Anna Lesko și-a arătat zonele intime fără reținere. Cum s-a fotografiat vedeta

Publicat: 04/01/2020 | 15:28

Frumoasă și, spun unii dintre admiratorii săi, păcătoasă precum o diavoliță. Excentrică, lipsită de inhibiții și arătând cum nu se poate mai bine, Anna Lesko mai dă o lovitură de imagine în mediul online, demonstrând – dacă mai era cazul – că aprecierile pe care le primește constant, chiar dacă unii dintre internauți sunt șocați, sunt… justificate. 

De data aceasta, Anna a apărut într-un body negru care lasă la vedere aproape tot din ceea ce nu ar fi trebuit să se vadă în public. Dar atunci când vine vorba despre apariții încinse, Anna deține, cu siguranță, primele locuri ale oricărui clasament, oficial sau nu. Una peste alta, nici chiar cârcotașii nu pot contesta trupul bine proporționat al vedetei și atitudinea erotică la care nu poate renunța niciodată.

Iar unii dintre admiratori, firește, și-ar dori cât mai multe apariții de acest fel, trecând cu vederea comentarii de genul ”Ești mămică și ar trebui să te abții” sau ”Nu îți este rușine să apari așa?”

Anna Lesko, altă fotografie ”hot”

Anna Lesko și-a refăcut viața amoroasă

La trei luni de când s-a despărțit de DJ Vinnie, Anna Lesko iubește din nou! Bărbatul care o face fericită pe excentrica artistă este cunoscut în lumea afacerilor și nu are nicio legătură cu showbizul românesc, conform informațiilor furnizate de Antena Stars. Deși sunt la începutul poveștii de iubire, există o regulă destul de importantă pentru misteriorul iubit al cântăreței! Acesta i-a interzis vedetei să publice poze cu ei împreună sau să își asume relația, conform sursei amintită anterior. Motivul: afaceristul ține foarte mult la viața lui privată și nu își dorește să fie urmat de o armată de paparazzii și jurnaliști atunci când iese din casă.

Această veste vine la șase luni de când CANCAN.RO, site-ul nr. 1 din România, v-a prezentat în exclusivitate imagini cu artista care s-a sărutat cu Mike Diamondz într-un club.

Citește și...