Alina Nistor

Absolventă a Facultății de Filosofie și Științe Social-Politice din Cadul Universității ”Alexandru Ioan Cuza” din Iași. A urmat apoi studii universitare de masterat, ”Marketing Politic și Comunicare”, în cadrul aceleiași universități. Concomitent, timp de doi ani, a urmat cursurile de teatru și actorie din cadrul ”Școlii populare de artă Titel Popovici” din Iași.

A început o nouă etapă în București din dorința de a face presă. A urmat cursurile școlii de televiziune ”Intact Media Academy”, iar apoi a intrat în lumea televiziunii și a presei. Timp de trei ani a făcut parte din trustul Antena Stars, unde a fost reporter și redactor. A renunțat la televiziune și timp de patru ani a fost redactor la site-ul CANCAN.RO, care face parte din Grupul de Presă ARCMEDIA, și de 4 ani este șef coordonator.

contact: alina.nistor@cancan.ro

Vezi mai mult

Un băiețel de 4 ani și-a salvat mama, după ce a sunat la numărul de urgență inscripționat pe mașinuța lui de jucărie

Un băiețel de patru ani din Anglia și-a salvat mama, după ce a sunat la numărul de urgență care era inscripționat pe mașinuța lui de jucărie. Charlotte Khan și-a pierdut cunoștința sâmbătă la prânz, când soțul ei era plecat la muncă. Femeia se afla acasă doar cu fiul ei, în vârstă de patru anișori. Când […]
Un băiețel de 4 ani și-a salvat mama, după ce a sunat la numărul de urgență inscripționat pe mașinuța lui de jucărie

Cum arată Adela Popescu, însărcinată în 30 de săptămâni: ”Momentan lucrurile decurg așa”

Adela Popescu a intrat în a 30-a săptămână de sarcină. Prezentatoarea TV le-a dezvăluit fanilor cum se descurcă în această etapă. Adela Popescu și Radu Vâlcan formează unul dintre cele mai îndrăgite și sudate cupluri din showbiz-ul românesc. Cei doi urmează să devină părinți pentru a treia oară și mai este foarte puțin timp până […]
Cum arată Adela Popescu, însărcinată în 30 de săptămâni: ”Momentan lucrurile decurg așa”

Un bărbat, în vârstă de 50 de ani, din Cluj a fost bătut și amenințat de un vecin: ”A vrut să îi fac oral”

Un bărbat, în vârstă de 50 de ani, din Cluj a fost bătut și amenințat de un vecin. Mai mult decât atât, agresorul i-ar fi cerut victimei să-i facă sex oral. Csaki Zoltan a ajuns joi dimineața la IML, după ce a trecut prin clipe de coșmar miercuri seara. Bărbatul se afla în grajd, acolo […]
Un bărbat, în vârstă de 50 de ani, din Cluj a fost bătut și amenințat de un vecin: ”A vrut să îi fac oral”

Mircea Solcanu, de nerecunoscut la 8 ani după ce a părăsit televiziunea. Cum arată și cu ce se ocupă acum fostul prezentator TV

Mircea Solcanu a ajuns de nerecunoscut la 8 ani după ce a părăsit televiziunea. Se pare că fostul prezentator TV și-a evaluat prioritățile după operația pe creier. În urmă cu opt ani, Mircea Solcanu spunea ”Adio!” televiziunii. Fostul coleg al lui Cabral și moderatorul Poveștirilor de Noapte de la Media Pro a stârnit un val […]
Mircea Solcanu, de nerecunoscut la 8 ani după ce a părăsit televiziunea. Cum arată și cu ce se ocupă acum fostul prezentator TV

Uzzi de la B.U.G. Mafia a devenit tătic! ”Băiatul rău” s-a așezat, în sfârșit, la casa lui

Uzzi, unul dintre cei trei membri ai trupei B.U.G. Mafia, a devenit tătic! ”Băiatul rău” s-a așezat, în sfârșit, la casa lui. La mai bine de 20 de ani de când au apărut prima oară pe scena românească, Tataee, Uzzi și Caddy continuă să facă furori cu piesele lor. Toți s-au așezat la casele lor, […]
Uzzi de la B.U.G. Mafia a devenit tătic! ”Băiatul rău” s-a așezat, în sfârșit, la casa lui

Situație bizară la locul de muncă! Un tânăr a devenit, fără voia sa, ”tătic”

Un tânăr cere sfaturi internauților, după ce colega lui de muncă însărcinată le spune oamenilor că el este tatăl copilului ei. Asta în ciuda faptului că între ei nu a fost vorba vreodată de nicio relație amoroasă. Un tânăr s-a trezit într-o situație destul de incomodă la locul de muncă. Asta după ce a descoperit […]
Situație bizară la locul de muncă! Un tânăr a devenit, fără voia sa, ”tătic”

Să vezi și să nu crezi! Locatarii unui bloc, la un pas de incendiu după ce au făcut grătar în debara

Scene ireale s-au petrecut marți noaptea în județul Teleorman. Mai mulți locatari ai unui bloc din Alexandria au făcut grătar în debaraua imobilului. După ce și-au potolit foamea, au încuiat debaraua de pe scară și și-au văzut de treburi. La scurt timp, însă, s-a dat alarma de incendiu. Locatarii imobilului G100 din Alexandria au sunat […]
Să vezi și să nu crezi! Locatarii unui bloc, la un pas de incendiu după ce au făcut grătar în debara

Celebrul impresar al maneliștilor, ucis de COVID-19

Paul Iova, cel supranumit “Regele maneliștilor”, s-a stins din viață. Bărbatul era infectat cu noul coronavirus și a pierdut lupta cu boala. Anunțul a fost făcut de fiica sa, Kristiana Rustem, pe rețelele de socializare. Ion Petrișor s-a infectat cu noul coronavirus în închisoare. ”Regele maneliștilor” se afla într-o situație grea, după ce a fost […]
Celebrul impresar al maneliștilor, ucis de COVID-19

Coronavirus România, 5 mai 2021. 142 decese s-au înregistrat în ultimele 24 de ore

Coronavirus România, 5 mai 2021. 142 decese s-au înregistrat în ultimele 24 de ore, potrivit Grupului de Comunicare Strategică. Până astăzi, 28.616 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat. În intervalul 04.05.2021 (10:00) – 05.05.2021 (10:00) au fost raportate 142 de decese (73 bărbați și 69 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, […]
Coronavirus România, 5 mai 2021. 142 decese s-au înregistrat în ultimele 24 de ore

Coronavirus România, 5 mai 2021. 1.564 de cazuri noi s-au înregistrat în ultimele 24 de ore

Coronavirus România, 5 mai 2021. 1.564 de cazuri noi s-au înregistrat în ultimele 24 de ore, potrivit Grupului de Comunicare Strategică. Până în prezent, pe teritoriul României au fost confirmate 1.060.895 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus. 1.002.985 de pacienți au fost declarați vindecați. În urma testelor efectuate la nivel național, față de […]
Coronavirus România, 5 mai 2021. 1.564 de cazuri noi s-au înregistrat în ultimele 24 de ore

Moartea mezzosopranei Maria Macsim Nicoară este anchetată de Mihaela Brooks. Profilerul a lansat o ipoteză halucinantă

Moartea mezzosopranei Maria Macsim Nicoară este anchetată de Mihaela Brooks. Profilerul a lansat o ipoteză halucinantă, după ce a analizat mai multe probe din dosar. La mai bine de șapte luni de la accidentul controversat pe care l-a avut în propria casă, mezzosoprana Maria Macsim Nicoară a murit, în cursul nopții de 23 spre 24 […]
Moartea mezzosopranei Maria Macsim Nicoară este anchetată de Mihaela Brooks. Profilerul a lansat o ipoteză halucinantă

Cristian Petrescu, un cunoscut psiholog de la Socola Iași, s-a sinucis

Cristian Petrescu, un cunoscut psiholog de la Socola Iași, s-a sinucis. Trupul neînsuflețit al bărbatului a fost găsit chiar în biroul său. Cristian Petrescu era psiholog la centrul care face parte din Institutul de Psihiatrie „Socola” Iași. Bărbatul ar fi fost găsit spânzurat cu un dispozitiv improvizat de un cadru metalic din biroul său. Momentan […]
Cristian Petrescu, un cunoscut psiholog de la Socola Iași, s-a sinucis

Incredibil! Ce se întâmplă în corpul nostru după o singură doză de vaccin anti-COVID-19

România a contractat trei vaccinuri anti-COVID-19, care necesită administrarea a două doze: Pfizer & Biontech, Moderna și AstraZeneca. Ca răspuns pentru persoanele care nu se mai prezintă la rapel, producătorii serurilor, respectiv specialiștii din domeniul medical atrag atenția asupra faptului că o singură doză nu este suficient de eficientă pentru prevenirea unei forme severe de […]
Incredibil! Ce se întâmplă în corpul nostru după o singură doză de vaccin anti-COVID-19

Mare atenție! Preşedintele de bloc poate intra în orice apartament, chiar și fără acordul proprietarilor. În ce condiții se aplică regula

Potrivit Legii nr. 196/2018, reprezentantul asociaţiei de proprietari sau preşedintele de bloc are dreptul să intre în orice apartament din clădire, fără acordul proprietarului, în anumite situaţii. Proprietarii care restricţionează accesul riscă amenzi de până la 3.000 de lei. Citește articolul integral pe B1.ro.
Mare atenție! Preşedintele de bloc poate intra în orice apartament, chiar și fără acordul proprietarilor. În ce condiții se aplică regula

Ana Mocanu și-a îngrijorat fanii. Cu ce probleme de sănătate se confruntă fosta asistentă TV

Ana Mocanu și-a îngrijorat fanii, după ce le-a dezvăluit acestora cu ce probleme de sănătate se confruntă.  Fosta asistentă TV a petrecut sărbătorile pascale alături de familie și prieteni apropiați, însă bucuria i-a fost umbrită după ce a început să se simtă rău. Astfel, Ana Mocanu a ajuns pe mâna medicilor. După un set de […]
Ana Mocanu și-a îngrijorat fanii. Cu ce probleme de sănătate se confruntă fosta asistentă TV

Atenție! O nouă metodă de înșelăciune circulă pe Internet

O nouă metodă de înșelăciune a apărut pe Internet. În ultimele zile, tot mai multe persoane au primit e-mailuri dubioase, în care sunt șantajate. În e-mail, escrocul îi avertizează pe oameni că le-a spart sistemul de operare al dispozitivului și că deține imagini și filmări compromițătoare cu aceștia. Individul mai susține că are toate adresele […]
Atenție! O nouă metodă de înșelăciune circulă pe Internet

N-o să-ți vină să crezi! De la cine a primit Mihai Bendeac cea mai frumoasă declarație de dragoste. Cei doi au fost împreună

Mihai Bendeac și-a surprins fanii cu ultimele dezvăluiri făcute pe contul său de Instagram. Actorul a vorbit despre una dintre fostele sale iubite, de la care a primit cea mai frumoasă declarație de dragoste. De-a lungul timpului, Mihai Bendeac a fost extrem de discret în legătură cu viața sa amoroasă. Motiv pentru care… puțini sunt […]
N-o să-ți vină să crezi! De la cine a primit Mihai Bendeac cea mai frumoasă declarație de dragoste. Cei doi au fost împreună

Bancul zilei | ”Iubito, astăzi te scot în oraș!”

Atenție, dragi cititori! Bancul zilei va stârni hohote de râs. Un bărbat a vrut să-și scoată iubita în oraș. Ce a urmat, însă, este de-a dreptul haios. ”-Iubito, astăzi te scot în oraș!  -Ce asta ”te scot”? Sunt câine cumva?  -Nu, era un fel de-a spune că ieșim si plătesc eu.  -Dar de ce să […]
Bancul zilei | ”Iubito, astăzi te scot în oraș!”

Ecografia arăta că femeia așteaptă șapte copii, dar a adus pe lume nouă copii. Cum a fost posibil

Halima Cisse, în vârstă de 25 de ani, din Mali, a fost transportată cu avionul în Maroc pentru a da naștere, după ce o ecografie a arătat că așteaptă șapte bebeluși. Până la urmă, tânăra a adus pe lume nouă copii. Halima a devenit mămică pentru nouă copii, după ce medicii n-au văzut încă doi […]
Ecografia arăta că femeia așteaptă șapte copii, dar a adus pe lume nouă copii. Cum a fost posibil

Oana Roman, imagini din vacanța cu Marius Elisei. Cât de mult a slăbit vedeta

Oana Roman și Marius Elisei au petrecut sărbătorile pascale împreună. Cei doi au mers într-o excursie, prin țară, iar vedeta a publicat mai multe imagini din escapadă. Fanii au observat imediat cât de mult a slăbit fiica lui Petre Roman. După divorț, Oana Roman și Marius Elisei au rămas în relații amiabile de dragul fetiței […]
Oana Roman, imagini din vacanța cu Marius Elisei. Cât de mult a slăbit vedeta

Caterina nu uită și nu iartă! I-a luat piesa Andrei și a… reinterpretat-o, ca să se ”răzbune” după ce a primit X-ul. Cine cântă mai frumos?!

Caterina din Huși nu uită și nu iartă! Cum s-a răzbunat concurenta de la ”Românii au talent”, după ce Andra a apăsat butonul roșu. În a doua zi de Paște, Caterina Donea și-a făcut apariția pe scena de la ”Românii au talent”, ca să-și arate talentul. Tânăra iubește muzica de mică, așa că s-a gândit […]
Caterina nu uită și nu iartă! I-a luat piesa Andrei și a… reinterpretat-o, ca să se ”răzbune” după ce a primit X-ul. Cine cântă mai frumos?!

Ai văzut-o? Familia și poliția o caută cu disperare

Polițiștii vâlceni fac verificări pentru identificarea unei minore de 14 ani, care a plecat de la domiciliu pe 4 mai și nu a revenit până în momentul de față. Polițiștii Secției 8 Poliție Rurală Lăpușata au fost anunțați de o femeie din comuna Roești, sat Ciocâltei cu privire la faptul că, în dimineața zilei de […]
Ai văzut-o? Familia și poliția o caută cu disperare

Bianca Pop, de nerecunoscut! Cum arăta fosta ispită de la Insula Iubirii, înainte de operațiile estetice

Bianca Pop a fost una dintre cele mai controversate ispite din cadrul emisiunii ”Insula Iubirii”. Bruneta este acum o bombă-sexy, însă puțini sunt cei care știu cum arăta înainte de operațiile estetice. Înainte să fie ”sculptată” cu bisturiul, Bianca Pop arăta total diferit. Ce-i drept, Mama Natură nu a înzestrat-o cu multe atuuri în ceea […]
Bianca Pop, de nerecunoscut! Cum arăta fosta ispită de la Insula Iubirii, înainte de operațiile estetice

O tânără avertizează oamenii în legătură cu efectele secundare ale microblading-ului: ”Nu faceți o asemenea greșeală!”

O tânără a filmat un video pe platforma TikTok pentru a le arăta oamenilor cum arătau sprâncenele ei la patru ani după ce și-a făcut microblading. Clipul a fost vizionat de aproape 670.000 de persoane. Aceasta susține că a făcut cea mai mare greșeală a vieții sale și trage un semnal de alarmă. Procedura de […]
O tânără avertizează oamenii în legătură cu efectele secundare ale microblading-ului: ”Nu faceți o asemenea greșeală!”

Ce probleme au fost la filmările hitului lansat de Loredana Groza, în colaborare cu zece maneliști consacrați

Este hitul momentului, dar puțini sunt cei care știu cu ce probleme s-a confrutat regizorul la filmările melodiei lansate de Loredana Groza și zece maneliști celebri. Alex Ceaușu a făcut dezvăluiri de ultimă oră. Ultima melodie lansată de Loredana Groza, în colaborare cu zece maneliști consacrați, a stârnit un val de controverse. Totodată, piesa a […]
Ce probleme au fost la filmările hitului lansat de Loredana Groza, în colaborare cu zece maneliști consacrați

Bancul zilei | Un tip a agățat o bunăciune în bar, care s-a dovedit a fi damă de companie

Atenție, dragi cititori! Bancul zilei va stârni hohote de râs. Un tip a agățat o bunăciune într-un bar, dar s-a dovedit a fi damă de companie. Ce a urmat, însă, este de-a dreptul haios. ”Un tip și o gagică bună, pe care tocmai o agățase într-un bar, stăteau în mașina lui, parcată pe un drum […]
Bancul zilei | Un tip a agățat o bunăciune în bar, care s-a dovedit a fi damă de companie

Theo Rose și Alex Leonte, pregătiți pentru marele pas? Dezvăluirile făcute de artistă

De mai bine de patru ani, Theo Rose și Alex, nepotul lui Nea Mărin, trăiesc o frumoasă poveste de dragoste. Iar fanii se întreabă când vor ajunge cei doi în fața altarului. Se iubesc necondiționat, locuiesc împreună și relația lor merge ca pe roate. Admiratorii lor, însă, vor să-i vadă în fața altarului pe Theo […]
Theo Rose și Alex Leonte, pregătiți pentru marele pas? Dezvăluirile făcute de artistă

Ce nedumerire a avut Dani Oțil atunci când a alergat după actele necesare, ca să se însoare cu Gabriela Prisăcariu

Dis-de-dimineață, Dani Oțil a alergat să-și pregătească toate actele necesare pentru a se căsători cu Gabriela Prisăcariu. Doar că… matinalul a avut parte de o nedumerire. Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu sunt pregătiți să spună cel mai important ”Da!” din viața lor. Cei doi vor să facă cununia civilă, înainte ca băiețelul lor să vină […]
Ce nedumerire a avut Dani Oțil atunci când a alergat după actele necesare, ca să se însoare cu Gabriela Prisăcariu

Coronavirus România, 4 mai 2021. 94 decese s-au înregistrat în ultimele 24 de ore

Coronavirus România, 4 mai 2021. 94 decese s-au înregistrat în ultimele 24 de ore, potrivit Grupului de Comunicare Strategică. Până astăzi, 28.474 de persoane infectate cu COVID-19 au decedat. În intervalul 03.05.2021 (10:00) – 04.05.2021 (10:00) au fost raportate 94 de decese (49 bărbați și 45 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați […]
Coronavirus România, 4 mai 2021. 94 decese s-au înregistrat în ultimele 24 de ore

Coronavirus România, 4 mai 2021. 994 de cazuri noi s-au înregistrat în ultimele 24 de ore

Coronavirus România, 4 mai 2021. 994 de cazuri noi s-au înregistrat în ultimele 24 de ore, potrivit Grupului de Comunicare Strategică. Până astăzi, 4 mai, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.059.331 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 1.000.451 de pacienți au fost declarați vindecați. În urma testelor efectuate la […]
Coronavirus România, 4 mai 2021. 994 de cazuri noi s-au înregistrat în ultimele 24 de ore

20 de morți și 49 de persoane spitalizate, după ce o linie suspendată de metrou s-a prăbușit în Mexic

Mai multe vagoane de metrou s-au prăbușit în capitala Mexicului, după ce linia suspendată a cedat. 20 de persoane și-au pierdut viața și alte 49 sunt internate în spital. Accidentul a avut loc luni noaptea, pe linia de metrou suspendată numărul 12 din Ciudad de México, între staţiile Olivos şi Tezonco. Motivul a fost surparea […]
20 de morți și 49 de persoane spitalizate, după ce o linie suspendată de metrou s-a prăbușit în Mexic

Prefectul Capitalei a dat vestea mult așteptată! De când se relaxează restricțiile

DSP București a comunicat o incidență mai mică față de ziua precedentă, fiind în continuare în scădere. Prefectul Capitalei, Alin Stoica, susține că în luna mai ar putea să ajungă la o rată de infectare de sub 1,5 la mie, fiind luate noi măsuri de relaxare. El spune că există și scenariul pesimist de a […]
Prefectul Capitalei a dat vestea mult așteptată! De când se relaxează restricțiile

Medicul Radu Țincu, anunț îngrijorător după petrecerile de pe litoral. Ce se va întâmpla

Radu Ţincu, medic ATI la Spitalul Clinic de Urgenţă Floreasca, a explicat la ce riscuri s-au expus tinerii care au participat de Paşte la petrecerile de pe litoral. Foarte mulţi tineri au participat în acest weekend la petreceri organizate la malul mării. Iată ce spune medicul Radu Ţincu despre această situație. Citește continuarea articolului pe […]
Medicul Radu Țincu, anunț îngrijorător după petrecerile de pe litoral. Ce se va întâmpla

Ruby a slăbit îngrozitor de mult. Detaliul pe care fanii l-au observat: ”N-am mâncat nimic zilele astea”

Ruby și-a îngrijorat fanii cu ultimele imagini postate pe contul său de Instagram. Artista a slăbit îngrozitor de mult și nu mai are formele care au consacrat-o. Fără doar și poate, Ruby este una dintre cele mai sexy femei din showbiz-ul românesc. Conștientă de atuurile sale, artista nu ezita să se fotografieze în ipostaze năucitoare. […]
Ruby a slăbit îngrozitor de mult. Detaliul pe care fanii l-au observat: ”N-am mâncat nimic zilele astea”

Omul de afaceri Doru Bertea s-a sinucis. Bărbatul era cercetat de DNA

Doru Bertea s-a sinucis în a doua zi de Paşte. Bărbatul se afla în arest la domiciliu în urma anchetei în care era suspectat că a furnizat materiale la suprapreţ spitalelor Covid din Braşov şi din Odorheiu Secuiesc. Omul de afaceri s-a spânzurat în seara zilei de luni, în propria locuinţă. Doru Bertea era un […]
Omul de afaceri Doru Bertea s-a sinucis. Bărbatul era cercetat de DNA

Grădinițele și școlile se redeschid pe 5 mai. În funcție de incidența cazurilor de COVID, școlile vor funcționa după două scenarii

Grădinițele și școlile se redeschid pe 5 mai. În funcție de incidența cazurilor de COVID, școlile vor funcționa după două scenarii. Elevii din ani terminali se vor întoarce la școală pe 10 mai. Conform ordinului comun al Minsterului Sănătății și Ministerului Educației, acolo unde rata de infectare este mai mică de 1 la mie, participă la […]
Grădinițele și școlile se redeschid pe 5 mai. În funcție de incidența cazurilor de COVID, școlile vor funcționa după două scenarii

Răzvan Simion, declarație de dragoste pentru Daliana Răducan. Cum a reacționat iubita prezentatorului TV

Răzvan Simion i-a făcut o declarație de dragoste Dalianei Răducan, pe contul său de Instagram. Iubita prezentatorului TV a reacționat pe loc. După despărțirea de Lidia Buble, Răzvan Simion și-a găsit liniștea în brațele Dalianei Răducan. Deși la început, cei doi au vrut să-și țină relația departe de ochii curioșilor, iată că acum lucrurile s-au […]
Răzvan Simion, declarație de dragoste pentru Daliana Răducan. Cum a reacționat iubita prezentatorului TV

S-au împăcat?! Vlad Gherman și Cristina Ciobănașu au petrecut Paștele împreună

Vlad Gherman și Cristina Ciobănașu s-au împăcat?! Este întrebarea care stă pe buzele tuturor fanilor. Nu de alta, dar gesturile dintre cei doi din ultima perioadă au dat de bănuit. Au trecut aproape cinci luni de la separare, dar în tot acest timp… Vlad Gherman și Cristina Ciobănașu au păstrat legătura și nu de puține […]
S-au împăcat?! Vlad Gherman și Cristina Ciobănașu au petrecut Paștele împreună

Un bărbat, care pretinde că este călător în timp, face o prezicere înfiorătoare: ”Nu priviți cerul”

Un bărbat care pretinde că este un călător în timp din anul 2582 a prezis că Pământul va fi în întuneric pentru trei zile în următorul deceniu.  Bărbatul avertizează „nu priviți spre cer, spre lumina care vine din piramide”. Acesta susține, în mod bizar, că planeta va fi cufundată în 72 de ore de întuneric, […]
Un bărbat, care pretinde că este călător în timp, face o prezicere înfiorătoare: ”Nu priviți cerul”

Șoferii sexi ai Monicăi Gabor au ”dispărut” din peisaj! Cei doi sunt de negăsit

Șoferii sexi ai Monicăi Gabor au ”dispărut” din peisaj! Cei doi sunt de negăsit și nu au mai postat absolut nimic în mediul online, de ani buni. Pe vremea în care era măritată cu Irinel Columbeanu, Monica Gabor a avut doi șoferi sexi. Unul era Voicu Pânzar, supranumit Ricky de România iar al doilea era […]
Șoferii sexi ai Monicăi Gabor au ”dispărut” din peisaj! Cei doi sunt de negăsit

Bancul zilei | Ce-a făcut soția lui Ion pentru 100 de euro

Atenție, dragi cititori! Bancul zilei va stârni hohote de râs. Ce-a făcut soția lui Ion pentru 100 de euro? Ei bine, noi avem răspunsul. ”Ion cu soția sa merg în vizită la Vasile acasă… Jucând cărți la masă, Ion scapă din greșeală o carte și când se apleacă să o ia bagă de seamă că […]
Bancul zilei | Ce-a făcut soția lui Ion pentru 100 de euro

Oana Roman și Marius Elisei, din nou împreună! Cei doi au plecat în vacanță

Oana Roman și Marius Elisei au petrecut sărbătorile pascale împreună. Cei doi au mers într-o excursie, prin țară, și s-au comportat exact ca o familie. După șase ani de căsnicie, Oana Roman și Marius Elisei au decis de comun acord să meargă pe drumuri separate. Cei doi au rămas în relații amiabile de dragul fiicei […]
Oana Roman și Marius Elisei, din nou împreună! Cei doi au plecat în vacanță

O tânără făcea plajă, în momentul în care o femeie s-a apropiat de ea. Motivul din cauza căruia i s-a cerut să părăsească locația

O tânără a avut parte de o experiență bizară pe o plajă din Hawaii. Aceasta le-a mărturisit internauților pățania prin care a trecut recent. Savannah Sims a primit sprijin din partea internauților, după ce și-a împărtășit povestea pe platforma TikTok. Tânăra se afla pe plajă în Hawaii, în momentul în care o familie s-a apropiat […]
O tânără făcea plajă, în momentul în care o femeie s-a apropiat de ea. Motivul din cauza căruia i s-a cerut să părăsească locația

Raluca Pastramă a pus capăt zvonurilor! Bruneta a spus adevărul gol-goluț despre o nouă relație amoroasă

Raluca Pastramă a pus capăt zvonurilor! Bruneta a spus adevărul gol-goluț despre o nouă relație amoroasă și, totodată, a făcut dezvăluiri despre Pepe. Aproape jumătate de an a trecut de când Pepe și Raluca Pastramă au decis să meargă pe drumuri separate. După despărțire, au tot existat zvonuri potrivit cărora bruneta ar fi deja implicată […]
Raluca Pastramă a pus capăt zvonurilor! Bruneta a spus adevărul gol-goluț despre o nouă relație amoroasă

Ioana Răduca și Adrian Sârbu se luptă pentru libertate și putere. Deseară, la ora 20:00, la Aleph News

Ioana Răduca și Adrian Sârbu se luptă pentru libertate și putere. Deseară, la ora 20:00, la Aleph News. Este presa din România liberă și independentă? Este astăzi vocea presei puternică și ascultată? Care este misiunea jurnalistului și a instituției de presă în era social media? 3 mai 2021. Ziua Internațională a Libertății Presei. Peste 3 […]
Ioana Răduca și Adrian Sârbu se luptă pentru libertate și putere. Deseară, la ora 20:00, la Aleph News

Un adolescent i-a făcut mamei sale un cont pe site-ul pentru adulți. Motivul te va lăsa mască

Un tânăr i-a făcut mamei sale un cont pe un site destinat adulților, pentru a câștiga mai mulți bani de buzunar. Leonardo Hathaway o susține atât de mult pe mama lui, încât a decis să-i creeze un cont OnlyFans, astfel încât ea să-și poată continua cariera de model glamour și el să câștige bani de […]
Un adolescent i-a făcut mamei sale un cont pe site-ul pentru adulți. Motivul te va lăsa mască

Smiley și Gina Pistol, peripeții în a doua zi de Paște: ”Să vină să ne salveze cineva”

Smiley și Gina Pistol au avut parte de niște peripeții în a doua zi de Paște. Cei doi le-au mărturisit fanilor pățania prin care au trecut în primele sărbători pascale petrecute alături de fetița lor. Smiley și Gina Pistol sunt în culmea fericirii de când au devenit părinți pentru prima oară. Cei doi se bucură […]
Smiley și Gina Pistol, peripeții în a doua zi de Paște: ”Să vină să ne salveze cineva”

Bărbatul din Capitală, care și-a ucis soția, a fost săltat de polițiști după ce a sunat la 112 și a anunțat că se predă

Bărbatul din Capitală, care și-a ucis soția, a fost săltat de polițiști după ce a sunat la 112 și a mărturisit că se predă. Femeia a fost găsită moartă într-un apartament din Ferentari. Femeia de 34 de ani a fost găsită moartă într-un apartament din Ferentari. Victima fusese înjunghiată în zona gâtului, iar principalul suspect […]
Bărbatul din Capitală, care și-a ucis soția, a fost săltat de polițiști după ce a sunat la 112 și a anunțat că se predă

Scandal la Survivor România, după eliminarea lui Sindy: ”E făcătură curată!”

Duminică, Sindy a părăsit competiția Survivor România. Războinica a primit cele mai puține voturi din partea publicului, iar la scurt timp după eliminare a izbucnit un scandal monstru. Războinica a fost nominalizată alături de Sorin și Marius în cadrul Consiliului de duminică seară. Într-un final, Sindy a fost cea care a părăsit competiția. După aflarea […]
Scandal la Survivor România, după eliminarea lui Sindy: ”E făcătură curată!”

Cum pregătești masa de Paște pe ultima sută de metri

Câteodată, timpul nu este atât de îngăduitor și gospodinele ajung să pregătească bucatele tradiționale pentru masa de Paște pe ultima sută de metri. Totuși, cu puțină organizare și ajutor chiar se poate realiza acest lucru, într-un timp record. Toată lumea caută preparatele perfecte pentru a avea pe masa de Paște cele mai bune bucate. Unul […]
Cum pregătești masa de Paște pe ultima sută de metri

Cât te costă, de fapt, să comanzi masa de Paște

În plină pandemie de coronavirus, multe dintre restaurantele din țară s-au orientat spre livrarea la domiciliu în perioada sărbătorilor. Iar, de Paște, poți primi meniurile speciale direct la ușă sau poți să iei la pas magazinele în Vinerea Mare! CANCAN.RO îți arată cât te costă o mâncare tradițională acasă. Programul magazinelor a fost prelungit până […]
Cât te costă, de fapt, să comanzi masa de Paște

Florin Chilian, scrisoare deschisă după ce Dani Mocanu a fost condamnat la 6 luni de închisoare cu executare pentru incitare la ură

Dani Mocanu a fost condamnat de Judecătoria Pitești la șase luni de închisoare cu executare pentru infracțiunea de incitare la ură sau discriminare din cauza versurilor din melodia “Curwa”. După aflarea veștii, Florin Chilian a transmis o scrisoare deschisă Judecătoriei Pitești. Instanța a obligat reprezentanții de la YouTube să înlăture videoclipul piesei, publicat pe platforma, […]
Florin Chilian, scrisoare deschisă după ce Dani Mocanu a fost condamnat la 6 luni de închisoare cu executare pentru incitare la ură

Coronavirus România, 30 aprilie 2021. 138 decese s-au înregistrat în ultimele 24 de ore

Coronavirus România, 30 aprilie 2021. 138 decese s-au înregistrat în ultimele 24 de ore, potrivit Grupului de Comunicare Strategică. Până astăzi, 28.109 persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat. În intervalul 29.04.2021 (10:00) – 30.04.2021 (10:00) au fost raportate 138 de decese (66 bărbați și 72 femei), ale unor pacienți […]
Coronavirus România, 30 aprilie 2021. 138 decese s-au înregistrat în ultimele 24 de ore

Coronavirus România, 30 aprilie 2021. 1.636 de cazuri noi s-au înregistrat în ultimele 24 de ore

Coronavirus România, 30 aprilie 2021. 1.636 de cazuri noi s-au înregistrat în ultimele 24 de ore, potrivit Grupului de Comunicare Strategică. Până vineri, 30 aprilie, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.055.265 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus. În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 1.636 […]
Coronavirus România, 30 aprilie 2021. 1.636 de cazuri noi s-au înregistrat în ultimele 24 de ore

Bogdan Mocanu, imagini din intimitate. Cum îl răsfață iubita pe fostul concurent de la Puterea Dragostei

Bogdan Mocanu iubește și este iubit! Fostul concurent de la ”Puterea Dragostei” a publicat imagini din intimitate, iar fanii s-au topit când au văzut cum este răsfățat de noua femeie din viața sa. Bogdan Mocanu a fost unul dintre cei mai iubiți concurenți ai primului sezon Puterea Dragostei. Ulterior, tânărul a decis să participe și […]
Bogdan Mocanu, imagini din intimitate. Cum îl răsfață iubita pe fostul concurent de la Puterea Dragostei

Un lot de 265.000 de ouă contaminate cu Salmonella, depistat într-un centru de ambalare din Capitală

Un lot de 265.000 de ouă contaminate cu Salmonella, provenite de la un fermier din sudul țării, a fost oprit de la comercializare de inspectorii Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor. Ouăle contaminate au fost depistate într-un centru de ambalare din București, unde au fost puse sub sechestru oficial și dirijate pentru distrugere, […]
Un lot de 265.000 de ouă contaminate cu Salmonella, depistat într-un centru de ambalare din Capitală

Formează sau nu un cuplu? Mellina a spus adevărul despre Musty: ”Da, avem o relație, recunosc”

Mellina și Musty s-au apropiat foarte mult în perioada în care se aflau în Republica Dominicană. Iar speculațiile au început să apară. Sătulă de zvonuri, fosta Războinică a spus adevărul gol-goluț despre relația pe care o are cu fratele lui Kamara. Condițiile grele de supraviețuire din cadrul competiției ”Survivor România” i-au făcut pe mulți concurenți […]
Formează sau nu un cuplu? Mellina a spus adevărul despre Musty: ”Da, avem o relație, recunosc”

Marius Elisei a vorbit despre adevăratul motiv care a dus la divorțul de Oana Roman: ”Nu mă mai aprecia, poate și din cauza băuturii”

Recent, Marius Elisei a negat faptul că ar avea o iubită, așa cum a speculat Oana Roman. Totodată, acesta a vorbit și despre adevăratul motiv al divorțului dintre el și fiica lui Petre Roman. După șase ani de căsnicie, Oana Roman și Marius Elisei au decis de comun acord să meargă pe drumuri separate. Cei […]
Marius Elisei a vorbit despre adevăratul motiv care a dus la divorțul de Oana Roman: ”Nu mă mai aprecia, poate și din cauza băuturii”

Medicul Adrian Marinescu avertizează cetățenii, după ce tulpina indiană a fost descoperită și în România

Medicul Adrian Marinescu îi avertizează pe cetățeni, după ce tulpina indiană a fost descoperită și în România. Noua variantă se transmite mult mai ușor. Institutul Național de Sănătate Publică a confirmat prezența tulpinei indiene de coronavirus în România, după ce un bărbat a revenit în țară, în urmă cu o lună. De asemenea, la Brașov […]
Medicul Adrian Marinescu avertizează cetățenii, după ce tulpina indiană a fost descoperită și în România

Programul STB în Noaptea de Înviere și în zilele de Paște

La fel ca și metrourile, mijloacele de transport în comun STB vor circula după un program special în Noaptea de Înviere și în zilele de Paște. Astfel, în perioada 30.04.2021 – 03.05.2021, toate liniile de transport public ale STB SA vor funcționa cu parcul de vehicule programat corespunzător unei zile de duminică. Totodată, în noaptea […]
Programul STB în Noaptea de Înviere și în zilele de Paște