Ramona Olaru a ”atacat” din prima primăvara! Gradele Celsius s-au umflat puțin în pene, iar asistenta lui Răzvan și Dani și-a scos, imediat, ținuta sexy din garderobă și s-a afișat cu ea chiar în buricul Capitalei. Fustița a făcut totul, minusculă rău, iar picioarele vedetei s-au plimbat în toată splendoarea! Ramona a dat nas în nas și cu… Mickey Mouse, pe care avea să-l refuze! La semafor s-a întâmplat, iar CANCAN.RO are detaliile și imaginile, în exclusivitate!
Atenție, și-a făcut apariția Ramona Olaru! Și ce apariție! Pe scările unui birou de vânzări din Pipera și-a etalat tot ce are mai bun, un fizic impresionant, dar a avut și ”accesoriile” care s-o scoată și mai mult în evidență, în care minuscula fustiță a jucat rolul principal. O fustiță albastră, pe care o zărește mai bine după ce te freci la ochi! Tricoul alb, imaculat, a avut rolul lui, iar cizmele, până la genunchi, au ”operat” și ele la imaginea sexy a vedetei.
(CITEȘTE ȘI: Ramona Olaru și-a făcut fenta în Loft, alături de…SURPRIZĂ! Fostul iubit i-a făcut marcaj strict și… A condus-o acasă!)

Ramona a avut treabă la acel birou pentru că și-a cumpărat apartament și, probabil, a dezbătut ultimele detalii.
Treptele le-a dat gata într-o clipită și la fel de repede a ajuns la mașina al cărei volan l-a ”ghidonat” elegant, până când semaforul a oprit-o din cursă. Și acolo, ce să vezi? A întâmpinat-o Mickey Mouse! 🤣 Omul de la semafor, care înveselește conducătorii auto pentru un bănuț. Numai că a avut ghinion cu Ramona, căreia i-a făcut, prelung, din mână. Degeaba, niciun ban nu a scos asistenta de la ”Neatza, cu Răzvan și Dani”, pentru a-l cinsti!
Mickey s-a lăsat păgubaș și și-a încercat norocul în altă parte, în timp ce Ramona Olaru a călcat apăsat accelerația, imediat ce culoarea verde s-a afișat pe semafor.

Că am trecut peste episodul Mickey Mouse, să spunem că, la 35 de ani, Ramona se ține prea bine! 😛 Dar are un secretele ei, pe care le-a dezvăluit. Vedeta de la Antena 1 este extrem de conștiincioasă atunci când vine vorba de obiceiurile sale alimentare! Dar ce conține băutura pe care o prepară în fiecare dimineață și o menține suplă și îi dă energie?
Timp de șapte zile consumă o băutură făcută dintr-un pumn de țelină apio, un măr verde, un kiwi și 250 de ml de apă călduță.
Are, însă, interzis la vinete și căpșuni, care îi plac, și de aceea încalcă ”protocolul”. ”Nu v-am zis, dar vă zic acum. Eu sunt alergică la vinete. Mă mănâncă în urechi și în cerul gurii de la salata de vinete, dar și de la căpșuni la fel. Asta am luat de la tata. Oricum nu mă pot abține să nu le mănânc. Aia e”, a dezvăluit Ramona Olaru.
Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la [email protected], să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.