Astrolog celebru, previziuni despre Prințul George. Ce fel de rege va fi

Sursa: Profimedia

Se spune că previziunile făcute la naștere se pot adeveri în cursul unei vieți, însă în cazul Prințului George, moștenitorul monarhiei britanice, acestea devin certitudini.

Conform publicațiilor din Regatul Unit, viitorul rege britanic seamănă la 12 ani mai mult cu unchiul său, Charles Spencer, fratele mai mic al regretatei Prințese Diana. De asemenea, pe lângă seriozitatea moștenită de la tată, se pare că micuțul George este foarte timid.

La fel ca William în copilărie, acesta are tendința să fie protector atunci când vine vorba despre frații lui mai mici. Deși pare introvert, acest lucru nu îl împiedică să-și exercite atribuțiile regale.

Totodată, potrivit astrelor, fiind născut pe 22 iulie 2013 sub zodia Racului, Prințul George este cunoscut pentru temperamentul său sensibil.

„Pentru vârsta sa arată o empatie ieșită din comun atunci când interacționează cu cei din jur. Este un copil bine educat și un tânăr de perspectivă”, susțin surse apropiate familiei regale.

Potrivit astrologului regal, Debbie Frank, cea care i-a conturat astrograma existențială prințului, aceasta evidențiază sensibilitatea moștenită și responsabilitatea dobândită prin titlul primit la naștere.

Un viitor rege emotiv

În acest moment, Prințul George se bazează mai mult pe instinct decât pe rațiune atunci când ia decizii, ceea ce îl transformă într-un tip emotiv. Această trăsătură este explicată de poziția planetelor din harta sa astrologică.

„Datorită comunicării, relația sa cu părinții este una armonioasă și sănătoasă. Legăturile puternice de familie sunt conferite de conexiunea realizată între Soare și Lună, pe traseul său astral. Prințul George poate fi caracterizat drept o îmbinare între sensibilitate, responsabilitate, timiditate și o empatie profundă, calități absolut necesare pentru un viitor monarh”, explică Debbie Frank.

Deși pare flegmatic, toată energia sa este interiorizată, deoarece Prințul George lasă de puține ori emoțiile să se vadă.

Citește și: Ce reguli stricte au Kate Middleton și Prințul William pentru copiii lor, în vacanța de vară. Ce interdicții au cei 3 micuți

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cuplul celebru de la Insula Iubirii care a DIVORȚAT în secret! Nu mai e cale de întoarcere: „A răsărit soarele pe strada mea”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cuplul celebru de la Insula Iubirii care a DIVORȚAT în secret! Nu mai e cale de întoarcere: „A răsărit soarele pe strada mea”
FOTO. Direct din saună! Imagini hot cu Laila Hasanovic după zvonurile că s-a despărțit de Jannik Sinner
Prosport.ro
FOTO. Direct din saună! Imagini hot cu Laila Hasanovic după zvonurile că s-a despărțit de Jannik Sinner
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Cele două zodii pentru care urmează transformări în toate sectoarele vieții, între 14 și 29 noiembrie. Au un înger păzitor care le veghează la tot pasul
Click.ro
Cele două zodii pentru care urmează transformări în toate sectoarele vieții, între 14 și 29 noiembrie. Au un înger păzitor care le veghează la tot pasul
Grindeanu anunță desființarea a cel puțin 100 de instituții și companii de stat
Digi 24
Grindeanu anunță desființarea a cel puțin 100 de instituții și companii de stat
De ce vrea PSD reorganizarea administrativ-teritorială a României. Explicațiile eurodeputatului care conduce grupul de lucru din partid
Digi24
De ce vrea PSD reorganizarea administrativ-teritorială a României. Explicațiile eurodeputatului care conduce grupul de lucru din partid
Mașina Zilei: Seat Leon 2.0 diesel din 2015, compacta spaniolă pentru drumuri lungi. Ce dotări oferă, și la ce să fii atent?
Promotor.ro
Mașina Zilei: Seat Leon 2.0 diesel din 2015, compacta spaniolă pentru drumuri lungi. Ce dotări oferă, și la ce să fii atent?
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Trei scule PARKSIDE, disponibile la prețuri de sub 100 lei
go4it.ro
Trei scule PARKSIDE, disponibile la prețuri de sub 100 lei
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Dezamăgire? GTA VI va rula la numai 30 fps pe console
Go4Games
Dezamăgire? GTA VI va rula la numai 30 fps pe console
SURSE | Fratele „sponsorului” plecării private în Mykonos, ridicat de DIICOT în mega-dosarul antrepozitelor cu produse petroliere. O șefă din CEC Bank vizată în dosar. Prejudiciul față de stat este de aproape 50 de milioane de euro. Gruparea și-ar fi tras „pe dreapta” aproape 120 de milioane de lei
Gandul.ro

Vacanță gratuită. Un oraș italian caută 100 de turiști care să-i testeze serviciile
Mediafax Italia
Vacanță gratuită. Un oraș italian caută 100 de turiști care să-i testeze serviciile
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi
Mediafax Spania
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi