Fosta concurentă de la Insula Iubirii este însărcinată! Va deveni mamă pentru a doua oară

Se mărește familia fostei concurente de la „Insula iubirii” / Sursa foto: Pexels

Marinela Mavrodin este în culmea fericirii! Fosta concurentă de la „Insula iubirii” și soțul său, Robert Urucu, au dat vestea cea mare. Cei doi se pregătesc să devină părinți pentru a doua oară! Șatena și fostul concurent de la „Puterea dragostei” mai au împreună un fiu, pe nume Matthias.

Tânăra în vârstă de 28 de ani a devenit cunoscută în urma participării la „Insula iubirii” sezonul 4, alături de iubitul ei de atunci, Iulian Chiru. Între cei doi au existat mai multe neînțelegeri, iar în final au ajuns să pună capăt relației. Ulterior, Marinela l-a întâlnit pe Robert în cadrul emisiunii „Puterea dragostei”, iar de câțiva ani trăiesc o frumoasă poveste de iubire.

Marinela Mavrodin, însărcinată pentru a doua oară

Șatena și partenerul ei au făcut un anunț emoționant, dezvăluind că familia lor se va mări din nou. Fosta concurentă de la „Insula iubirii” este însărcinată pentru a doua oară, la trei ani după ce a adus pe lume primul copil.

Cei doi s-au filmat în ipostaze emoționante, alături de Matthias. La un moment dat, în cadru, apare și un tort pe care scrie Baby 2.

„Dacă ne-ar fi spus cineva acum câțiva ani cum va arăta viața noastră astăzi, probabil că nu ne-am fi imaginat cât de frumos va fi totul. Am pornit la drum în doi, cu multe planuri și visuri, iar apoi a venit Matthias și ne-a schimbat complet lumea.

Ne-a arătat ce înseamnă să iubești pe cineva mai mult decât te-ai fi crezut vreodată în stare și cât de frumoasă poate fi viața atunci când ai familia lângă tine. Au fost multe momente frumoase, multe amintiri și, bineînțeles, și zile obișnuite, din acelea care până la urmă înseamnă cel mai mult”, a scris Marinela Mavrodin, pe Instagram.

Marinela Mavrodin este însărcinată în patru luni / Sursa foto: Social media

Fosta concurentă de la „Insula iubirii” este însărcinată în patru luni

La scurt timp după ce a dezvăluit că va deveni mamă pentru a doua oară, Marinela Mavrodin a publicat primele imagini în care își etalează burtica de gravidă. Fosta concurentă de la „Insula iubirii” a dezvăluit că se află în săptămâna 17 de sarcină, iar anunțul a fost primit cu multă bucurie de cei apropiați.

Deocamdată, Marinela și partenerul ei nu au făcut public sexul celui de-al doilea copil. Totodată, șatena a explicat că sarcina este motivul pentru care, în ultima perioadă, a fost mai puțin activă pe rețelele de socializare.

„În ultima perioadă am fost puțin mai absenți de aici, dar am avut un motiv foarte frumos pentru care am ales să păstrăm anumite lucruri doar pentru noi”, a mai scris Marinela Mavrodin, pe Instagram.

CITEȘTE ȘI: Prințul Marco a intrat în „club”. TOP 10: concurenți care au făcut amor cu ispitele la Insula Iubirii

Dovada clară că au rămas împreună după Insula Iubirii! Prințul Marco și Bianca, dar și Mocăniță cu Andrușca, prezenți la un eveniment

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Ce operații estetice are Gabriella Barbu de la Insula Iubirii în zona feselor! Imagini nemaivăzute cu ispita înainte de toate intervențiile
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Ce operații estetice are Gabriella Barbu de la Insula Iubirii în zona feselor! Imagini nemaivăzute cu ispita înainte de toate intervențiile
FOTO. Iubita discretă a lui Gabi Torje a publicat fotografiile din Las Vegas! Detaliul care a atras atenția tuturor
Prosport.ro
FOTO. Iubita discretă a lui Gabi Torje a publicat fotografiile din Las Vegas! Detaliul care a atras atenția tuturor
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
David Pușcaș nu mai are bani pentru tratament. Afecțiunea cu care a fost diagnosticat: „Nu am pe nimeni care să mă ajute”
Click.ro
David Pușcaș nu mai are bani pentru tratament. Afecțiunea cu care a fost diagnosticat: „Nu am pe nimeni care să mă ajute”
Recompensă de până la 20 de milioane de dolari pentru oricine furnizează informații despre instalațiile nucleare ale Iranului
Digi 24
Recompensă de până la 20 de milioane de dolari pentru oricine furnizează informații despre instalațiile nucleare ale Iranului
Scandal uriaș de spionaj în SUA. Cine este Alice Huang, femeia care a avut o relație secretă cu șeful Nvidia și a trimis date în China
Digi24
Scandal uriaș de spionaj în SUA. Cine este Alice Huang, femeia care a avut o relație secretă cu șeful Nvidia și a trimis date în China
Hyundai Kona 2020, un SUV mic pentru nevoile de zi cu zi. Merită investiția într-un exemplar second-hand?
Promotor.ro
Hyundai Kona 2020, un SUV mic pentru nevoile de zi cu zi. Merită investiția într-un exemplar second-hand?
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Dedeman: preț imbatabil pentru o cafetieră cu putere de 800 W
go4it.ro
Dedeman: preț imbatabil pentru o cafetieră cu putere de 800 W
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
Go4Games
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
Trucul japonez pentru pregătirea copacilor din grădină în prag de iarnă. Cum îi protejezi de ger și zăpadă
Gandul.ro
Trucul japonez pentru pregătirea copacilor din grădină în prag de iarnă. Cum îi protejezi de ger și zăpadă
Planta salvatoare. Romanii o puneau pe răni, grecii o interziceau, iar acum...
Mediafax Italia
Planta salvatoare. Romanii o puneau pe răni, grecii o interziceau, iar acum...
Cine are o conservă de ton goală are o comoară! Cinci trucuri în care o poți refolosi acasă
Mediafax Spania
Cine are o conservă de ton goală are o comoară! Cinci trucuri în care o poți refolosi acasă