Luciana Polite

Luciana Polite este absolventă a Facultății de Litere din cadrul Universității din București. A urmat apoi studii universitare de masterat, „Modele de comunicare și relații publice”, în cadrul aceleiași universități.

După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un renumit post de televiziune, s-a decis să-și continue drumul, dar în presa scrisă.

Luciana Polite este redactor la site-ul CANCAN.RO, care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL.

Vezi mai mult

Dezastru pe linie pentru Simona Halep! Sportiva va pierde contracte de peste 5 milioane de euro pe an, după ce a fost suspendată patru ani din tenis!

Simona Halep trece poate prin cel mai greu moment al vieții sale. Tenismena a fost suspendată vreme de 4 ani, odată cu decizia ITIA. După mai bine de un an în care nu a mai jucat niciun meci oficial, nu doar că nu va mai primi bani din competiții, ci ar putea pierde și sume […]
Dezastru pe linie pentru Simona Halep! Sportiva va pierde contracte de peste 5 milioane de euro pe an, după ce a fost suspendată patru ani din tenis!

Primele declarații ale Simonei Halep, după ce ITIA a suspendat-o pentru 4 ani: „Sunt șocată și dezamăgită de decizie, lupta mea continuă”

Pe data de 12 septembrie, Simona Halep a primit verdictul: 4 ani de suspendare. La scurtă vreme după ce ITIA a comunicat decizia, sportiva a reacționat pe rețelele de socializare. După mai bine de un an în care nu a jucat niciun meci, dar și-a pus speranța în revenire, tenismena cunoscută și apreciată în întreaga […]
Primele declarații ale Simonei Halep, după ce ITIA a suspendat-o pentru 4 ani: "Sunt șocată și dezamăgită de decizie, lupta mea continuă”

CTP anunță ultima speranță pentru Simona Halep: „Este foarte greu, chiar dacă ea este puternică”

La scurtă vreme după ce ITIA a anunțat că Simona Halep va fi suspendată vreme de patru ani, Cristian Tudor Popescu, celebrul jurnalist, cunoscut ca CTP, a venit cu prima reacție. În cadrul unei intervenții televizate, a recunoscut că se aștepta la un asemenea verdict, dar și care ar fi singura șansă a campioanei României […]
CTP anunță ultima speranță pentru Simona Halep: „Este foarte greu, chiar dacă ea este puternică”

Ilie Năstase, rezolvare la suspendarea dată de ITIA pentru Simona Halep: „Am înțeles că ar putea să fie doi ani”

Pe data de 12 septembrie, ITIA a dat verdictul dur pentru Simona Halep. Ilie Năstase, legendarul tenismen care a susținut-o întotdeauna pe campioana României, a criticat imediat decizia. Mai mult decât atât, a venit și cu o soluție prin care sportiva s-ar putea întoarce pe teren.  Ilie Năstase susține că tenismena s-ar putea întoarce în […]
Ilie Năstase, rezolvare la suspendarea dată de ITIA pentru Simona Halep: „Am înțeles că ar putea să fie doi ani”

Accidentul pe care l-a suferit George Mihăiță când filma o scenă din Clanul. Actorul de 74 de ani a întrerupt filmările pentru serial

Luni, 11 septembrie, de la ora 20:30, începe sezonul cu numărul 3 din Clanul, pe PRO TV. Cu această ocazie, CANCAN.RO vă prezintă detalii în premieră, din spatele camerelor de filmat. Atenție! Informații care încă n-au fost difuzate! Sezonul cu numărul 2 al serialului-fenomen Clanul s-a terminat în urmă cu luni bune, într-un moment de […]
Accidentul pe care l-a suferit George Mihăiță când filma o scenă din Clanul. Actorul de 74 de ani a întrerupt filmările pentru serial

Vedeta de la Chefi la Cuțite, prinsă de cutremurul devastator din Maroc. „Am scăpat doar cu zgârieturi”

Vineri seară, pe 9 septembrie, o fostă concurentă de la Chefi la cuțite a avut ghinionul de a se afla în Maroc. Vedeta din sezonul 7, pe care a văzut-o întreaga țară la Antena 1, și-a spus durerea pe rețelele de socializare.  Cutremurul din Maroc a avut o magnitudine de 6,8 și a cauzat moartea […]
Vedeta de la Chefi la Cuțite, prinsă de cutremurul devastator din Maroc. „Am scăpat doar cu zgârieturi”

Carmen Iohannis s-a îmbrăcat ca niciodată în prima zi de școală! Elevii s-au îmbulzit să facă poze cu ea

La începerea anului școlar 2023-2024, Carmen Iohannis i-a surprins pe elevi cu o ținută neașteptată. Soția lui Klaus Iohannis, profesoară de limba engleză, a ținut un discurs pentru colegii de breaslă, copii și părinți. Mai mult de atât, a făcut fotografia cu liceenii, respectând tradiția.  An de an, Prima Doamnă a României îi întâmpină pe […]
Carmen Iohannis s-a îmbrăcat ca niciodată în prima zi de școală! Elevii s-au îmbulzit să facă poze cu ea

Ramona Olaru, îndrăgostită peste măsură de un bărbat misterios. Colegii de la Antena 1 au dat-o de gol la TV

Ramona Olaru iubește, din nou. Asistenta de la Neața cu Răzvan Simion a spus în platoul de la Antena 1 toate detaliile despre cel care a cucerit-o mai ceva decât în perioada adolescenței.  Florin Ristei și Radu Bucălae au dat-o de gol și au spus că noua sa cucerire a plecat de dimineață cu avionul, […]
Ramona Olaru, îndrăgostită peste măsură de un bărbat misterios. Colegii de la Antena 1 au dat-o de gol la TV

Oana Roman l-a făcut de râs pe Marius Elisei! Gestul bărbatului în prima zi de școală a fiicei lor. „A durut-o”

Oana Roman și-a acompaniat fiica în prima zi de școală, pe 11 septembrie. Fiica lui Petre Roman a pregătit-o pe Isa pentru clasa a treia singură deoarece Marius Elisei, tatăl fetei și fostul soț al vedetei, a ales să aibă alte priorități.  La începutul anului 2023, după mai bine de un deceniu de relație, cuplul […]
Oana Roman l-a făcut de râs pe Marius Elisei! Gestul bărbatului în prima zi de școală a fiicei lor. „A durut-o”

Lavinia Pîrva, la un pas de divorț? Ce i-au reproșat fanii, după ultimele apariții incendiare

Zilele acestea, Lavinia Pîrva le-a arătat fanilor de pe rețelele de socializare că a fost în vacanță, alături de fiul lor de 4 ani, Alexandru. Soția lui Ștefan Bănică Jr. a dat subtil de înțeles că starul de la Antena 1 nu i-a acompaniat în călătorie. Urmăritorii brunetei au intrat la bănuieli și au început […]
Lavinia Pîrva, la un pas de divorț? Ce i-au reproșat fanii, după ultimele apariții incendiare

Situație halucinantă în barurile din Grecia. Ce beau turiștii români care comandau alcool

Corfu este una dintre stațiunile din Grecia în care turiștii români merg, an de an. Atrași de prețuri și oferte, unii habar n-au ce nereguli au descoperit autoritățile în localurile elene. Obiceiul scandalos și complet neigienic a ieșit la iveală abia acum, la final de sezon.  Români care au fost nemulțumiți de „țepele” de pe […]
Situație halucinantă în barurile din Grecia. Ce beau turiștii români care comandau alcool

Cum se vor mări, de fapt, pensiile? Anunţul momentului pentru pensionari

În repetate rânduri, guvernanții au anunțat că urmează să crească pensiile românilor, dar nu au precizat și care sunt procentele propriu-zise ale creșterii. Abia acum, autoritățile au transmis care sunt toate valorile posibile și luate în calcul pentru majorare.  Până de curând, Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) impunea ca vârstnicii să poată fi […]
Cum se vor mări, de fapt, pensiile? Anunţul momentului pentru pensionari

Anunțul viral scris de proprietarul unui restaurant din Eforie Nord, la intrare: „Nu avem pizza, mititei, hamsie și nici…”

La început de septembrie, proprietarul unui restaurant din Eforie Nord a reușit să ajungă „celebru” pe rețelele de socializare pentru mesajul său. Pare o glumă, dar este cât se poate de real! Chiar dacă serile au început să fie mai răcoroase, litoralul românesc tot reușește să-și țină aproape, cel puțin până la finalul lunii septembrie! […]
Anunțul viral scris de proprietarul unui restaurant din Eforie Nord, la intrare: "Nu avem pizza, mititei, hamsie și nici..."

De necrezut! Un român, obligat să plătească și capacul paharului de cafea, în Grecia

La începutul lunii septembrie, un român a ales Grecia ca să-și facă vacanța. Când a mers la un local să-și cumpere o cafea dimineața, mare i-a fost mirarea când și-a dat seama că nu doar băutura i-a fost taxată, ci și capacul! Enervat la culme, și-a spus povestea pe rețelele de socializare.  Industria elenă de […]
De necrezut! Un român, obligat să plătească și capacul paharului de cafea, în Grecia

Din ce face bani Livia, fosta soție a lui Cătălin Bordea. Frumoasa brunetă are legături directe cu Spike

Nu mai este un secret faptul că Livia s-a despărțit de Cătălin Bordea și a căzut în brațele lui Spike, așa cum CANCAN.RO v-a anunțat deja. Bruneta a pus cruce unui deceniu alături de comediant și a sărit în brațele rapperului. Chiar dacă a ajuns la psiholog după despărțire, nu o duce atât de rău, […]
Din ce face bani Livia, fosta soție a lui Cătălin Bordea. Frumoasa brunetă are legături directe cu Spike

BANC | La final de an studențesc, Bulă dă examen la filosofie

Dragă cititorule, pentru astăzi, CANCAN.RO ți-a pregătit un banc cu nimeni altul decât Bulă, cel mai iubit personaj al glumelor românești! Vezi în ce situația ajunge acum, când dă examenul la filosofie. Râzi cu lacrimi! Iată gluma: „La final de an studențesc, Bulă dă examen la filosofie. Intră profesorul și spune: – Examenul constă într-o […]
BANC | La final de an studențesc, Bulă dă examen la filosofie

Ce se întâmplă cu banii de pe voucherele de energie din septembrie. Detalii de ultim moment despre sumele încasate de români

Cea de-a doua tranșă de vouchere pentru energie electrică urmează să fie livrată în luna septembrie 2023. Autoritățile au transmis când vor livra banii către cetățeni, dar și cine va beneficia de ajutorul de la stat. Cei 700 de lei urmează să ajungă până la data de 30 septembrie. Cardurile vor fi aduse de către […]
Ce se întâmplă cu banii de pe voucherele de energie din septembrie. Detalii de ultim moment despre sumele încasate de români

Abandonată și nefericită, Dana Nălbaru s-a îmbolnăvit! Fosta solistă a trupei Hi-Q a povestit despre cea mai neagră perioadă a vieții sale

Dana Nălbaru a avut o perioadă extrem de dificilă în viață, dar care i-a fost necesară pentru a putea ajunge la liniștea de care are parte acum. Soția lui Dragoș Bucur nu s-a ascuns și a povestit, în cadrul unui interviu, cât de greu i-a fost.  Drumul pe care l-a ales fosta solistă a trupei […]
Abandonată și nefericită, Dana Nălbaru s-a îmbolnăvit! Fosta solistă a trupei Hi-Q a povestit despre cea mai neagră perioadă a vieții sale

BANC | „Dragul meu băiat, începe școala”

Dragă cititorule, pentru noul an școlar, ți-am pregătit un banc fresh care să-ți aducă zâmbetul pe buze. Vezi discuția dintre fiu și tată, după ce începe școala. Râzi cu lacrimi! Iată gluma: „-Dragul meu băiat, începe școala, te-am înscris la o școală nouă și îți scriu pe messenger ca să nu îmi zici că nu […]
BANC | „Dragul meu băiat, începe școala”

30 de ani de închisoare pentru starul de la Hollywood. Danny Masterson, condamnat după ani de procese

Danny Masterson a fost condamnat la 30 de ani de închisoare pentru violurile pe care le-a comis în urmă cu mai bine de două decenii. Celebrul actor de 47 de ani nu a mai avut nicio șansă după ce judecătoarea Curții Superioare din Los Angeles, Charlaine Olmedo, a pronunțat sentința. Pe data de 31 mai, un […]
30 de ani de închisoare pentru starul de la Hollywood. Danny Masterson, condamnat după ani de procese

Mara Bănică și-a spus secretul siluetei de invidiat. Ce face la 47 de ani: „Am un program în care mănânci, nu te înfometezi”

Zilele acestea, Mara Bănică a fost invitată la emisiunea lui Cătălin Măruță, prilej cu care a spus cât și cum a reușit să slăbească enorm. Fosta concurentă de la Sunt celebru, scoate-mă de aici a prezentat rețeta pe care o căutau multe doamne și domnișoare care se luptă cu kilogramele în plus.  La cei 47 […]
Mara Bănică și-a spus secretul siluetei de invidiat. Ce face la 47 de ani: „Am un program în care mănânci, nu te înfometezi”

Miracol de Sfânta Maria: băiețelul de 3 ani aruncat de mamă de la balcon în Botoșani și-a revenit din comă

Chiar în dimineața zilei de Sfânta Maria, băiețelul de 3 ani care a fost aruncat de mamă de la balconul unui hotel din Botoșani și-a revenit. Medicii au rămas uimiți când cel mic a început să plângă, fix de ziua sa de naștere. Tatăl copilului este în culmea fericirii! După 3 săptămâni de spitalizare, băiețelul […]
Miracol de Sfânta Maria: băiețelul de 3 ani aruncat de mamă de la balcon în Botoșani și-a revenit din comă

„M-a lăsat să-mi fac viața!”. Imaginea neverosimilă în care Pepe apare cu actuala nevastă

Pe data de 7 septembrie, Pepe (44 de ani) și-a lăsat fanii fără cuvinte. Alături de iubita sa Yasmine Ody (28 de ani), artistul a postat o fotografie făcută în urmă cu mai bine de 20 de ani, cu cei doi.  Cei doi s-au căsătorit în mare secret în luna aprilie a anului 2022, într-o […]
„M-a lăsat să-mi fac viața!”. Imaginea neverosimilă în care Pepe apare cu actuala nevastă

Cine este, de fapt, polițistul din Brașov care vindea droguri în uniformă. Bărbatul nu e la prima încălcare a legii

Joi, 7 septembrie, un polițist din Brașov a fost prins în timp ce vindea droguri de mare risc în uniformă. Remus B, pe numele său, nu era doar unul dintre „oamenii legii”, ci și luptător de kickboxing și dealer în timpul liber. Mai mult decât atât, ar fi fost monitorizat de mai bine de 6 […]
Cine este, de fapt, polițistul din Brașov care vindea droguri în uniformă. Bărbatul nu e la prima încălcare a legii

Încep să se emită avertizări Ro-Alert cu privire la dronele rusești. Cine sunt românii care le vor primi

Pe data de 7 septembrie, Comitetul Național pentru Situații de Urgență a alcătuit o hotărâre pentru luarea unor măsuri de protecție pe teritoriul României. Dat fiind faptul că războiul dintre Rusia și Ucraina ar putea afecta cetățenii de la graniță, și românii vor putea primi avertizări Ro-Alert, în situația în care va fi sesizat orice […]
Încep să se emită avertizări Ro-Alert cu privire la dronele rusești. Cine sunt românii care le vor primi

Averea cheltuită de Cătălin Măruță și Andra pentru a-și duce copiii la „școala bogaților” din Capitală

Andra și Cătălin Măruță sunt împreună de aproape două decenii și au împreună doi copii, pe David (12 ani) și pe Eva (8 ani). Când vine vorba de educația celor mici, vedetele de la PRO TV investesc o mică avere, pentru ca ei să aibă parte de o educație aleasă.  David și Eva Măruță duc […]
Averea cheltuită de Cătălin Măruță și Andra pentru a-și duce copiii la „școala bogaților” din Capitală

Alertă în Ungaria! Guvernul maghiar e îngrijorat de ce se întâmplă cu cetățenii din țara vecină

În ultimii ani, cetățenii din Ungaria au început să aleagă calea emigrației și să se orienteze spre alte țări care să le aducă mai multe posibilități. Guvernul maghiar vede cum mii de cetățeni pleacă, la doar doi ani de când se bucurau că au rezolvat problema. Potrivit datelor comunicate de către Oficiul Central de Statistică […]
Alertă în Ungaria! Guvernul maghiar e îngrijorat de ce se întâmplă cu cetățenii din țara vecină

Ce a ajuns să facă Moise Guran, fostul jurnalist care a cochetat și cu politica. Nu a mai găsit niciun angajament în mass-media

Moise Guran (49 de ani) a realizat ultima ediție „România în direct” la începutul lunii ianuarie 202o. Ulterior, a anunțat că se va concentra pe politică, alăturându-se partidului condus de Dan Barna. Fostul jurnalist a ales să se retragă din ceea ce numea „cea mai ciudată experiență” a vieții sale. De atunci a decis să […]
Ce a ajuns să facă Moise Guran, fostul jurnalist care a cochetat și cu politica. Nu a mai găsit niciun angajament în mass-media

Înșelat de Cristina Șișcanu cu cel mai bun prieten! Dezvăluirile explozive făcute de fostul iubit al soției lui Mădălin Ionescu

Din anul 2011, Mădălin Ionescu și Cristina Șișcanu sunt căsătoriți. Cei doi ai și o fiică împreună, pe nume Petra, care are 6 ani. Chiar dacă sunt o familie fericită, puțini își mai aduc aminte pe ce „trădare” s-a construit, de fapt, mariajul lor.  La 53 de ani, prezentatorul TV se poate lăuda cu faptul […]
Înșelat de Cristina Șișcanu cu cel mai bun prieten! Dezvăluirile explozive făcute de fostul iubit al soției lui Mădălin Ionescu

Un vasluian a început să tragă cu pușca în muncitorii care construiau noul magazin Penny. N-a mai suportat praful și zgomotul

În dimineața zilei de 7 septembrie, un vasluian încă neidentificat, deranjat de zgomot și praf, a început să tragă cu pușca în muncitorii care încercau să construiască noul Penny. Situația fără de precedent a avut loc în Bârlad, pe strada Nicolae Bălcescu, numărul 40.  Șeful de șantier a expus întreaga situație, în cadrul unui interviu, […]
Un vasluian a început să tragă cu pușca în muncitorii care construiau noul magazin Penny. N-a mai suportat praful și zgomotul

Test psihologic | Ce culoare vezi prima dată? Răspunsul îți va spune ce fel de om ești, de fapt

Dragă cititorule, pentru astăzi, CANCAN.RO ți-a pregătit un test psihologic care îți va spune ce fel de om ești, de fapt. Tot ce ai de făcut este să privești imaginea și să spui ce ai văzut prima dată. Nu trișa, pentru a putea primi un răspuns bun. Fie că ești în căutarea unei activități care […]
Test psihologic | Ce culoare vezi prima dată? Răspunsul îți va spune ce fel de om ești, de fapt

Câți bani a dat un turist român pe un șnițel și o apă plată, într-un restaurant din Austria: „Te simți ca la..”

Zilele acestea, un turist român a mers în vacanță în Viena, Austria, alături de logodnica sa. Bărbatul din Cluj s-a oprit la localul cunoscut pentru cel mai bun șnițel din lume, pentru a putea simți, pe propria-i piele, gustul preparatului. Nota de plată nu a fost deloc un mică.  Șnițelul vienez a venit cu garnitură […]
Câți bani a dat un turist român pe un șnițel și o apă plată, într-un restaurant din Austria: "Te simți ca la.."

BANCUL ZILEI | „Ce bea doamna de la masa alăturată?”

Dragă cititorule, pentru astăzi, CANCAN.RO ți-a pregătit bancul zilei, cea mai tare glumă! Vezi în ce situație hilară ajunge bărbatul din bar și râzi cu lacrimi! Iată gluma: „-Ce bea doamna de  la masa alăturată?Aş dori să-i ofer şi eu! – Chivas Regal Royal Salute. – Ok, mai pune-i un cub de gheață din partea […]
BANCUL ZILEI | "Ce bea doamna de la masa alăturată?"

Cum arată și ce conține cea mai scumpă monedă din lume, dedicată în memoria Reginei Elisabeta a II-a

Pe data de 8 septembrie se va împlini un an de când Regina Elisabeta a II-a a trecut la cele sfinte. În memoria sa, a fost realizată o monedă care cântărește nu mai puțin de 4 kilograme și valorează aproximativ 23 de milioane de dolari! Moneda cu 6.426 de diamante este cea mai scumpă din lume […]
Cum arată și ce conține cea mai scumpă monedă din lume, dedicată în memoria Reginei Elisabeta a II-a

Ireal! După 3 ani de căsnicie, doi soți au aflat că sunt, de fapt, veri: „Ne-am fi dorit să fie o glumă”

Zilele acestea, Tylee și Nick Waters, doi influenceri din Utah, Statele Unite ale Americii, au șocat mapamondul. După 3 ani de căsătorie, cei doi le-au povestit celor mai bine de 26.000 de urmăritori ce descoperire au făcut. Chiar dacă nu au secrete față de fanii lor, unii ar spune că este deja prea mult.  Cei […]
Ireal! După 3 ani de căsnicie, doi soți au aflat că sunt, de fapt, veri: "Ne-am fi dorit să fie o glumă"

Al Pacino a rămas burlac, la 3 luni după ce a devenit tată pentru a patra oară. Fosta iubită, de 29 de ani, a depus actele pentru custodie

Despărțirea momentului în showbizul internațional! La doar 3 luni după ce l-a făcut tată, iubita lui Al Pacino s-a dus miercuri, 6 septembrie, să depună actele de custodie pentru copil! Noor Alfallah vrea să-l ia pe Roman în casa ei și să-l priveze pe actorul de 83 de ani de acest drept, lăsându-i „vizite rezonabile”. […]
Al Pacino a rămas burlac, la 3 luni după ce a devenit tată pentru a patra oară. Fosta iubită, de 29 de ani, a depus actele pentru custodie

Răsturnare de situație în cazul lui Matei, băiețelul de 3 ani ucis de mașină. Cine se afla, de fapt, la volan

Noi dezvăluiri în cazul uciderii lui Matei! La mai bine de o săptămână de când copilul din Brăila, care avea doar 3 ani, și-a pierdut viața, noi detalii ies la iveală. Se pară că nu femeia era vinovată, ci soțul ei! Mai mult decât atât, inculpatul a avut și alte antecedente în trecut.  Cazul micuțului […]
Răsturnare de situație în cazul lui Matei, băiețelul de 3 ani ucis de mașină. Cine se afla, de fapt, la volan

Alertă în Brăila! Damian Alina Ionela, o tânără de 14 ani, a dispărut fără urmă. Cine o vede, să sune imediat la Poliție!

Încă de la finalul lunii august, Damian Alina Ionela a plecat de acasă de la Corina, asistentul de plasament, și nu s-a mai întors. Adolescenta de 14 ani din Brăila este căutată de atunci de către autorități.  Minora Damian Alina Ionela, în vârstă de 14 ani, a plecat la data de 24.08.2023, de la A.T.F. […]
Alertă în Brăila! Damian Alina Ionela, o tânără de 14 ani, a dispărut fără urmă. Cine o vede, să sune imediat la Poliție!

De necrezut! Câți lei câștigă lunar asiaticii care livrează mâncare în Romania: „Nu avem nicio soluție!”

În ultimii ani, tot mai mulți asiatici au ales să vină în România, în speranța unui trai mai bun. De cele mai multe ori, ei pot fi observați în trafic sau pe trotuar, pe biciclete, scutere sau trotinete, când livrează mâncare. Salariul pe care îl primesc nu i-ar motiva pe muți români să se angajeze.  […]
De necrezut! Câți lei câștigă lunar asiaticii care livrează mâncare în Romania: "Nu avem nicio soluție!"

Anunțul făcut de Valentin Sanfira, la aproape o lună de la accidentul din Italia. Care e starea de sănătate a artistului

Pe data de 7 septembrie, Valentin Sanfira le-a arătat fanilor de pe rețelele de socializare care este starea sa de sănătate, la mai bine de două săptămâni de la accidentul din Italia. Cântărețul de muzică populară a fost nevoit să treacă printr-o operație care i-a pus „stop” carierei, cel puțin pentru o lună.  Artistul a […]
Anunțul făcut de Valentin Sanfira, la aproape o lună de la accidentul din Italia. Care e starea de sănătate a artistului

Emilia Popescu, în doliu! Mama actriței s-a stins din viață: ”Dumnezeu să te odihnească!”

Emilia Popescu trăiește o durere de nedescris. Mama sa, Malou Iosif, a trecut la cele sfinte, la vârsta de 98 de ani. Nu doar fiica a anunțat decesul, ci și UNITER (Uniunea Teatrală din România). Decesul artistei s-a produs la jumătate de an de când Dan Puric a făcut un spectacol în cinstea sa.  Actrița […]
Emilia Popescu, în doliu! Mama actriței s-a stins din viață: ”Dumnezeu să te odihnească!”

Moarte suspectă! Andreea Ioniță, fiica unui polițist din Călărași, găsită fără suflare în gară

Pe data de 6 septembrie, Andreea Ioniță a fost găsită fără viață, la 20 de metri distanță de Gara Ciulnița. Tânăra de doar 25 de ani, fiica unui coleg de breaslă, era așteptată acasă, dar orele treceau și părinții începeau să-și facă griji. Într-un final, sora sa, cu spaimă, și-a sunat tatăl și apoi au […]
Moarte suspectă! Andreea Ioniță, fiica unui polițist din Călărași, găsită fără suflare în gară

Despărțire-șoc în showbiz! Elena Marin, fosta concurentă de la Survivor România, l-a părăsit pe logodnic înainte să ajungă la altar

După mai bine de un an și jumătate de când fanii așteptau să o vadă la altar, fosta concurență Survivor pare să fi ajuns la despărțire. Coregrafa care a colaborat o vreme și cu Andreea Bălan „rupe” tăcerea, la atât de multă vreme de când a stat departe de lumina reflectoarelor.  Mulți o cunosc pe […]
Despărțire-șoc în showbiz! Elena Marin, fosta concurentă de la Survivor România, l-a părăsit pe logodnic înainte să ajungă la altar

BANC | „Fă-ți o poză, că mor de dorul tău”

Dragă cititorule, pentru astăzi, CANCAN.RO ți-a pregătit un banc fresh care să-ți provoace hohote de râs! Vezi poanta de joi și râzi cu lacrimi! Iată gluma: „-Bună frumoaso, ce faci? -M-am băgat în pat sa ma culc. -Fă-ţi o poză că mor de dorul tău şi nu pot sa adorm. -Dar am stins becul. -Hai […]
BANC | "Fă-ți o poză, că mor de dorul tău"

Cum s-a răzbunat o mireasă pe rudele soțului ei, după ce a aflat că nu vor să ofere niciun dar de nuntă

Zilele acestea, o mireasă a ajuns cunoscută în întreaga lume, după ce a decis să expună public modul în care s-a gândit să se răzbune pe soțul ei. Totul a pornit de la cadourile de nuntă și de la faptul că el are mult mai mulți invitați.  Femeia s-a logodit recent și are aproximativ 40 […]
Cum s-a răzbunat o mireasă pe rudele soțului ei, după ce a aflat că nu vor să ofere niciun dar de nuntă

Satul din România în care locuiesc doar 3 familii. În trecut, era foarte populat

În România, există un sat în care mai locuiesc doar 3 familii. În total, 7 persoane își duc traiul în locul care a ajuns o destinație turistică, mai ales după ce a fost cumpărat de un investitor italian.  Labașinț este un sat în comuna Șiștarovăț din județul Arad, Banat, România. Este o poiană întinsă, un […]
Satul din România în care locuiesc doar 3 familii. În trecut, era foarte populat

Adrian Cuculis, anunț de ultimă oră! Vlad Pascu riscă închisoare pe viață: ”Am cerut Parchetului să…”

Vlad Pascu ar putea face închisoare pe viață! Zilele acestea, avocatul care reprezintă familia Robertei, una dintre cele două victime ale accidentului de la 2 Mai, a cerut schimbarea încadrării faptei tânărului de 19 ani. Dacă Parchetul de pe lângă Judecătoria Mangalia va lua în considerare dosarul transmis de către Adrian Cuculis, situația ar lua […]
Adrian Cuculis, anunț de ultimă oră! Vlad Pascu riscă închisoare pe viață: ”Am cerut Parchetului să...”

Doliu în fotbal! Violeta Mițul, de la naționala Moldovei, a murit la doar 26 de ani

Veste tristă pentru fanii sportului! Violeta Mițul, componentă a echipei naționale de fotbal din Moldova, a murit la doar 26 de ani, în urma unui accident la munte. Federația organizează o strângere de fonduri pentru familia îndurerată care trebuie să o conducă pe ultimul drum.  Născută pe data de 3 aprilie 1997 la Tiraspol, tânăra […]
Doliu în fotbal! Violeta Mițul, de la naționala Moldovei, a murit la doar 26 de ani

Am aflat cine e marea iubire a lui Theo Rose. Nume surpriză dezvăluit de iubita lui Anghel Damian în podcastul lui Horia Brenciu

Theo Rose a acceptat să vină la podcastul lui Horia Brenciu și, cu această ocazie, a spus care a fost prima ei iubire. Totul a pornit de la un clip cu antrenoarea de la Vocea României de pe vremea când au mers să cânte la Izvoarele, Homoraciu. Imaginile din anul 2012 i-au adus aminte vedetei […]
Am aflat cine e marea iubire a lui Theo Rose. Nume surpriză dezvăluit de iubita lui Anghel Damian în podcastul lui Horia Brenciu

NATO, prima reacție după ce o dronă rusească a fost găsită în România: „Monitorizăm îndeaproape situația”

După ce rămășitele unei posibile drone rusești au fost depistate pe teritoriul României, iar Klaus Iohannis a anunțat că NATO se va implica, a venit și un răspuns oficial. Dylan White, purtătorul de cuvânt al Organizației Tratatului Altlanticului de Nord, a venit cu primele precizări.  NATO a transmis faptul că a fost informată cu privire […]
NATO, prima reacție după ce o dronă rusească a fost găsită în România: „Monitorizăm îndeaproape situația”

Întâlnire memorabilă la Vocea României între Horia Brenciu și Theo Rose. Ce s-a întâmplat departe de ochii telespectatorilor

Theo Rose a acceptat provocarea lansată de Horia Brenciu și s-a întors la podcastul său. Antrenoarea de la Vocea României s-a deschis în fața celui cu care face echipă în noul sezon, iar colegul său de la PRO TV. Cu acest prilej, artistul i-a mărturisit ce părere a avut despre ea la prima interacțiune, momentul […]
Întâlnire memorabilă la Vocea României între Horia Brenciu și Theo Rose. Ce s-a întâmplat departe de ochii telespectatorilor

Sătulă de chinul unei boli terminale, Alexina a ales eutanasia, dar a avut parte de o moarte violentă. Ce i-au făcut medicii a șocat întreaga lume

Alexina se săturase să se confrunte cu cancerul și a recurs la eutanasiere. Tânăra de 36 de ani a fost sfătuită să facă procedura și a chemat un medic care să se ocupe, la domiciliu. Cum a procedat doctorul a făcut autoritățile să deschidă o anchetă. Din decembrie 2021, femeia din Belgia a primit un […]
Sătulă de chinul unei boli terminale, Alexina a ales eutanasia, dar a avut parte de o moarte violentă. Ce i-au făcut medicii a șocat întreaga lume

Klaus Iohannis, atitudine fermă după ce drona rusească a fost găsită în România: „În cadrul NATO suntem foarte bine apărați”

Klaus Iohannis vine cu noi declarații, după ce o posibilă dronă rusească ar fi ajuns pe teritoriul României. Președintele României a anunțat faptul că a cerut, de urgență, o investigație profesionistă prin care experții să determine dacă este, într-adevăr, vorba despre un atac al Rusiei. În cazul în care ipoteza se dovedește a fi adevărată, […]
Klaus Iohannis, atitudine fermă după ce drona rusească a fost găsită în România: „În cadrul NATO suntem foarte bine apărați”

Andreea Bălan i-a sucit mintea complet! De când o iubește, Victor Cornea nu mai câștigă nimic

De la începutul verii, Victor Cornea se iubește cu Andreea Bălan și nu-și ascunde fericirea de ochii curioșilor. De când a început să se afișeze cu vedeta de la Antena 1, gurile rele au spus că relația cu blondina l-ar putea distrage de la cariera sa. Rezultatele, până la acest moment, par să nu-l pună […]
Andreea Bălan i-a sucit mintea complet! De când o iubește, Victor Cornea nu mai câștigă nimic

Ordinul venit de la UE pentru România în privința produselor din magazin. Ce se va întâmpla în viitorul apropiat

În perioada următoare, ar trebui să fie gata programul RetuRo. Ministerul Mediului a primit, de la Uniunea Europeană, sarcina de a elabora sistemul de garanție-returnare în toamna anului 2023. Încă din anul 2022, fostul Ministru al mediului anunța că urmează să lanseze sistemul RetuRo. De curând, site-ul a devenit activ și mai este doar o […]
Ordinul venit de la UE pentru România în privința produselor din magazin. Ce se va întâmpla în viitorul apropiat

Despărțirea pe care Andra Măruță a ținut-o secretă. O persoană importantă din familia sa a trecut prin momente grele

Andra Măruță (37 de ani) știe, cu siguranță, să țină intimitatea din familie departe de camerele de filmat și de viața publică. Oricât de discretă a fost artista de la PRO TV cu privire la viața sa și a apropiaților săi, se parte că nimeni alta decât cumnata sa a dat-o de gol! Adevărul a […]
Despărțirea pe care Andra Măruță a ținut-o secretă. O persoană importantă din familia sa a trecut prin momente grele

„Nu știu ce-i faci soției, dar…”. Cel mai tare mesaj postat la un avizier dintr-un bloc din București

Multe sunt cazurile în care vecinii se trezesc să lase diferite plângeri la avizier sau chiar pe ușa proprietarului, în loc să-i spună în față ce problemă au. Cazul expus astăzi este atât de comic, încât posesorul apartamentului cu pricina nici măcar n-ar fi avut cum să se supere. Mesajul a ajuns imediat viral pe […]
„Nu știu ce-i faci soției, dar...”. Cel mai tare mesaj postat la un avizier dintr-un bloc din București

Cătălin Scărlătescu, de la locul de jurat la Antena 1, direct la galele RXF. Sorin Bontea i-a dat o idee neortodoxă unui concurent: „Dacă-l bați, devii celebru”

În cadrul episodului cu numărul 3 din sezonul 12 Chefi la cuțite, Cătălin Scărlătescu a primit o ofertă de zile mari. Sorin Bontea i-a dat ideea lui Cosmin Berki, iar acum rămâne de văzut dacă bucătarul chiar va merge la galele RXF. Cosmin Berki este un concurent pasionat de lupte în cușcă, dar și de […]
Cătălin Scărlătescu, de la locul de jurat la Antena 1, direct la galele RXF. Sorin Bontea i-a dat o idee neortodoxă unui concurent: „Dacă-l bați, devii celebru”

Tensiuni majore după ce în România au căzut bucăți dintr-o dronă rusească. Ministrul Apărării a ajuns la fața locului

Miercuri, 6 septembrie, Ministrul Apărării, Anghel Tîlvăr, a transmis faptul că bucăți dintr-o dronă rusească au fost găsite pe teritoriul României. În aceste momente, rămășițele sunt verificate de către experți. Vestea vine după ce cu o seară în urmă, echipa MApN s-a deplasat în proximitatea satului Plauru. Prin intermediul unui comunicat, autoritățile au transmis că […]
Tensiuni majore după ce în România au căzut bucăți dintr-o dronă rusească. Ministrul Apărării a ajuns la fața locului

Cuvintele dure transmise de Cătălin Bordea fostei sale soții, Livia. Pozele incendiare făcute de CANCAN.RO nu au rămas fără urmări: „Despre morți numai de bine”

La nici măcar 24 de ore de când CANCAN.RO i-a arătat dura realitate lui Cătălin Bordea, vedeta de la Antena 1 „rupe” tăcerea! Comediantul nu a putut trece cu vederea trădarea făcută de Livia și de bunul său prieten, Spike, și a spus-o tare și clar. Nu mai este loc de iertare pentru cel mai […]
Cuvintele dure transmise de Cătălin Bordea fostei sale soții, Livia. Pozele incendiare făcute de CANCAN.RO nu au rămas fără urmări: „Despre morți numai de bine”