Alina Pușcău, mesaj care a impresionat pe toată lumea. Cum încearcă să treacă peste boală

Alina Pușcău, mesaj care a impresionat pe toată lumea. Cum încearcă să treacă peste boală
Alina Pușcău speră la un miracol în viața sa / Sursa foto: Social media

Alina Pușcău traversează o perioadă dificilă, după ce a început tratamentul pentru cancerul la sân cu metastaze. Chiar dacă lupta cu boala îi pune la încercare atât puterea fizică, cât și pe cea emoțională, vedeta încearcă să își păstreze optimismul și să se bucure de lucrurile simple.

Alina Pușcău s-a filmat în timp ce se plimba pe plajă, profitând de câteva momente în care s-a simțit mai bine. Imaginile au fost însoțite de un mesaj despre recunoștință, inspirat de melodia „Thank God For This”, interpretată de Dusty Rivers. Prin alegerea versurilor, vedeta a transmis că, în ciuda perioadei grele pe care o traversează, continuă să fie recunoscătoare pentru fiecare clipă și pentru lucrurile pe care le are.

„Mulțumesc lui Dumnezeu pentru asta / Mulțumesc lui Dumnezeu pentru cealaltă / Mulțumesc lui Dumnezeu pentru fiecare moment și vorbesc serios”, sunt versurile pe care s-a postat Alina Pușcău, pe Instagram.

Sursa foto: Instagram

Alina Pușcău se roagă des la Dumnezeu pentru boala sa

Alina Pușcău a povestit și că și-ar fi dorit să ajungă la biserică, însă starea de sănătate nu i-a permis. De câteva zile se confruntă cu stări de rău și probleme cu somnul, efecte care i-au făcut dificilă desfășurarea activităților obișnuite.

Totuși, vedeta spune că a simțit nevoia să iasă din casă și să petreacă puțin timp în aer liber. Plimbarea pe plajă a fost pentru ea un moment de respiro, în care s-a putut bucura de lumină și de soare. Alina a explicat că astfel de clipe îi dau energie și o ajută să își asculte corpul în această perioadă.

„Astăzi am vrut și eu să mă duc la biserică, dar nu am putut, pentru că de câteva zile mi-a fost rău, nu pot să dorm noaptea și vreau să le încurajez pe femeile care trec prin acest tratament, prin chimioterapie, prin tratamente pentru această boală: să fiți puternice, că Dumnezeu este acolo cu voi. Chiar acum mi-a fost rău. Am vrut să văd lumina, soarele și m-am simțit bine. Sunt așa de fericită că am ieșit și că îi dau corpului meu ce are nevoie”, a transmis Alina Pușcău.

CITEȘTE ȘI: Lupta Alinei Pușcău cu boala gravă continuă! Ce presupune tratamentul inovator pe care îl urmează

Curaj, Alina Pușcău! Care sunt cele 8 vedete din România care au învins cancerul

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arăta Claudia Ion înainte de intervențiile estetice. Transformarea concurentei de la „Insula Iubirii”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arăta Claudia Ion înainte de intervențiile estetice. Transformarea concurentei de la „Insula Iubirii”
FOTO. Florin Răducioiu s-a însurat cu Andreea Albăstroiu, femeia cu 10 ani mai tânără de care se despărțise la un moment dat
Prosport.ro
FOTO. Florin Răducioiu s-a însurat cu Andreea Albăstroiu, femeia cu 10 ani mai tânără de care se despărțise la un moment dat
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Andreea Bălan, mesaj cu subînțeles? „Știi când o conexiune e reală sau când ceva nu e în regulă”
Click.ro
Andreea Bălan, mesaj cu subînțeles? „Știi când o conexiune e reală sau când ceva nu e în regulă”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Un fost prezentator TV a devenit rege în Uganda, după o dispută aprinsă pentru tron în care un fotbalist din Anglia a refuzat coroana
Digi24
Un fost prezentator TV a devenit rege în Uganda, după o dispută aprinsă pentru tron în care un fotbalist din Anglia a refuzat coroana
BYD Sealion 5, același scor de siguranță ca Dacia Bigster. Unde este deficitar SUV-ul chinezesc?
Promotor.ro
BYD Sealion 5, același scor de siguranță ca Dacia Bigster. Unde este deficitar SUV-ul chinezesc?
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Figure și-a topit roboții într-o cuvă cu oțel lichid. Ideea a venit chiar de la Terminator
go4it.ro
Figure și-a topit roboții într-o cuvă cu oțel lichid. Ideea a venit chiar de la Terminator
Există sau nu OZN-uri? Ce știm cu adevărat în 2026 despre fenomenele neidentificate
Descopera.ro
Există sau nu OZN-uri? Ce știm cu adevărat în 2026 despre fenomenele neidentificate
World of Tanks primeste un Battle Pass inspirat din seria DOOM
Go4Games
World of Tanks primeste un Battle Pass inspirat din seria DOOM
Diana Șoșoacă „deconspiră un complot” de asasinare a lui Călin Georgescu în arest. „Sunt implicați 5 angajați ai locului de detenție și 3 deținuți”
Gandul.ro
Diana Șoșoacă „deconspiră un complot” de asasinare a lui Călin Georgescu în arest. „Sunt implicați 5 angajați ai locului de detenție și 3 deținuți”
NEWS ALERT: Ce se întâmplă cu PREȚUL biletelor de avion?!
Mediafax Italia
NEWS ALERT: Ce se întâmplă cu PREȚUL biletelor de avion?!
Anunțul de ultimă oră al WIZZ AIR! Te poate interesa direct!
Mediafax Spania
Anunțul de ultimă oră al WIZZ AIR! Te poate interesa direct!