A fost gunoier în timp ce studia Dreptul. Decizia luată după ce și-a obținut diploma

A fost gunoier în timp ce studia Dreptul. Decizia luată după ce și-a obținut diploma
Gunoier și student la Drept

A pornit de la munca de jos și a ajuns cu diploma în mână. Povestea tânărului mexican a avut un deznodământ neașteptat.

În orașul Matamoros, povestea lui Jose Israel Hernandez Chavez este un exemplu de ambiție și perseverență. Hotărât să ajungă avocat, tânărul și-a asumat un loc de muncă solicitant în cadrul serviciului local de salubritate pentru a-și putea acoperi cheltuielile necesare finalizării studiilor de Drept. A ales să muncească din greu, fără să renunțe la obiectivul pe care și l-a propus.

Timp de mai mulți ani, veniturile câștigate la serviciul de salubritate au fost principala sa sursă de finanțare pentru facultate. Din banii câștigați și-a asigurat atât plata studiilor, cât și costurile legate de cărți și celelalte resurse de care avea nevoie pentru a învăța.

După ce a obținut diploma în Drept, s-a întors la muncă

Momentul absolvirii nu l-a determinat să uite de oamenii și locul de muncă datorită cărora a reușit să-și urmeze visul. După ce și-a primit diploma, Jose Israel a ales să marcheze reușita într-un mod simplu. Tânărul s-a întors la echipa alături de care muncise ani de zile. A urcat din nou în mașina de salubritate și le-a împărtășit colegilor bucuria acestui moment important.

Chiar și după finalizarea studiilor, tânărul a mai rămas o vreme angajat în cadrul Departamentului de Salubritate Publică din Matamoros. Astfel, a demonstrat că nu și-a uitat originile și eforturile care l-au ajutat să ajungă la acest rezultat.

Sursa foto: Social media

Tânărul avea un program de muncă solicitant

În paralel cu pregătirea pentru o carieră în domeniul juridic, Jose Israel Hernandez Chavez a lucrat în cadrul serviciului de salubritate din Matamoros. A îmbinat cursurile de la Facultatea de Drept cu munca pe teren, fiind nevoit să își desfășoare activitatea indiferent dacă era soare, ploaie sau vreme nefavorabilă. La momentul în care și-a încheiat studiile, tânărul avea doar 21 de ani.

Programul său începea uneori încă de la primele ore ale dimineții, în jurul orei 6:00, și se putea încheia abia spre seară. O mare parte din zi o petrecea pe traseele de colectare a gunoiului, deplasându-se prin diferite cartiere ale orașului împreună cu echipa sa și ocupându-se de ridicarea deșeurilor.

Viața de student angajat i-a impus un ritm extrem de solicitant. După orele petrecute la facultate, Israel trebuia să își respecte și programul de lucru. Astfel că, fiecare zi presupunea o atentă împărțire a timpului între studiu, cursuri și responsabilitățile de la serviciu. În ciuda oboselii și a programului încărcat, a continuat să le ducă pe toate până la capăt.

După încheierea facultății, Hernandez Chavez a decis să povestească în mediul online despre anii de muncă și sacrificiile care au stat în spatele reușitei sale.

„Absolvirea este rezultatul efortului, perseverenței și disciplinei investite în atingerea obiectivului de a-mi finaliza studiile; este, fără îndoială, un moment cu totul special care nu trebuie trecut cu vederea”, a transmis el, potrivit elimparcial.com.

CITEȘTE ȘI: Povestea livratorului de la Glovo care lucrează 14 ore pe zi, ca să strângă bani pentru tratamentul iubitei: ”Uneori simt că nu mai pot, dar merg înainte”

Povestea incredibilă a pensionarilor-genii, a invențiilor „top secret” și a farfuriei zburătoare made in România

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Au divorțat după doar un an de căsnicie, iar ea a folosit cuvinte grele despre ”calvarul” trăit împreună cu fundașul lui Manchester United: „A fost un iad. Simțeam o durere fizică”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Au divorțat după doar un an de căsnicie, iar ea a folosit cuvinte grele despre ”calvarul” trăit împreună cu fundașul lui Manchester United: „A fost un iad. Simțeam o durere fizică”
Mitică Dragomir, milionar din imobiliare: „În Pipera, nici acum, când nu cumpără nimeni, nu se vinde metrul pătrat sub 3.000 de euro”
Prosport.ro
Mitică Dragomir, milionar din imobiliare: „În Pipera, nici acum, când nu cumpără nimeni, nu se vinde metrul pătrat sub 3.000 de euro”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Cabral, surpriza serii la „Vocea României”! Cine l-a însoțit? „Vreau să vă fac cunoștință cu soția lui”
Click.ro
Cabral, surpriza serii la „Vocea României”! Cine l-a însoțit? „Vreau să vă fac cunoștință cu soția lui”
Prima reacție a lui Călin Georgescu, după ce Curtea de Apel i-a respins cererea de a intra în arest la domiciliu
Digi 24
Prima reacție a lui Călin Georgescu, după ce Curtea de Apel i-a respins cererea de a intra în arest la domiciliu
Bodyguardul lui Georgescu, audiat la DIICOT. Ce ar fi făcut Marin Burcea, poreclit „Lunetistul”
Digi24
Bodyguardul lui Georgescu, audiat la DIICOT. Ce ar fi făcut Marin Burcea, poreclit „Lunetistul”
Mașina Zilei: Este BMW Seria 3 diesel din 2019 toată mașina de care ai nevoie?
Promotor.ro
Mașina Zilei: Este BMW Seria 3 diesel din 2019 toată mașina de care ai nevoie?
BANCUL ZILEI. Cum zăpăcești o blondă? – O pui într-o ...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Cum zăpăcești o blondă? – O pui într-o ...
Gadget util la Lidl: uscător de încălțăminte Silvercrest la 50 de lei
go4it.ro
Gadget util la Lidl: uscător de încălțăminte Silvercrest la 50 de lei
Fenomen bizar detectat în spațiul cosmic!
Descopera.ro
Fenomen bizar detectat în spațiul cosmic!
Veste devastatoare pentru gamerii pasionați de jocuri RPG
Go4Games
Veste devastatoare pentru gamerii pasionați de jocuri RPG
Ce a făcut David Popovici cu mașinile primite CADOU de la Ion Țiriac. Aroganță sau nu? „Nu pot să le conduc...”
Gandul.ro
Ce a făcut David Popovici cu mașinile primite CADOU de la Ion Țiriac. Aroganță sau nu? „Nu pot să le conduc...”
Bagaje GRATUITE în avion din 2027: reguli noi pentru Ryanair și Wizz Air
Mediafax Italia
Bagaje GRATUITE în avion din 2027: reguli noi pentru Ryanair și Wizz Air
Se anunță UN CUTREMUR PUTERNIC?! Ce arată noua hartă a riscului seismic
Mediafax Spania
Se anunță UN CUTREMUR PUTERNIC?! Ce arată noua hartă a riscului seismic