Alexandru Cumpănașu, încă o plângere penală! “Este revoltător și ilegal!” Cine este vizat de această dată

Alexandru Cumpănașu a anunțat că a depus încă o plângere penală la Parchetul General. Vizat, de această dată, este chiar medicul care a eliberat actul constatator în cazul nepoatei sale, Alexandrei Măceșanu.

„Am depus plângere penală la Parchetul General pe numele medicului care a eliberat actul constatator de deces în cazul Alexandrei! Fără cadavru, fără rămăşite umane de orice natură care să aparţină Alexandrei a fost emis acest act de către un medic de la INML pe baza unei analize ADN dintr-un amestec de dinţi găsiţi în acel butoi! Şi cu refuzarea dreptului familiei de a efectua o a doua expertiză!”, a spus Alexandru Cumpănaşu.

Citește și: O românca din Italia, care ar fi stat de vorba cu Alexandra Măceșanu, a fost batută cu bestialitate după ce a oferit informaţii în anchetă: “Așa arăt pentru că am vrut să salvez o fată”

“Este revoltător şi ilegal! Probabil că, în toate cazurile plângerilor depuse de noi faţă de funcţionari ai statului, NU se va face NIMIC! În schimb, la toate plângerile la adresa noastră ca familii, celeritatea şi graba este maximă‼ Acest medic şi INML vor trebui să explice şi CUM a fost posibila stabilirea de catre INML a ADN în cazul Alexandrei!„, a anunţat Alexandru Cumpănaşu și pe reţelele de socializare.

Alexandra Măceșanu, răpită la 15 ani de Gheorghe Dincă

Vă reamintim că Alexandra Măceșanu, născută pe 15 septembrie 2003 și originară din comuna Dobrosloveni, judeţul Olt, a fost răpită de Gheorghe Dincă miercuri, 24 iulie. A doua zi după ce a dispărut, adolescenta a reușit să sune de trei ori la serviciul unic de urgență, însă, salvatorii nu au reușit să o ia din Casa Groazei din Caracal.

Citește și: Alexandra Măceșanu ar fi împlinit, duminică, 16 ani. Ce se întamplă chiar de ziua ei

Cu câteva luni înainte ei, monstrul de 66 de ani a răpit-o pe Luiza Melencu, născută pe 2 decembrie 2000. Ea a fost luată la ocazie de Gheorghe Dincă pe 14 aprilie și de atunci nimeni nu a mai văzut-o. Pe 9 septembrie, Luiza Melencu ar fi început clasa a XII-a la Colegiul Tehnic “Costin D. Neniţoiu” din Craiova, însă… în locul ei, la festivitate au fost doar mama și bunicul, care au transmis mesaje sfâșietoare.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arăta Claudia Ion înainte de intervențiile estetice. Transformarea concurentei de la „Insula Iubirii”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arăta Claudia Ion înainte de intervențiile estetice. Transformarea concurentei de la „Insula Iubirii”
FOTO. „Ești vedeta deșertului”. Iubita fotbalistului a făcut ravagii cu apariția ei
Prosport.ro
FOTO. „Ești vedeta deșertului”. Iubita fotbalistului a făcut ravagii cu apariția ei
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Daniel Buzdugan a cumpărat magiun din Maramureș. Reacția femeii: „Ați ajutat 4 nepoței care cresc fără tată"
Click.ro
Daniel Buzdugan a cumpărat magiun din Maramureș. Reacția femeii: „Ați ajutat 4 nepoței care cresc fără tată"
Elena Lasconi, despre „naționalismul sănătos” al lui Nicușor Dan: „Ce-ai făcut, mă, tu, ăsta care ești la conducere” pentru țară?  Cite
Digi 24
Elena Lasconi, despre „naționalismul sănătos” al lui Nicușor Dan: „Ce-ai făcut, mă, tu, ăsta care ești la conducere” pentru țară? Cite
O baladă country doboară un record deţinut de piesa lui Mariah Carey „All I Want for Christmas Is You” VIDEO
Digi24
O baladă country doboară un record deţinut de piesa lui Mariah Carey „All I Want for Christmas Is You” VIDEO
Geely E2 ajunge în România. Detalii despre electrica rival pentru Renault 5 și VW ID. Polo
Promotor.ro
Geely E2 ajunge în România. Detalii despre electrica rival pentru Renault 5 și VW ID. Polo
BANCUL ZILEI. Doi canibali stau într-un pom. Pe jos trece un cavaler...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Doi canibali stau într-un pom. Pe jos trece un cavaler...
Espressor automat Philips la ofertă la Lidl: reducere de 200 de lei
go4it.ro
Espressor automat Philips la ofertă la Lidl: reducere de 200 de lei
Cea mai rapidă stea descoperită în Calea Lactee are o viteză uluitoare
Descopera.ro
Cea mai rapidă stea descoperită în Calea Lactee are o viteză uluitoare
Xbox trece prin momente dificile. Franciza Halo a fost cedată
Go4Games
Xbox trece prin momente dificile. Franciza Halo a fost cedată
VIDEO | Siegfried Mureșan, prins cu „copiuțe”. Premierul desemnat promite salarii și pensii mai mari, dar nu știe ce valoare au salariul minim și pensia minimă în România. Cum s-a încurcat complet la rata inflației
Gandul.ro

Românca devenită MISS ITALIA are o problemă pe care nu o rezolvă nicio coroană!
Mediafax Italia
Românca devenită MISS ITALIA are o problemă pe care nu o rezolvă nicio coroană!
Același coș, prețuri diferite! Cât costă lista La Carrefour față de alte supermarketuri
Mediafax Spania
Același coș, prețuri diferite! Cât costă lista La Carrefour față de alte supermarketuri