Când va fi înmormântat fiul lui Nelu Ploieșteanu. Mama lui Mihăiță este transfigurată de durere, după ce 32 de ani l-a îngrijit ca pe un bebeluș

• Vedete

Mihăiță Ploieșteanu, fiul celebrului artist, a încetat ieri din viață, după un lung chin. În suferința lui, care a durat 32 de ani, mama sa a fost nedespărțită de el. L-a îngrijit ca pe un bebeluș, deși avea vârsta unui adult și nu a vrut să-l abandoneze niciodată. Soția lui Nelu Ploieșteanu este îngenuncheată de durere și se gândește cu groază la ziua înmormântării.

Băiatul lui Nelu Ploieșteanu să fie condus pe ultimul drum miercuri, 25 aprilie, sau joi, 26 aprilie. Data exactă nu se știe, deocamdată, potrivit teotrandafir.com. Nelu Ploieșteanu și soția lui se pregătesc să se despartă pentru totdeauna de unicul lor fiu.

„Doar eu știu ce am trăit în ultima vreme. Eram de o lună cu el în spital. Vrem să facem înmormântarea miercuri sau joi”, a mărturisit cu lacrimi în ochi soția artistului, Elena Ploieșteanu, potrivit sursei citată mai sus.

Vă reamintim că fiul lui Nelu Ploieșteanu s-a născut perfect sănător, dar a rămas paralizat în urma unui vaccin. Acesta i-a schimbat nu numai lui destinul, dar și părinților săi, în special, Elenei Ploieșteanu. Soția cunoscutului cântăreț a renunțat la tot ca să îl îngrijească.

Citește și: Ce este tetrapareza spastică, boala din cauza căreia a murit fiul lui Nelu Ploieșteanu

Mesaj emoționant transmis de un apropiat după moartea fiului lui Nelu Ploieșteanu

„Dumnezeu să-l odihnească în liniște și pace! (…).Elena se ruga mereu pentru sănătatea copilului ei, care cantărea în jur de 30 de kilograme, sperând că într-o zi se va face bine și va duce o viată normală. În urmă cu 4 ani, băiatul lui Nelu Ploieșteanu a fost la un pas de moarte din cauza unei banale răceli, ]nsă a reușit să trăiască”, a scris un apropiat pe Facebook.

În lupta cu tetrapareza spastică, Elena Ploieșteanu nu l-a lăsat nicio secundă singur pe Mihăiță.

„Mă dor şi mâinile şi mijlocul. Nu mă plâng. Nu m-am plâns niciodată. Nu vreau să-mi plângă nimeni de milă. Acest copil luptă de ani de zile şi eu să renunţ? Pe mine nu mă dezlipeşte nimic de Mihăiţă, doar moartea. La o lună şi jumătate medicii i-au făcut un vaccin şi la două săptămâni nu a mai mişcat nici mânuţe, nici picioruşe. În momentul în care i-a făcut vaccinul s-a înnegrit tot. Probabil atunci nu i s-a oxigenat bine creierul. După câţiva ani am mers să caut fişa, dar nu am mai găsit-o”, a declarat Elena Ploieşteanu la „Acces Direct” în urmă cu patru ani.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Prosport.ro
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Scandal monstru la Asia Express! Mirela Vaida și Valerie Lungu, date afară din cazare în toiul nopții
Click.ro
Scandal monstru la Asia Express! Mirela Vaida și Valerie Lungu, date afară din cazare în toiul nopții
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Digi24
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Dacia a lansat o nouă mașină electrică, la Paris. Costă mai puțin de 18.000 euro și se fabrică în Europa
Promotor.ro
Dacia a lansat o nouă mașină electrică, la Paris. Costă mai puțin de 18.000 euro și se fabrică în Europa
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Hackerii ar fi provocat o „caniculă” în frigiderele supermarketurilor
go4it.ro
Hackerii ar fi provocat o „caniculă” în frigiderele supermarketurilor
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
Descopera.ro
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Stenograme din dosarul de influențare a alegerilor în favoarea lui Georgescu, de către Bogdan Peșchir. „BogPR” s-ar fi oferit voluntar să îl ajute pe Georgescu în campanie. A pronunțat și numele lui Simion în interceptări. „Eu nu vreau sa câștig / Vreau să câștige țara
Gandul.ro

ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Mediafax Italia
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!
Mediafax Spania
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!