Foștii concurenți de la Insula Iubirii au divorțat oficial! Bruneta are deja un iubit: „A apărut acum câteva luni în viața mea”

Și-au spus „adio” după mai bine de patru de ani de relație / Sursa foto: Colaj Cancan

Oficial, Ema Oprișan și Răzvan Kovacs nu mai sunt soț și soție. Cei doi au depus actele de divorț și au încheiat căsnicia. Foștii concurenți de la „Insula iubirii” s-au despărțit în luna decembrie a anului trecut. Totuși, finalizarea procedurii a durat aproape un an din cauza neînțelegerilor cu privire la implicarea activă a lui Răzvan în creșterea copiilor.

Imediat după ce s-a încheiat întregul proces de divorț, Ema a ținut să împărtășească vestea și cu fanii săi din mediul online. Aceasta este fericită că a încheiat demersul și s-a arătat recunoscătoare față de omul pe care l-a cunoscut în urmă cu ceva timp și care i-a demonstrat că trebuie să se ridice de fiecare dată când este la pământ.

În plus, fosta concurentă de la „Insula iubirii” a făcut o glumă legată de vreme. Tânăra a spus că soarele a ieșit în sfârșit și pe strada sa.

„Știți de ce este ziua asta cu soare? Pentru că oficial a răsărit soarele pe strada mea. La ora 17:00 îmi iau certificatul nu de căsătorie, de divorț. Să fie într-un ceas bun! Karma poartă și un nume, adică ar trebui să fie schimbat în dicționar.

Ce pot eu să fac, doar să mulțumesc unui om care a apărut acum câteva luni în viața mea și mi-a demonstrat că, atunci când ești la pământ, întotdeauna vei putea să te ridici când ai oameni minunați alături de tine”, a transmis Ema Oprișan, pe Instagram.

Ema și Răzvan au divorțat

După anunțul făcut pe rețelele de socializare, bruneta a revenit cu un alt mesaj în care a vorbit despre felul în care vede lucrurile în această etapă din viața sa. Fosta concurentă a precizat că nu poate ține totul sub control și că trebuie să accepte ce i se întâmplă.

Foștii concurenți de la „Insula iubirii” au pus punct relației după mai bine de 4 ani / Sursa foto: Social media

„Și uite cum mi-a revenit starea… 1:1. Viața asta nu o putem controla, nu putem ști ce se va întâmpla, este un timp, ne bucurăm de momente și momentele trebuie să le și apreciem. Ce pot să spun mai mult? Asta e viața”, a mai spus Ema Oprișan, pe Instagram.

În urma despărțirii de Răzvan Kovacs, Ema și-a refăcut viața cu Răzvan Popescu. Totuși, cei doi s-au separat, iar ea a mărturisit că nu a știut să îl aprecieze la timp. De altfel, și Robert Kovacs a trecut peste despărțire, fiind acum împreună cu o tânără pasionată de motociclete.

CITEȘTE ȘI: Ema Oprișan, prinsă între doi Răzvani! Trecutul cu Kovacs i-a dat peste cap relația cu noul iubit: „Trebuie să suport consecințele”

Noul iubit al Emei Oprișan are un trecut amoros controversat! Pe 10 iulie, Răzvan a fost cu o celebră tiktokeriță în vacanță

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Ce operații estetice are Gabriella Barbu de la Insula Iubirii în zona feselor! Imagini nemaivăzute cu ispita înainte de toate intervențiile
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Ce operații estetice are Gabriella Barbu de la Insula Iubirii în zona feselor! Imagini nemaivăzute cu ispita înainte de toate intervențiile
FOTO. Iubita discretă a lui Gabi Torje a publicat fotografiile din Las Vegas! Detaliul care a atras atenția tuturor
Prosport.ro
FOTO. Iubita discretă a lui Gabi Torje a publicat fotografiile din Las Vegas! Detaliul care a atras atenția tuturor
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
David Pușcaș nu mai are bani pentru tratament. Afecțiunea cu care a fost diagnosticat: „Nu am pe nimeni care să mă ajute”
Click.ro
David Pușcaș nu mai are bani pentru tratament. Afecțiunea cu care a fost diagnosticat: „Nu am pe nimeni care să mă ajute”
Recompensă de până la 20 de milioane de dolari pentru oricine furnizează informații despre instalațiile nucleare ale Iranului
Digi 24
Recompensă de până la 20 de milioane de dolari pentru oricine furnizează informații despre instalațiile nucleare ale Iranului
Scandal uriaș de spionaj în SUA. Cine este Alice Huang, femeia care a avut o relație secretă cu șeful Nvidia și a trimis date în China
Digi24
Scandal uriaș de spionaj în SUA. Cine este Alice Huang, femeia care a avut o relație secretă cu șeful Nvidia și a trimis date în China
Hyundai Kona 2020, un SUV mic pentru nevoile de zi cu zi. Merită investiția într-un exemplar second-hand?
Promotor.ro
Hyundai Kona 2020, un SUV mic pentru nevoile de zi cu zi. Merită investiția într-un exemplar second-hand?
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Dedeman: preț imbatabil pentru o cafetieră cu putere de 800 W
go4it.ro
Dedeman: preț imbatabil pentru o cafetieră cu putere de 800 W
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
Go4Games
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
Schimbare majoră pentru o zodie în săptămâna 9-15 noiembrie 2026. Cristina Demetrescu: Este momentul să clarifice lucrurile
Gandul.ro
Schimbare majoră pentru o zodie în săptămâna 9-15 noiembrie 2026. Cristina Demetrescu: Este momentul să clarifice lucrurile
Planta salvatoare. Romanii o puneau pe răni, grecii o interziceau, iar acum...
Mediafax Italia
Planta salvatoare. Romanii o puneau pe răni, grecii o interziceau, iar acum...
Cine are o conservă de ton goală are o comoară! Cinci trucuri în care o poți refolosi acasă
Mediafax Spania
Cine are o conservă de ton goală are o comoară! Cinci trucuri în care o poți refolosi acasă