Un caz grav a mobilizat autoritățile din Cluj-Napoca, după ce un medic în vârstă de 77 de ani și nepoata sa de 22 de ani au fost găsiți grav răniți într-un apartament. Cei doi au ajuns la spital în stare critică, iar anchetatorii încearcă să stabilească cine a provocat atacul, mai ales că victimele nu pot fi deocamdată audiate.
Alarma a fost dată după ce tânăra a ieșit din imobil plină de sânge și a cerut ajutor persoanelor aflate în apropiere. La scurt timp, aceasta și-a pierdut cunoștința. În locuință, oamenii legii l-au găsit pe bunicul fetei, fost medic dentist, care prezenta, la rândul său, răni grave.
Medicii au intervenit de urgență pentru salvarea celor doi. Atât tânăra, cât și bunicul său aveau plăgi provocate prin tăiere în zona capului și a gâtului. Ambii au fost resuscitați și transportați în stare critică pentru intervenții chirurgicale.
„Ambii pacienţi prezintă mai multe plăgi tăiate la nivelul gâtului şi a capului. Au ajuns în stare critică, au fost resuscitaţi şi s-a intervenit chirurgical în regim de urgenţă”, explică Dorel Danciu purtătorul de cuvânt al spitalului judeţean Cluj la Observator.
Polițiștii au deschis o anchetă
Anchetatorii au început verificările imediat și au discutat cu locatarii din zonă. Unii dintre aceștia au observat ușa apartamentului deschisă, însă nu au realizat că în interior se petrecuse ceva grav. Ulterior, zona a fost împânzită de polițiști, iar în apropierea imobilului au fost observate urme de sânge.
În atenția anchetatorilor a ajuns și mama tinerei, după ce aceasta ar fi fost văzută plecând din bloc înainte ca fiica ei să ceară ajutor. Femeia, care locuiește în Statele Unite împreună cu fiica sa și revenise recent în România, ar fi negat orice implicare în agresiune.
„Dacă exista un tratament şi acesta nu era urmat, simptomatologia unei boli psihice se poate activa, se poate activa cu putere. Dacă aveau sau nu idei paranoide, sau o suspiciozitate la cei apropiaţi, cum că le-ar vrea răul”, a spus Gabriel Groza, doctor în psihologie judiciară.
Cazul este cercetat ca o posibilă tentativă de omor în familie. Până când victimele vor putea vorbi, polițiștii verifică toate pistele și încearcă să reconstituie ce s-a întâmplat în locuință. Sunt analizate inclusiv informații despre istoricul medical al persoanelor implicate, în timp ce anchetatorii așteaptă declarațiile celor doi pentru a clarifica atacul.
CITEȘTE ȘI: Cazul Valentinei face înconjurul Europei. Ce scrie presa din Elveţia despre Vlad Bălțățeanu