Finala Asia Express 2026. Pe ce dată se difuzează ultima ediție a sezonului nouă, „Drumul Mătăsii”

Finala Asia Express 2026. Pe ce dată se difuzează ultima ediție a sezonului nouă, „Drumul Mătăsii”
Când se difuzează finala Asia Express 2026

Mult a fost și puțin a mai rămas! Competiția Asia Express se apropie cu pașii repezi de marea finală. Cei rămași în joc mai au de parcurs ultimele etape de pe Drumul Mătăsii. Probele devin din ce în ce mai grele și doar două echipe se vor confrunta în lupta finală. Când va afla publicul câștigătorii Asia Express 2026? Data marii finale a fost anunțată.

După săptămâni pline de provocări, misiuni dificile și momente tensionate, concurenții se pregătesc pentru ultima etapă a aventurii. Fanii show-ului de la Antena 1 abia așteaptă să afle câștigătorii, iar deznodământul nu e prea departe.

Marea finală Asia Express o să fie difuzată în luna noiembrie. În ultima cursă vor ajunge doar două echipe, care se vor lupta din greu pentru a pune mâna pe trofeu, dar și pe marele premiu, în valoare de 30.000 de euro.

Ei bine, potrivit grilei de programe, Marea Finală a sezonului 9 „Asia Express – Drumul Mătăsii” va fi difuzată miercuri, 11 noiembrie 2026, de la ora 20:30, pe Antena 1 și pe platforma AntenaPlay.

Cine sunt câștigătorii Asia Express 2026

Deși marea finală o să fie difuzată în data de 11 noiembrie, fanii show-ului deja bănuiesc care este echipa câștigătoare. Speculațiile spun că Alin Alexuc și Gabi Torje ar fi plecat cu marele premiu acasă. Această idee a încolțit după ce chiar Alin Alexuc s-ar fi dat de gol.

Mai exact, înainte de difuzarea primului episod din sezonul 9, Alin Alexuc a gafat-o serios. La acea vreme, Gabriel Torje și Mirela Vaida au fost invitați la Super Neatza, iar prin videocall a participat și Alin Alexuc. Întrebat de către Florin Ristei dacă ar accepta să mai meargă în show și să facă echipă alături de Mirela Vaida, Alin Alexuc s-a dat de gol și a mărturisit, printre rânduri, că are deja experiența victoriei și că, cel mai probabil, ar câștiga competiția „și cu ea”.

„Cred că m-ar teroriza doamna Mirela. Cu siguranță aș merge cu ea. E o femeie deșteaptă. Cu siguranță aș câștiga și cu ea”, a spus Alin Alexuc în emisiune.

Momentul nu a trecut neobservat și toată lumea a presupus că echipa sportivilor o să iasă învingătoare. Alin Alexuc s-a dat singur de gol prin cuvintele „aș câștiga și cu ea”. Rămâne de văzut dacă într-adevăr sportivii sunt cei care vor câștiga Asia Express.

 

CITEȘTE ȘI:

Adolescentul de la Asia Express care le-a impresionat pe Mirela Vaida și Oana Tomoioagă: ”Mulți părinți nu înțeleg”

Au căutat cazare și au ajuns la un priveghi! Reacția Loredanei Chivu și a Anei Maria Mocanu la Asia Express

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video