După participarea de la Insula Iubirii, Bianca Giurcă își face acum simțită prezența într-o altă emisiune, de data aceasta la Kanal D. Mai exact, rămasă singură după experiența din Thailanda, tânăra este acum în căutarea sufletului pereche și vrea să îl găsească în cadrul emisiunii Casa Iubirii și se pare că aproape reușește. Încă de când a intrat în show, Bianca a pus ochii pe Patrick și pare că deja se gândește să își întemeieze o familie cu acesta. Planul e clar: vrea doi copii.
De curând, Bianca Giurcă și-a făcut apariția în cadrul emisiunii Casa Iubirii. Intrarea sa în show-ul de la Kanal D a stârnit vâlvă mare, căci au exista acuzații că tânără și Patrick ar fi avut o relație din exterior, lucru pe care regulile show-ului îl contrazic. Însă, cum nu a existat nicio dovadă concretă, apele sau mai liniștit. Acum, Bianca și-a dat frâu liber sentimentelor și pare că se îndrăgostește de Patrick și are planuri mari cu el.
(CITEȘTE ȘI: Dublă descalificare de la Casa Iubirii. Au fost daţi afară fără drept de apel)
Așa cum spuneam, Bianca și Patrick încep să își dea frâu liber sentimentelor și interacționează tot mai mult. Până acum dintre cei doi nu au lipsit declarațiile de dragoste adolescentine, pupicii și îmbrățișările. Ei bine, toate acestea pare că au pus-o pe jar pe tânără și au făcut-o să îl includă pe Patrick în planurile ei de viitor.
Concret, recent, Bianca și Roberta, o altă concurentă din Casa Iubirii, au făcut un live pe TikTok. Cele două și-au adresat câteva întrebări, iar răspunsurile Biancăi au surprins multă lume. Aceasta a fost întrebată unde se vede peste cinci ani. Ei bine, răspunsul a venit rapid, iar printre altele, Bianca a spus că până atunci își dorește să aibă minimum doi copii.
Roberta nu a ratat momentul și a întrebat-o dacă ea crede că Patrick poate să îi ofere toate aceste lucruri și dacă se vede cu el pe viitor. Când a auzit numele bărbatului, Bianca s-a rușinat imediat, iar răspunsul ei a fost unul pozitiv.
„Roberta: A doua întrebare, unde te vezi peste cinci ani?
Bianca: Îmi doresc să am minimum doi copii, să îmi termin casa, să am o afacere stabilă și să fiu sănătoasă.
Roberta: Foarte frumos. Îl vezi pe Patrick capabil de a-și întemeia ceva serios cu tine? La modul, așa cum îți dorești tu, familie.
Bianca Giurcă: Așa pare. De ce mă întrebi de Patrick, să mă rușinez?
Roberta: Emoțiile sunt cele mai frumoase”, a fost dialogul dintre cele două.