Fiica cea mare a lui Ilie Bolojan a făcut pasul cel mare! Lucia Maria s-a căsătorit cu Daniel Bota, fost fotbalist la FC Bihor. Marele eveniment a avut loc ieri, 14 noiembrie, și a fost pregătit ca la carte. Cu doar o zi înainte de nuntă, chiar fostul premier a făcut ultima „inspecție” pentru a se asigura că totul decurge conform planului. Alături de cei doi miri, liderul liberal a mers la Palazzo Oradea și a pus la punct ultimele detalii.
Lucia Maria Bolojan are 30 de ani și este arhitectă, în timp ce Daniel Bota, în vârstă de 34 de ani, are un trecut în fotbalul bihorean. Acesta a făcut parte din lotul echipei FC Bihor în 2013, pe vremea când formația evolua în Liga a II-a.
Relația celor doi durează de ceva timp, iar acum au decis să facă pasul cel mare. Nunta a fost una fastuoasă, iar la eveniment au participat numeroase nume din lumea politică, așa că Ilie Bolojan s-a asigurat că totul a fost organizat ca la carte, până la cel mai mic detaliu.

Lucia Maria și Daniel Bota s-au căsătorit /Foto: gandul.ro
Ilie Bolojan, în „inspecție” la Palazzo Oradea
Lucia Maria și Daniel Bota au făcut pasul cel mare, unindu-și ieri destinele în mod oficial. Cununia civilă a avut loc la Primăria Oradea, iar ceremonia religioasă s-a desfășurat la Biserica cu Lună, una dintre clădirile emblematice ale orașului. Ulterior, petrecerea a fost programată la Palazzo Grand Hall, o locație pentru evenimentele private, inaugurată în luna mai a acestui an.
Ilie Bolojan a fost socru mic și se pare că și-a luat rolul în serios. Potrivit informațiilor publicate de Gândul, fostul premier a vrut să se asigure că în ziua cea mare totul merge conform planului, așa că doar cu o zi înainte de nuntă a mers în „inspecție” la Palazzo Oradea. Vezi imagini AICI.
Ilie Bolojan a ajuns la locație însoțit de cei doi miri, dar și de câțiva agenți SPP. Cu o mapă în mână, fostul premier și-a însoțit fiica și ginerele, iar aceștia au petrecut ore bune în sala de evenimente. Primul care a părăsit Palazzo Oradea a fost Daniel Bota, după două ore. Fostul premier și fiica lui au plecat și ei după trei ore, în care au pus la punct ultimele detalii.
La ieșirea din clădire, Ilie Bolojan, fiica sa și agenții SPP au avut o scurtă „ședință de organizare”, iar mai apoi cu toții s-au îndreptat către mașini. Liderul liberal a plecat cu un SUV cu șofer și un agent SPP, în timp ce fiica sa a plecat cu o altă mașină.
CITEȘTE ȘI: