posibila sa prezență în Italia, Vlad a fost localizat în Elveția, unde a decis să se predea autorităților. Autoritățile din România urmează acum să parcurgă procedurile necesare pentru extrădarea suspectului. Potrivit informațiilor transmise de poliție, termenul pentru formularea unei astfel de cereri este de 18 zile.
CITEŞTE ŞI: Detaliul care explică alegerea lui Vlad Băltățeanu. De ce s-ar fi predat tocmai în Elveția