Este doliu în lumea filmului. Celebrul actor, cunoscut pentru rolul său din Star Trek, Patrick Stewart a murit. Actorul avea 86 de ani și suferea de mai multe afecțiuni, precum Alzheimer și demența cu corpi Lewy (Lewy Body Dementia sau LBD). Anunțul cu privire la deces a fost făcut joi, pe pagina sa de socializare.
Patrick Stewart a devenit cunoscut în urma rolului pe care l-a interpretat, căpitanul Jean-Luc Picard, în Star Trek. El a murit miercuri, 28 octombrie, la reședința sa din Los Angeles, iar anunțul a fost făcut o zi mai târziu, joi, 29 octombrie, pe pagina sa de socializare, prin intermediul unui mesaj emoționant. Potrivit postării, el se afla în grija soției sale, dar a fost înconjurat și de prieteni și familie. VEZI IMAGINI ÎN GALERIA FOTO
A murit Patrick Stewart
Patrick Stewart a fost unul dintre cei mai cunoscuți actori britanici de teatru și film. Acesta a avut o carieră impresionantă, fiind apreciat pentru rolurile sale în piesele lui Shakespeare, dar și pentru interpretările sale din producții science-fiction. Actorul suferea de demență și Alzheimer, avea 86 de ani și locuia în Los Angeles.
Soția sa, Sunny, i-a fost alături până în ultima clipă. Mesajul publicat joi, 29 octombrie, prin care se anunță decesul artistului, precizează că a fost înconjurat de familie, prieteni, muzică, rugăciuni, lacrimi și zâmbete.
„A fost ținut în îmbrățișarea caldă a familiei și a prietenilor, înconjurat de muzică live, rugăciuni, lacrimi, râsete și acel tip de emoție profundă pe care numai el o putea inspira după o viață întreagă dedicată nouă tuturor. „Vom prețui pentru totdeauna liniștea și reflecția de pe chipul său, o amintire veșnică a grației lui invincibile. Fiu al orașului Mirfield din West Riding, Yorkshire, el a parcurs un drum de la Royal Shakespeare Company către o carieră la fel de apreciată, care s-a întins pe șase decenii pe Broadway, pe marele ecran și în televiziune”, arată mesajul de pe pagina sa de Instagram.
:quality(100)/https%3A%2F%2Fwww.cancan.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2026%2F10%2Fpatrick.jpeg)
Patrick Stewart/ sursa foto: social media
Jean-Luc Picard, personaj emblematic pentru generații de telespectatori
La finalul anilor 1980, Patrick era deja un nume cunoscut. La vârsta de 47 de ani, a ales să îi dea viață personajului legendar căpitan Jean-Luc Picard, cu părul încărunțit, în serialul „Star Trek: The Next Generation”, primul spin-off de acțiune al revoluționarului serial TV din anii 1960.
El a petrecut șapte sezoane la „bordul navei spațiale”, iar replicile sale ferme – „Engage!” („Activați”) și „Make it so” („Așa să fie”) – au devenit virale. Actorul a interpretat personajul și în alte patru filme spin-off – „Star Trek Generations” (1994), „Star Trek: First Contact” (1996), „Star Trek: Insurrection” (1998) și „Star Trek: Nemesis” (2002) –, precum și în serialul de televiziune „Star Trek: Picard”, difuzat între 2020 și 2023.
VEZI ȘI: Doliu în lumea folclorului! A murit ceterașul Vasile Pop-Lia
De ce a ales Barbara Barrie moartea asistată medical. Actrița a încetat din viață la 95 de ani