Oana Roman a anunțat că urmează să treacă printr-o operație pe care a evitat-o mult timp. Decizia vine după transformarea fizică prin care a trecut în ultimii ani, însă vedeta a explicat că intervenția nu are doar un scop estetic, ci este necesară din cauza unor probleme de sănătate care nu mai pot fi ignorate.
După ce a reușit să mai scape de 15 kilograme, Oana Roman se pregătește pentru o nouă etapă importantă. Vedeta urmează să se opereze, după ce a tot amânat această decizie timp de mai mulți ani.
Ea a explicat că motivele care au determinat-o să facă acest pas sunt legate de sănătate, intervenția fiind necesară din punct de vedere medical, și nu pentru îmbunătățirea aspectului fizic.
„Trebuie să-mi fac abdominoplastia pe care am tot amânat-o ani de zile, iar acum e musai să o fac, din punct de vedere medical, în primul rând. Trebuie să o fac. Nu că nu mai necesită amânare, dar vreau eu să termin și cu asta, probabil la primăvară”, a spus Oana Roman pentru Spynews.ro.
Motivul medical pentru care Oana Roman trebuie să se opereze
De-a lungul timpului, Oana Roman a povestit despre problemele grave de sănătate cu care s-a confruntat și despre intervențiile care i-au pus viața în pericol. Una dintre operațiile suferite în urmă cu mai mulți ani a lăsat urme importante în zona abdominală, fiind necesară o incizie de mari dimensiuni.
În urma acestei intervenții, peretele abdominal a avut nevoie de susținere cu ajutorul unei plase medicale. Astfel, abdominoplastia a devenit un pas important pentru rezolvarea problemelor cu care se confruntă în prezent.
:quality(100)/https%3A%2F%2Fwww.cancan.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2026%2F11%2FWhatsApp-Image-2026-11-02-at-04.03.18.jpeg)
Vedeta a recunoscut care este motivul intervenției / Sursa foto: Social media
„Eu în zona abdomenului am o plasă și o operație cu o tăietură foarte mare și urâtă. Nu am voie să fac nici proceduri în acea zonă, pentru că acolo organele trebuie să stea liniștite. Eu sunt tăiată de deasupra buricului până jos, de sus în jos.
Tăietura va dispărea în urma operației pe care o voi suferi, pentru că bucata respectivă de piele se taie. Și buricul e tăiat”, a declarat Oana Roman, în urmă cu ceva timp.
CITEȘTE ȘI: Oana Roman este de nerecunoscut! A slăbit enorm, iar noua apariție i-a impresionat pe fani