A murit Alina Fekete, tânăra rănită grav în accidentul produs de Revelion

Alina Fekete, orădeanca în vârstă de 32 de ani, rănită grav în accidentul ce a avut loc în prima dimineață din 2018, pe Șoseaua Borșului, a pierdut lupta cu viața, scrie bihon.ro. Accidentul s-a produs în dimineața de 1 ianuarie când la girație Silviu Florin Dărăban nu a adaptat viteza de deplasare la condițiile de drum, a ieșit de pe carosabil și s-a izbit cu vehiculul de un stâlp de înaltă tensiune aflat pe partea dreaptă a direcției sale de deplasare.

În urma impactului violent, șoferul, angajat al Poliției de Frontieră, a murit, iar pasagera lui, Alina Fekete a suferit răni foarte grave (traumatism cranio cerebral sever, traumatism toracica abdominal, alte multiple răni) și a fost internată la secția de terapie intensivă a Spitalului Județean Oradea.

De atunci s-a zbătut între viață și moarte, fiind mutată într-un spital din Cluj Napoca unde s-a stins din viață joi după-amiază, în ciuda eforturilor depuse de medici și de comunitatea orădeană care a sprijinit-o să poată primi în continuare ajutor de specilitate.

Va fi înmormântată sâmbătă, 7 iulie

A lăsat în urmă o fetiță, o familie, prieteni și mulți oameni îndurerați. Cei care doresc să o conducă pe Alina pe ultimul drum, înmormântarea va avea loc sâmbătă, 7 iulie, ora 13, la Capela Haşaş, din Cimitirul Municipal.

„Un înger cu suflet pur a plecat dintre noi la Domnul, însă va ramane mereu în gândurile și în sufletele noastre!! Nu te vom uita niciodată, Alina!!! Fie ca Dumnezeu să te așeze de-a dreapta lui pentru a putea veghea de sus asupra familiei și pentru a le da putere de a trece peste această durere. Dumnezeu să te odihnească în pace!!!”/„Repede, mult prea repede ai plecat…nu te-am mai văzut de mult dar îmi amintesc că erai toată un zmâbet cândva. Îmi doresc ca Divinitatea să te poarte în locuri mai bune, să dea putere familiei tale și să vegheze asupra fetiței tale cu care ar fi trebuit să mai împarți multe momente frumoase. Rămas bun și călătorie lină printre stele”, sunt doar două din zecile de mesaje pe care orădenii le-au lăsat pe pagina de Facebook a tinerei.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Este de nerecunoscut! Celebra actriță a slăbit 32 de kilograme în aproape 2 ani. Care este secretul transformării sale: „Nu am folosit injecții”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Este de nerecunoscut! Celebra actriță a slăbit 32 de kilograme în aproape 2 ani. Care este secretul transformării sale: „Nu am folosit injecții”
„Zeiță”. Bianca Drăgușanu, fosta iubită a „Prințului” Adrian Cristea, apariție răvășitoare
Prosport.ro
„Zeiță”. Bianca Drăgușanu, fosta iubită a „Prințului” Adrian Cristea, apariție răvășitoare
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Persoana apropiată care l-a păgubit pe Puya: „Nu prea îi plăceau calculele”. Ce spune artistul despre retragerea din muzică
Click.ro
Persoana apropiată care l-a păgubit pe Puya: „Nu prea îi plăceau calculele”. Ce spune artistul despre retragerea din muzică
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
„O decizie slabă a unui partener puternic”. Zelenski, critici dure după anunțul lui Trump privind exportul de motorină al Rusiei
Digi24
„O decizie slabă a unui partener puternic”. Zelenski, critici dure după anunțul lui Trump privind exportul de motorină al Rusiei
Dai flash-uri ca să avertizezi despre radar? Țara în care Poliția poate amenda cu ajutorul dronelor
Promotor.ro
Dai flash-uri ca să avertizezi despre radar? Țara în care Poliția poate amenda cu ajutorul dronelor
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
go4it.ro
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
De ce oamenii repetă afirmații în fiecare dimineață? Când pot ajuta și când nu fac aproape nimic
Descopera.ro
De ce oamenii repetă afirmații în fiecare dimineață? Când pot ajuta și când nu fac aproape nimic
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
În timp ce Trump negocia direct cu Putin intrarea motorinei rusești pe piața americană, delegații din SUA, Ucraina și Europa discutau un acord de pace la Miami. Vestea a surprins pe toată lumea și l-a înfuriat pe Zelenski
Gandul.ro

Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Mediafax Italia
Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!
Mediafax Spania
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!