Amna a trecut prin clipe de coşmar. Băieţelul artistei s-a pierdut în pădure: „Am făcut un atac de panică. Nu îl mai găseam”

Amna a trecut recent prin cel mai greu moment din viaţa sa. Într-o clipă de neatenţie, băieţelul său a fugit în pădure, iar câteva zeci de minune nimeni nu a mai ştiut nimic de micuţ. Artista a mărturisit că a intrat în panică şi cu greu a reuşit să îşi revină. Iată cum s-a întâmplat totul.

Amna este o artistă foarte iubită de public care a muncit din greu pentru a se face remarcată în industria muzicală. Cântăreaţa nu a trecut în ultimii ani prin cele mai fericite momente din viaţa sa, mai exact blondina a divorţat de tatăl copilului său, iar acest lucru a marcat-o profund.

VEZI ŞI: AMNA, DEZVĂLUIRE ULUITOARE! ARTISTA A LUAT TRATAMENT, TIMP DE UN AN, PENTRU O BOALĂ INCURABILĂ PE CARE NU O AVEA

Recent, artista a fost supusă din nou unui şoc, de această dată venit din partea băiatului. Atunci când are timp liber, Amna îl petrece alături de fiul său, iar în urmă cu câteva zile, cei doi au mers într-un parc din marginea unei păduri. Într-un moment de neatenție, micuțul David a decis că trebui să plece și să caute comoara din pădure. Astfel, a fugit de lângă mama lui, iar nimeni nu a mai ştiut nimic de acesta.

În momentul în care a realizat că fiul său nu mai este, Amna a trecut prin clipe de coşmar.

„Al meu a fugit în pădure, de curând asta, și efectiv am făcut un atac de panică pentru că nu îl mai găseam. Îl căutam eu și încă șapte mămici și nouă copii. El s-a dus să descopere o comoară. A vrut să fie cel mai curajos dintre copii și în momentul în care m-am întors 10 secunde, a luat-o la fugă în pădure. M-am stăpânit foarte tare să nu fac foarte urât, dar am plâns în hohote.

L-am pedepsit, l-am trimis în mașină și i-am zis că plecăm acasă. Iar acasă i-am explicat riscurile care sunt atunci când te pierzi de părinți. Până atunci nu îi spusesem toate astea. Am încercat să nu-l sperii cu tot felul de povești că este furat. Sau cum ne explicau bunicii noștri că dacă nu suntem cuminți, ne bagă în sac.

I-am explicat că în pădure îl poate fura cineva, îl poate mânca un animal, poate să rămână rătăcit acolo, să putrezească de foame și de frig. Când am revenit în parc, lângă pădure, în același loc, i-am zis că acum știe riscurile, poate să se ducă în pădure să-și caute comoara. Nu s-a mai dus nicăieri.”, a declarat Amna, potrivit ego.ro.

Amna alături de băieţelul său

„Cred că l-am maturizat foarte tare pe David, din păcate”

Într-un interviu acordat în exclusivitate pentru CANCAN.RO, Amna a vorbit despre atitudinea abordată în privința propriului băiețel, pe care l-a îmbărbătat după ce s-a separat de tatăl lui. Mariajul a durat 12 ani, dar, pe fondul lipsei de comunicare, a ajuns la un final inevitabil.

 „Cred că l-am maturizat foarte tare pe David, din păcate. Am vorbit cu el ca și cu un om mare. M-așezam, așa, de-a bușilea lângă el – ca să fim la aceeași înălțime – și dacă îmi venea să plâng – nu te gândi că făceam istericale, ferească Dumnezeu, rar, rar, să zic o dată pe an poate mă bușește plânsul când îmi spune: «Tu ești cea mai minunată ființă de pe pământ»”, a povestit Amna.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Ce operații estetice are Gabriella Barbu de la Insula Iubirii în zona feselor! Imagini nemaivăzute cu ispita înainte de toate intervențiile
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Ce operații estetice are Gabriella Barbu de la Insula Iubirii în zona feselor! Imagini nemaivăzute cu ispita înainte de toate intervențiile
FOTO. Cea mai frumoasă femeie din lume a încins rețelele sociale cu o poză în oglindă: „Superbă!”
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă femeie din lume a încins rețelele sociale cu o poză în oglindă: „Superbă!”
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Totul sau nimic: Karma lovește în dragoste pentru 3 zodii, până la finalul lunii noiembrie
Click.ro
Totul sau nimic: Karma lovește în dragoste pentru 3 zodii, până la finalul lunii noiembrie
Recompensă de până la 20 de milioane de dolari pentru oricine furnizează informații despre instalațiile nucleare ale Iranului
Digi 24
Recompensă de până la 20 de milioane de dolari pentru oricine furnizează informații despre instalațiile nucleare ale Iranului
Scandal uriaș de spionaj în SUA. Cine este Alice Huang, femeia care a avut o relație secretă cu șeful Nvidia și a trimis date în China
Digi24
Scandal uriaș de spionaj în SUA. Cine este Alice Huang, femeia care a avut o relație secretă cu șeful Nvidia și a trimis date în China
Mașina Zilei: Un break hibrid care merită mai multă atenție. De ce Renault Megane din 2021 poate fi o surpriză plăcută
Promotor.ro
Mașina Zilei: Un break hibrid care merită mai multă atenție. De ce Renault Megane din 2021 poate fi o surpriză plăcută
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Dedeman: preț imbatabil pentru o cafetieră cu putere de 800 W
go4it.ro
Dedeman: preț imbatabil pentru o cafetieră cu putere de 800 W
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
Go4Games
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
SURSE Mărturia unui general SIE în rezervă aruncă în aer dosarul în care a fost audiat fostul premier Ilie Bolojan: „Știu cu siguranță că s-au dat 600.000 de euro pentru numirea unui secretar de stat”
Gandul.ro

Planta salvatoare. Romanii o puneau pe răni, grecii o interziceau, iar acum...
Mediafax Italia
Planta salvatoare. Romanii o puneau pe răni, grecii o interziceau, iar acum...
Cine are o conservă de ton goală are o comoară! Cinci trucuri în care o poți refolosi acasă
Mediafax Spania
Cine are o conservă de ton goală are o comoară! Cinci trucuri în care o poți refolosi acasă