Acasă » Vedete » Carmen Tănase a împlinit astăzi 62 de ani. Anca Dinicu i-a transmis un mesaj impresionant și a publicat o fotografie rară cu actrița

Carmen Tănase a împlinit astăzi 62 de ani. Anca Dinicu i-a transmis un mesaj impresionant și a publicat o fotografie rară cu actrița

De: Maria Drosu 18/01/2023 | 17:53

Carmen Tănase a împlinit astăzi vârsta de 62 de ani, iar colegii ei de breaslă s-au înghesuit care mai de care pe rețelele de socializare, să îi facă urări. Printre ei s-a numărat și Anca Dinicu, celebra actriță, care i-a transmis „Flăcăricăi” un mesaj extrem de emoționant. 

Carmen Tănase a rămas la fel de rebelă și încrezătoare ca la 20 de ani. Chiar dacă vârsta își spune cuvântul, marea actriță se pare că se simte la fel de tânără și nimic nu-i stă în cale atunci când vine vorba de planuri sau carieră.

Anca Dinicu, urare emoționantă pentru Carmen Tănase

Carmen Tănase a fost azi asaltată cu urări din partea fanilor, dar și a multor colegi de breaslă. Actrița a primit mesaje emoționante, însă cel pe care i l-a transmis Anca Dinicu a stârnit mii de emoții în rândul fanilor. Se pare că bruneta o apreciază extrem de tare pe „Flăcărica” și îi admiră din plin experiența în carieră. Alături de mesajul scris pe Instagram, colega lui Bendeac a atașat și o fotografie împreună cu Carmen Tănase, care de altfel a adunat o mulțime de reacții din partea fanilor.

„Te-ai născut să fii fenomenală! Te iubesc! La mulți ani!”, i-a transmis Anca Dinicu, actriței Carmen Tănase.

CITEȘTE ȘI:S-A AFLAT! CE VICIU NOCIV ARE CARMEN TĂNASE

VEZI ȘI:IMAGINI DE COLECȚIE CU CARMEN TĂNASE, ÎN TINEREȚE. ACTRIȚA ȘI-A LĂSAT FANII CU GURA CĂSCATĂ

Carmen Tănase se simte ca la 20 de ani

Carmen Tănase este una dintre cele mai iubite actrițe din România. A devenit apreciată la scară largă, mai ales după ce a interpretat rolul „Flăcăricăi” în Inima de Țigan, iar de atunci, fiecare apariție a ei a devenit unică pentru fani. La cei 62 de ani împliniți astăzi, îndrăgita artistă a făcut o serie de dezvăluiri surprinzătoare. Marea doamnă a teatrului românesc recunoaște că se simte la fel de tânără ca în adolescență, chiar dacă anii de experiență își spun cuvântul.

„Uneori mă uit în oglindă și-mi dau seama că trece timpul. Iar pe dinăuntru sunt într-o permanentă activitate și cu capul numai la prostii. Eu personal, strict legat de mine nu mai am. Mi-am îndeplinit tot ce mi-am dorit. Mai am ceva dar nu spun, că trebuie întâi să se îndeplinească. Îmi doresc să fim cu toții sănătoși, să nu avem probleme, sănătatea este esențială, dacă o ai poți rezolva absolut orice”, a mărturisit Carmen Tănase, conform Radioimpuls.ro

Urmărește Cancan.ro pe Google News
Parteneri
Care sunt cele mai otrăvitoare PLANTE din România. Unele persoane le-au ținut acasă, în vaze, fără să știe cât de periculoase sunt
Care sunt cele mai otrăvitoare PLANTE din România. Unele persoane le-au ținut acasă, în vaze,...
FOTO. Ioana Marcu, soția lui Ciprian Marica, apariție îndrăzneață cu bustul generos la vedere!
FOTO. Ioana Marcu, soția lui Ciprian Marica, apariție îndrăzneață cu bustul generos la vedere!
Filmați goi la DUȘ! Cum au apărut pe net FOTBALISTUL celebru și soția lui CÂNTĂREAȚĂ
Filmați goi la DUȘ! Cum au apărut pe net FOTBALISTUL celebru și soția lui CÂNTĂREAȚĂ
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Horoscop săptămâna 26 aprilie - 2 mai. Vești grozave pentru 4 zodii. Au noroc pe toate planurile
Horoscop săptămâna 26 aprilie - 2 mai. Vești grozave pentru 4 zodii. Au noroc pe...
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort...
O femeie era milionară de cel puțin o lună, dar nu și-a dat seama. Descoperirea care i-a schimbat viața
O femeie era milionară de cel puțin o lună, dar nu și-a dat seama. Descoperirea...
Doi angajați de la o bancă din București au văzut că un client avea o sumă mare în cont și i-au furat 140.000 €
Doi angajați de la o bancă din București au văzut că un client avea o...
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
EXCLUSIV: 50 de lei o porție de hamsie la malul mării! Ce prețuri au restaurantele din Portul Tomis
EXCLUSIV: 50 de lei o porție de hamsie la malul mării! Ce prețuri au restaurantele...
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Leo de la Roșiori a făcut mărturisiri emoționante despre momentele de marginalizare pe care le-a trăit „Au fost restaurante care nu m-au primit. A căzut cerul pe mine.”
Leo de la Roșiori a făcut mărturisiri emoționante despre momentele de marginalizare pe care le-a...
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă în 6 luni, la ocazie?: „Doamne ferește! Cine știe câte victime sunt”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a...
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur.
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din...
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce...
Oferte televizoare la Auchan: SMART TV la preț tentant
Oferte televizoare la Auchan: SMART TV la preț tentant
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Jador, adevărul despre relația cu Andreea Bălan, după ce artista l-a blocat și nu-și mai vorbesc:
Jador, adevărul despre relația cu Andreea Bălan, după ce artista l-a blocat și nu-și mai...
Patru zodii care vor avea protecție de la Dumnezeu în luna mai 2024. Răul nu le poate atinge
Patru zodii care vor avea protecție de la Dumnezeu în luna mai 2024. Răul nu...
Secretul autorităților din toate buletinele românilor. Ce înseamnă, de fapt, ultima cifră din CNP
Secretul autorităților din toate buletinele românilor. Ce înseamnă, de fapt, ultima cifră din CNP
Regulă pentru absolut toți șoferii din România. Se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani
Regulă pentru absolut toți șoferii din România. Se pedepsește cu închisoarea de la 2 la...
Câți bani cere Theo Rose ca să cânte la un eveniment pentru 60 de minute. Și-a mărit tariful pentru 2024
Câți bani cere Theo Rose ca să cânte la un eveniment pentru 60 de minute....
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Ministrul agriculturii din Ucraina a fost arestat
Ministrul agriculturii din Ucraina a fost arestat
Traian Băsescu a răbufnit: Nu are ce căuta în funcția de președinte al României
Traian Băsescu a răbufnit: Nu are ce căuta în funcția de președinte al României
Băsescu îl spulberă iar pe Geoană. Întrebarea la care trebuie să răspundă
Băsescu îl spulberă iar pe Geoană. Întrebarea la care trebuie să răspundă
„Armata OBLIGATORIE” în România!? Anunțul care bulversează milioane de români
„Armata OBLIGATORIE” în România!? Anunțul care bulversează milioane de români
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare...
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate...
Ce au de împărțit la partaj Oana Radu și Cătălin Dobrescu:
Ce au de împărțit la partaj Oana Radu și Cătălin Dobrescu: "El mă amenință că...
Gabriela Cristea a ajuns la capătul puterilor. Ce o nemulțumește pe vedetă: „Sunt nervoasă și tristă și nefericită”
Gabriela Cristea a ajuns la capătul puterilor. Ce o nemulțumește pe vedetă: „Sunt nervoasă și...
Horoscopul hindus. Ce spune, de fapt, ziua de naștere despre tine și capcanele de care să te ferești
Horoscopul hindus. Ce spune, de fapt, ziua de naștere despre tine și capcanele de care...
Fabrica uriașă din România care a fost cumpărată de străini. Făcea un produs adorat de oameni
Fabrica uriașă din România care a fost cumpărată de străini. Făcea un produs adorat de...