Alexandra Alișorii, atac dur asupra Ellei Vișan. Ce a spus tiktokerița despre ea

Alexandra Alișorii, atac dur asupra Ellei Vișan. Ce a spus tiktokerița despre ea
Alexandra Alișorii, atac dur asupra Ellei Vișan

Relația dintre Ella Vișan și Răzvan Kovacs este un subiect foarte discutat în mediul online. Oamenii își dau cu părerea și în timp ce unii se bucură pentru fericirea lor, alții aduc critici celui mai nou cuplu. Printre cei care au opinii publice se numără și Alexandra Alișorii.

Răzvan și Ema nu mai sunt împreună de ceva timp, așa că s-a aruncat în brațele Ellei Vișan, și ea fostă concurentă la testul suprem. Relația lor este subiect de discuție în continuare, iar părerile sunt împărțite. Tiktokerița Alexandra Alișorii este una dintre multele persoane care au comentat pe marginea situației. Cele două ar fi urmat să facă parte din juriul unui concurs, însă influencerița a luat o decizie radicală.

Alexandra Alișorii, mesaj dur pentru Ella

Alexandra Alișorii este una dintre cele mai cunoscute și apreciate influencerițe din țara noastră, datorită sincerității de care dă dovadă. Aceasta are o comunitate uriașă, pe care a adunat-o de-a lungul timpului. De curând, a luat foc, după ce Ella și-a afișat relația cu Răzvan.

Ele ar fi trebuit să jurizeze împreună un nou concurs, dar a explicat că nu poate accepta oferta, deoarece nu vrea ca numele ei să fie asociat cu cel al blondinei. În plus, ea a declarat că nu o poate simpatiza pe iubita lui Răzvan, având în vedere că s-a cuplat cu bărbatul unei femei pe care o cunoștea.

Normal că vulnerabila! Sunt răutăcioasă, când te faci de râs…Mie, dacă mi-ar pune cineva un milion de euro în față, nu aș face ce face ea. Nu aș putea să fac ce face ea! Dacă femeia are genul ăsta de judecată în viață, noi nu avem cum nici măcar să bem o cafea, dar să stăm în juriu împreună…Ați înnebunit?! Măcar prostituată dacă era, era mai bine! Te faci de râs peste tot! Ești și urâtă, nici nu te speli….părul ăla e întotdeauna nespălat! Pierd bani, dar nu pot să îmi asociez imaginea cu așa ceva. Mai bine cu o prostituată! Fata asta e ieftină!, a povestit ea în timpul unui live.

Ce spune Ema despre relația pe care o are Răzvan cu Ella

În urmă cu puțin timp, fosta parteneră a lui Răzvan a vorbit, din nou, despre Ella. Ea a recunoscut că nu o deranjează că tatăl copiilor ei și-a refăcut viața, însă ce o deranjează este felul de a fi a actualei iubite. În plus, a explicat că nimeni nu este de vină pentru divorțul lor.

Sinceră să fiu, nu am nicio treabă cu ea, nu mă deranjează (…) Putea să fie oricare în locul ei, eu și cu Răzvan suntem de vină că s-a ajuns aici, mă deranjează tupeul ei ăsta, atât, a declarat Ema Oprișan.

VEZI ȘI: Romeo Vasiloni, mesaj dur pentru Ella și Răzvan. Ce le-a transmis celor doi îndrăgostiți

Ema Oprișan o critică pe Ella Vișan! Nu s-a mai abținut deloc: „Devine vulnerabil și se îndrăgostește de mine”

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Imagini nemaivăzute cu Bianca Ghiurcă înainte de operațiile estetice. Cât de mult s-a schimbat soția lui Marco de la Insula Iubirii
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Imagini nemaivăzute cu Bianca Ghiurcă înainte de operațiile estetice. Cât de mult s-a schimbat soția lui Marco de la Insula Iubirii
Soția lui a fost angajată de Lidl, dar averea lor e uriașă. A cumpărat un teren cu 6,5 milioane de dolari și l-a vândut acum cu 18,15 milioane
Prosport.ro
Soția lui a fost angajată de Lidl, dar averea lor e uriașă. A cumpărat un teren cu 6,5 milioane de dolari și l-a vândut acum cu 18,15 milioane
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ilona Brezoianu rupe tăcerea despre „Te cunosc de undeva”. Ce s-a întâmplat după ce Pepe a dat bir cu fugiții?
Click.ro
Ilona Brezoianu rupe tăcerea despre „Te cunosc de undeva”. Ce s-a întâmplat după ce Pepe a dat bir cu fugiții?
De ce s-ar fi prăbușit avionul privat cu 9 persoane la bord în Florida. Explicațiile unui pilot
Digi 24
De ce s-ar fi prăbușit avionul privat cu 9 persoane la bord în Florida. Explicațiile unui pilot
Epopeea hainei de blană a iubitei lui Ciolacu. Un magazin cu Instagram făcut azi îi dă dreptate fostului premier: „Toate dorințele”
Digi24
Epopeea hainei de blană a iubitei lui Ciolacu. Un magazin cu Instagram făcut azi îi dă dreptate fostului premier: „Toate dorințele”
Mașina Zilei – Renault Megane diesel din 2022: un break francez la sub 15.000 de euro. Ce primești pentru acești bani?
Promotor.ro
Mașina Zilei – Renault Megane diesel din 2022: un break francez la sub 15.000 de euro. Ce primești pentru acești bani?
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Radiații telefoane: Cât au măsurat nemții la iPhone 17 și Galaxy S26
go4it.ro
Radiații telefoane: Cât au măsurat nemții la iPhone 17 și Galaxy S26
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Ce jocuri gratuite primesc abonații PlayStation în noiembrie
Go4Games
Ce jocuri gratuite primesc abonații PlayStation în noiembrie
George Simion anunță un protest pentru Călin Georgescu cu toți membrii AUR la București. Când va avea loc mitingul
Gandul.ro
George Simion anunță un protest pentru Călin Georgescu cu toți membrii AUR la București. Când va avea loc mitingul
Calendarul vacanțelor 2027. Cum obții zece zile libere?!
Mediafax Italia
Calendarul vacanțelor 2027. Cum obții zece zile libere?!
Cum să cureți perfect cârpele murdare de bucătărie?! De ce nu trebuie să le pui niciodată în mașina de spălat
Mediafax Spania
Cum să cureți perfect cârpele murdare de bucătărie?! De ce nu trebuie să le pui niciodată în mașina de spălat