Cazul morții Valentinei este în continuare în atenția anchetatorilor, după ce noi detalii au ieșit la iveală despre principalul suspect. Un apropiat al lui Vlad Bălțățeanu, cel care a contactat autoritățile după ce l-a localizat pe acesta în Elveția, a povestit ce i-ar fi spus bărbatul în timpul conversațiilor dintre ei.
Potrivit mărturiei sale, Vlad Bălțățeanu ar fi afirmat că nu are amintiri legate de momentul în care tânăra și-ar fi pierdut viața. Acesta ar fi susținut că s-a trezit și a descoperit-o deja decedată, fără să își amintească ce s-ar fi întâmplat înainte.
Ce susține Vlad Bălțățeanu că s-ar fi întâmplat în ziua morții Valentinei
După ce a fost localizat în Elveția, Vlad Bălțățeanu a revenit în țară la începutul acestei săptămâni pentru a da explicații în fața anchetatorilor. În timpul audierilor, suspectul ar fi negat orice implicare în moartea Valentinei și ar fi susținut că nu el este autorul faptei. Aceeași variantă ar fi relatat-o anterior și unei persoane apropiate, care, ulterior, l-ar fi îndemnat să se prezinte în fața poliției.
Din relatarea apropiatului reiese că seara în care s-ar fi produs tragedia ar fi început cu un conflict între Vlad Bălțățeanu și Valentina, în timpul unei întâlniri la grătar. Potrivit acestuia, tensiunile ar fi apărut după ce tânăra ar fi făcut o remarcă referitoare la tatăl lui Vlad, decedat cu câteva luni înainte.
Disputa ar fi escaladat, iar Vlad i-ar fi mărturisit prietenului său că a lovit-o pe Valentina folosind o coadă de mătură. Ulterior, bărbatul s-ar fi dus la culcare. Când s-ar fi trezit, susține că ar fi găsit-o pe tânără fără semne de viață și că nu și-ar fi amintit ce s-a întâmplat înainte de momentul în care a adormit.
„A spus singur că au făcut un mic grătar, s-au certat, adică ea s-ar fi certat cu unchiul lui, el s-ar fi dus şi i-ar fi dat două palme Valentinei, Valentina l-ar fi înjurat pe el.
A pus mâna pe coada de la mătură şi ar fi lovit-o. A spus că nu poate să își dea seama cum ar fi omorât-o cu coada de la mătură. A spus că s-a pus să doarmă și, când s-a trezit, ea era moartă lângă el în pat. Eu am apelat la 117 (n.r. poliția din Elveția)”, a declarat prietenul lui Vlad, conform Antena 3.
:quality(100)/https%3A%2F%2Fwww.cancan.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2026%2F10%2FPrietenul-lui-Vlad-Baltateanu-dezvaluiri-in-premiera.jpeg)
Vlad Bălțățeanu a apelat la un vechi prieten după ce a ajuns în Elveția
Vlad Bălțățeanu și-ar fi contactat un vechi prieten după ce a ajuns în Elveția
După dispariția Valentinei, Vlad Bălțățeanu ar fi plecat din țară și s-ar fi deplasat prin mai multe state europene, ajungând în cele din urmă în Elveția. Acolo, după câteva zile, ar fi reluat legătura cu un prieten din trecut, căruia i-ar fi solicitat sprijinul.
Apropiatul său a susținut că a încercat să îl convingă să meargă la poliție și să ofere explicații în fața autorităților, argumentând că asumarea unei astfel de decizii ar putea conta în dosarul său. Acesta a relatat și cum s-ar fi desfășurat întâlnirea dintre cei doi în Elveția, oferind detalii despre starea în care l-ar fi găsit pe Vlad.
„A sunat și mi-a spus: «Bă, hai că sunt aici, hai repede să vorbim». Hai că sunt aici, și mi-a arătat, mi-a dat cameră și mi-a arătat unde e (…) Era schimbat, era cu șapca trasă pe el. Chipul nu prea se vedea foarte clar, adică nu am putut să observ prea multe (…)
Sincer, nu prea am observat detaliile astea, pentru că, atunci când am ajuns eu, era întuneric afară. Nu m-am uitat la barba lui. Am observat atât, cât avea tatuajele acoperite și cam atât. Erau acoperite (n.r. tatuajele). În aer liber, într-un parc. Este un parc peste drum, se poate verifica”, a declarat prietenul lui Vlad Bălțățeanu, la Acces Direct.