După ce s-a remarcat în producțiile Antena 1, Oana Cârmaciu începe un nou capitol profesional. Actrița va putea fi urmărită într-unul dintre proiectele pregătite de PRO TV pentru perioada următoare, unde va interpreta un rol care a provocat-o și i-a oferit ocazia să iasă din zona de confort.
Revenirea serialului „Băieți Buni: Pe Viață” aduce în prim-plan atât personaje cunoscute publicului, cât și nume noi. Printre acestea se numără și Oana Cârmaciu, actrița care și-a construit notorietatea în producții precum „Sacrificiul” și „Atletico Textila”, iar acum se alătură distribuției noului proiect difuzat de PRO TV și VOYO.
O nouă etapă în cariera Oanei Cârmaciu
Serialul „Băieți Buni: Pe Viață” readuce pe ecrane personaje consacrate interpretate de Dragoș Bucur și Cabral Ibacka, însă noua producție mizează și pe o generație proaspătă de polițiști. Oana Cârmaciu va da viață personajului Ana, o tânără ofițeră ambițioasă, hotărâtă și dispusă să își asume riscuri pentru a-și atinge obiectivele.
Actrița spune că a regăsit în personaj multe dintre propriile trăsături și mărturisește că experiența filmărilor a fost una intensă.
„Ana e o fată ambițioasă, curajoasă, vulcanică. Urmează regulile şi procedura până când scopul devine mai important decât mijloacele şi cam ăla e momentul în care începe să se pună în pericol. M-am întâlnit cu mine în Ana, de multe ori. În felul în care îşi dorește să reușească, să ajute, să rezolve tot”.
Rolul care a scos-o din zona de confort
Pentru a intra cât mai bine în pielea personajului, Oana Cârmaciu a fost nevoită să deprindă abilități noi și să interpreteze scene diferite de cele cu care era obișnuită în alte producții.
„Am învățat să trag cu pistolul, să pun cătușe (încă nu mă descurc grozav la asta) şi să arăt stăpână pe situație când pe dinăuntru sunt leșinată de frică. Pe scurt, Ana e un «totul e bine când se termină cu bine» kind of girl, chiar dacă pe drum au fost câteva explozii, posibil 2-3 crime și-o răpire… Cine mai stă să numere?! Eu abia aștept să o văd în acțiune!”, a declarat actrița.
Noua producție reprezintă astfel una dintre cele mai importante provocări profesionale din ultima perioadă pentru vedetă, care își extinde portofoliul cu un rol de acțiune într-un serial cu o bază solidă de fani.
Cine completează distribuția noului serial
Alături de Oana Cârmaciu va apărea și Niko Becker, actor recompensat în 2024 cu Premiul pentru Tânără Speranță la Gala Premiilor Gopo. Acesta îl interpretează pe Denis, un polițist aflat la început de drum, care aduce în poveste un amestec de entuziasm, sensibilitate și umor.
Actorul a recunoscut că volumul mare de muncă l-a surprins la începutul proiectului.
„Fiind prima dată când joc într-un serial, când am primit cele 10 scenarii și am văzut cantitatea de material de lucru, recunosc că m-am simțit puțin depășit de situație. Cred că m-am relaxat de abia după prima săptămână, când am început să mă obișnuiesc cu colegii, cu echipa și cu ritmul de lucru”, a mărturisit actorul.
Personajul său dezvoltă și o legătură specială cu Ana, interpretată de Oana Cârmaciu, aspect care promite să adauge o dimensiune emoțională intrigii.
„El e un polițist bun, dar nu neapărat și unul ambițios. Pe el nu problemele polițienești îl țin treaz noaptea, ci Ana. Chiar aici, în această naivitate aproape adolescentină, am încercat să găsesc relaxarea și umorul personajului, fără ca acesta să-și piardă umanitatea, fiindcă îndrăgosteala față de Ana trebuia să rămână ceva cu care telespectatorii să poată empatiza”, a adăugat Niko.