Acasă » Exclusiv » Câştigătoarea de la Power Couple, adevărul despre relaţia cu soacra: se ştiu de 25 de ani şi… Daiana Anghel a dat cărţile pe faţă: „Nu sunt genul care să…”

Câştigătoarea de la Power Couple, adevărul despre relaţia cu soacra: se ştiu de 25 de ani şi… Daiana Anghel a dat cărţile pe faţă: „Nu sunt genul care să…”

De: Andreea Archip 23/02/2025 | 17:49

Daiana Anghel și Sorin Gonțea sunt împreună de peste 10 ani, dar căsătoriți doar de 5. Interesant este că i-a cunoscut pe viitorii socri cu mult înainte ca ea și fiul lor să formeze un cuplu. Mai mult, atunci când foștii câștigători ai primului sezon Power Couple s-au întâlnit prima oară nu și-au imaginat că vor fi vreodată împreună. Dar cum întortocheate sunt căile destinului, iată că astăzi Daiana și So formează o familie fericită. În interviul exclusiv acordat pentru CANCAN.RO, creatoarea de conținut a dat tot din casă, vorbind deschis despre relația cu soacra ei, pe care o știe de 25 de ani, cum reușește să îi facă darurile potrivite, având în vedere că de Dragobete este ziua ei de naștere, dar și despre parteneriatul cu soțul ei pe partea de business.

Daiana Anghel recunoaște că atât ea, cât și soțul ei, chef Sorin Gonțea sunt atenți la detalii când vine vorba de cadouri, reușind să facă surprize memorabile. Fosta prezentatoare TV și de ani buni beauty consultant cu o comunitate foarte puternică în social media este și parteneră în afacerea soțului. Nu se rezumă la degustare și idei de meniu, ci și-a pus amprenta pe amenajarea celor două locații.

Daiana Anghel: “I-am cunoscut părinții cu mult înainte să fim noi împreună. Ne cunoaștem de 25 de ani”

CANCAN.RO: Ce planuri aveți de Dragobete?

Daiana Anghel: N-avem niciun plan, nu ținem genul acesta de sărbători, însă pe 24 februarie este ziua soacrei mele.

CANCAN.RO: Cum a fost prima întâlnire cu ea? Ai avut emoții?

Daiana Anghel: N-am avut emoții, pentru că eu i-am cunoscut părinții cu mult înainte să fim noi împreună. Ne cunoaștem de 25 de ani. I-am cunoscut, nu mai știu unde, concret, dar îi știam când am început noi să fim împreună, îi știam părinții foarte bine.

Citește și: Povestea necenzurată a Daianei Anghel și a soțului ei. A ieșit tot adevărul, după ce s-au ciondănit în fața întregii țări la ”Power Couple”

Daiana Anghel: “Eu de felul meu sunt mai introvertită, așa sunt și cu mama, nu cu soacra neapărat”

CANCAN.RO: Cum este relația având în vedere că vă știți de atâția ani? Cât de repede v-ați apropiat voi două – noră – soacră, după ce te-ai căsătorit cu Sorin? Îți permiți să îi dai sfaturi de skincare?

Daiana Anghel: Este o relație bună, dar eu de felul meu sunt mai introvertită, așa sunt și cu mama, nu cu ea neapărat. Nu sunt genul care să-și petreacă foarte mult timp, dar avem o relație bună.

CANCAN.RO: Reușești să-i ghicești gusturile în materie de cadouri având în vedere că urmează ziua ei de naștere?

Daiana Anghel: Întotdeauna sunt atentă la oamenii din jurul meu și nu am avut niciodată probleme cu cumpăratul cadourilor. Chiar este ceva la care țin foarte mult, pentru că îmi doresc să fac o bucurie și atunci pentru mine este important să iau cadouri care chiar știu că aduc bucurie persoanei respective. Nu doar așa ceva ca să fie.

CANCAN.RO: Cel mai frumos cadou pe care ți l-a făcut soțul tău de-a lungul timpului, care a fost?

Daiana Anghel: Nu știu, nu pot să identific unu mai presus decât celelalte, toate mi-au plăcut.

Daiana Anghel: “So este un om cu foarte mult bun gust. N-a făcut niciodată cadouri care să fie nepotrivite”

CANCAN.RO: Sorin este atent la detalii în general?

Daiana Anghel: Sorin este atent și știe ce îmi place. Îi place și lui să fie atent la partea de estetică a lucrurilor. Este un om cu foarte mult bun gust și atunci el n-a făcut niciodată cadouri care să fie nepotrivite. Doar că este ceva despre care nu-mi place mie să vorbesc. Nici nu arăt pe Instagram, să desfac cadouri sau chestii de genul ăsta. Nu știu, e o chestie care mi se pare că e foarte personală așa cumva.

CANCAN.RO: Te implici în afacerile lui?

Daiana Anghel: Nu, nu mă implic. Sunt parteneră la restaurant, dar el își conduce business-ul așa cum crede el de cuviință.

CANCAN.RO: Te ocupi de degustare, vii cu idei despre preparate care ți-ar plăcea să fie în meniu?

Daiana Anghel: Da, îmi cere părerea și îi zic părerea când vine vorba de preparate. Uite, pe partea de design, de exemplu, când au fost făcute planurile pentru locație și așa mai departe.

CANCAN.RO: Locațiile sunt în Brașov? Vă gândiți să vă extindeți în Capitală?

Daiana Anghel: E foarte greu să te extinzi, pentru că ăsta nu este un business care să poată să se transforme în lanț. Totul depinde până la urmă de So și de gustul pe care îl dă el în farfurie.

CANCAN.RO: E prezent în ambele locații?

Daiana Anghel: Da, nu este singur. Mai are un partener, fac cu rândul.

Foto: Antena 1/ Instagram

Citește și: Cum a reușit Sorin Gonțea de la Power Couple să slăbească 20 de kilograme. Daiana Anghel a făcut dezvăluirea!

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la [email protected], să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.

Urmărește Cancan.ro pe Google News
×