Acasă » Știri » Cât au avut de plată două turiste din Grecia, după ce au consumat două sucuri şi o gustare? „I-am zis ospătarului că e o greşeală”

Cât au avut de plată două turiste din Grecia, după ce au consumat două sucuri şi o gustare? „I-am zis ospătarului că e o greşeală”

De: Valentina Ene 26/05/2022 | 13:47
Cât au avut de plată două turiste din Grecia, după ce au consumat două sucuri şi o gustare? I-am zis ospătarului că e o greşeală
Două femei care au vizitat Grecia au avut parte de o surpriză neplăcută. Foto: pexels.com

Două turiste care au vizitat de curând Grecia au avut parte de o surpriză neplăcută în momentul în care au descoperit cât au de achitat pentru două băuturi și pentru o gustare pe care le-au încercat pe insula Mykonos. Deși inițial au considerat că este vorba despre o greșeală, acestea au fost nevoite să achite suma colosală.

Potrivit unei declarații făcute de către una dintre femeile în cauză, se pare că cele două au fost abordate de către unul dintre angajații localului aflat pe plaja Platys Gialos, de pe insula Mykonos. Acestea, mamă și fiică, au refuzat, inițial, invitația bărbatului de a lua loc pe șezlongurile pe care localul le punea la dispoziția clienților, însă, după mai multe insistențe, acestea au cedat insistențelor.

CITEȘTE ȘI: GRECIA DĂ STARTUL SEZONULUI TURISTIC! CEI CARE PLĂNUIESC O VACANȚĂ PE TERITORIUL ELEN TREBUIE SĂ ÎNDEPLINEASCĂ ANUMITE CONDIȚII

Nota de plată pe care au avut-o de achitat în Grecia le-au creat o mare gaură în buget

După ce s-au instalat pe plajă, angajatul localului a insistat să le ofere doamnelor un meniu din care să își aleagă ceva de băut și, eventual, o mică gustare. Acestea au fost sceptice la început, însă, din dorința de a scăpa de angajatul care deja devenise enervant, au acceptat oferta.

Astfel, mama și fiica au comandat două cocktail-uri și o porție de picioare de crab, bucurându-se timp de două ore de liniștea de pe plajă. În momentul în care au dorit să plece, acestea i-au cerut nota de plată ospătarului, care le-a invitat în interiorul localului pentru a putea achita.

„La început nota nu a fost detaliată, pentru că hârtia nu arăta exact ce am comandat. Tipul mi-a cerut să plătesc aproape 600 de euro și i-am spus că nu se poate, sigur e o greșeală”, a povestit una dintre cele două femei.

VEZI ȘI: ANUNȚUL CARE A FĂCUT „FURORI” PRINTRE INTERNAUȚI! CE A ÎNCERCAT UN ROMÂN SĂ ADUCĂ DIN GRECIA

După ce a încercat preț de câteva minute să le explice tuturor celor prezenți că este vorba despre o greșeală, deoarece comanda lor nu poate costa 600 de euro, lucrurile nu păreau să se lămurească. Din păcate, femeile au fost nevoite să își achite consumația, deoarece personalul restaurantului le-a amenințat că va chema poliția.

Potrivit declarațiilor făcute atât de către mamă, cât și de către fiică, acestea au rămas cu un gust amar în urma experienței neplăcute prin care au fost nevoite să treacă. În același timp, acestea îi sfătuiesc pe toți cei care urmează să plece în vacanță să fie foarte atenți la meniul și la prețurile localurilor.

Urmărește Cancan.ro pe Google News
Valentina Ene
Valentina Ene a ales să lucreze în presă din anul 2019, dar a cochetat cu lumea mondenă încă din liceu. Pasionată de showbiz, dar și de actualitate, s-a alăturat site-ului CANCAN.RO pentru a putea acoperi o paletă cât mai largă de subiecte. Valentina citeste mai mult
Parteneri
FOTO. Aza Gabriela, apariție spectaculoasă în plină vară! Cum s-a afișat cântăreața
FOTO. Aza Gabriela, apariție spectaculoasă în plină vară! Cum s-a afișat cântăreața
Au făcut spectacol în valurile mării! Laurette, Andra sau Alexandra Stan nu au ţinut cont că sunt în public
Au făcut spectacol în valurile mării! Laurette, Andra sau Alexandra Stan nu au ţinut cont...
Diferența neașteptată de vârstă dintre Mircea Badea și Carmen Brumă! Cu câți ani este mai mare prezentatorul TV
Diferența neașteptată de vârstă dintre Mircea Badea și Carmen Brumă! Cu câți ani este mai...
Suspectul crimei din Brăila a mărturisit tot ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic! Ce confesiune i-a făcut Marina Gavril înainte să fie omorâtă:
Suspectul crimei din Brăila a mărturisit tot ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic! Ce confesiune...
Cazul adolescentului care a murit după ce a făcut baie la o piscină. Ce probleme au descoperit autoritățile
Cazul adolescentului care a murit după ce a făcut baie la o piscină. Ce probleme...
Viktor Orban, „oracolul” de la Băile Tușnad. Presa ungară enumeră predicțiile lui de la Universitatea de Vară, care s-au adeverit
Viktor Orban, „oracolul” de la Băile Tușnad. Presa ungară enumeră predicțiile lui de la Universitatea...
Ce înseamnă P-R-N-D-S-B la cutia automată? Ce pățești dacă oprești motorul în Drive?
Ce înseamnă P-R-N-D-S-B la cutia automată? Ce pățești dacă oprești motorul în Drive?
Greșeala pe care o face Jador în relațiile sale: „Sunt căsătorit cu..” Artistul a recunoscut cine este marea sa iubire la care nu va putea renunța niciodată
Greșeala pe care o face Jador în relațiile sale: „Sunt căsătorit cu..” Artistul a recunoscut...
'O minciună, o înscenare!' Fiica suspectului crimei din Brăila face acuzații grave
'O minciună, o înscenare!' Fiica suspectului crimei din Brăila face acuzații grave
Culiță Sterp, amintiri traumatizante din copilărie: „Râdeau copiii de mine.”
Culiță Sterp, amintiri traumatizante din copilărie: „Râdeau copiii de mine.”
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă:
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
De ce vin turişti din China, Coreea sau Australia să înveţe limba română. Cursul costă 750 de euro
De ce vin turişti din China, Coreea sau Australia să înveţe limba română. Cursul costă...
BANCUL ZILEI. Bubulina în noaptea nunții: - Bulă, te rog să fii tandru cu mine!
BANCUL ZILEI. Bubulina în noaptea nunții: - Bulă, te rog să fii tandru cu mine!
Ofertă eMag: Televizor LED cu Android la preț avantajos. Cinema la tine acasă
Ofertă eMag: Televizor LED cu Android la preț avantajos. Cinema la tine acasă
Descoperire SUMBRĂ despre COPIII din familiile care se MUTĂ DES
Descoperire SUMBRĂ despre COPIII din familiile care se MUTĂ DES
Wow! Cine este și cum arată iubita lui Marcel de la Insula Iubirii. Nimeni nu se aștepta la așa ceva
Wow! Cine este și cum arată iubita lui Marcel de la Insula Iubirii. Nimeni nu...
Sâmbătă, 27 iulie 2024, de la ora 7, patru zodii trec într-o nouă etapă a vieții. Belșug și bucurie pentru ele, din plin
Sâmbătă, 27 iulie 2024, de la ora 7, patru zodii trec într-o nouă etapă a...
Afacerea inedită cu care un român simplu a dat lovitura după ce a renunțat la porumb și cartofi. A cultivat fructe, un singur kilogram se vinde și cu 70 de lei
Afacerea inedită cu care un român simplu a dat lovitura după ce a renunțat la...
Se acordă gratuit pentru proprietarii de teren din România. Au extins lista. Lege nouă din 24 iulie
Se acordă gratuit pentru proprietarii de teren din România. Au extins lista. Lege nouă din...
E cutremur! Despărțire șoc în showbiz. Și-au spus adio după un an de la nuntă: Ne pregătim pentru divorț!
E cutremur! Despărțire șoc în showbiz. Și-au spus adio după un an de la nuntă:...
Cum te poți bucura de gaming la rezoluție 4K?
Cum te poți bucura de gaming la rezoluție 4K?
Actorii intră în grevă din cauza ameninţării inteligenţei artificiale din jocurile video
Actorii intră în grevă din cauza ameninţării inteligenţei artificiale din jocurile video
Ungurii au făcut anunțul chiar în România. Ungaria vrea un acord istoric: Am întins mâna
Ungurii au făcut anunțul chiar în România. Ungaria vrea un acord istoric: Am întins mâna
Tragedia prin care trece Dan Diaconescu. Dumnezeu să te odihnească!
Tragedia prin care trece Dan Diaconescu. Dumnezeu să te odihnească!
Cum arată Celine Dion ACUM după boala incurabilă de care suferă? Cântăreața va concerta pe scena Jocurilor Olimpice de la PARIS
Cum arată Celine Dion ACUM după boala incurabilă de care suferă? Cântăreața va concerta pe...
Imagini superbe cu delegaţia României, la festivitatea de deschidere a Jocurilor Olimpice 2024! Spectacol pe Sena
Imagini superbe cu delegaţia României, la festivitatea de deschidere a Jocurilor Olimpice 2024! Spectacol pe...
Gabriela Cristea și familia, situație neplăcută la finalul vacanței. Ce i s-a întâmplat prezentatoarei în aeroport
Gabriela Cristea și familia, situație neplăcută la finalul vacanței. Ce i s-a întâmplat prezentatoarei în...
De ce a murit, de fapt, Sorin Nazîru după ce a făcut o banală baie într-o piscină? Sportivul ar fi mers la spital cu două zile înainte să se stingă din viață pentru a cere ajutor
De ce a murit, de fapt, Sorin Nazîru după ce a făcut o banală baie...
Domnitorul român care a fost căsătorit cu propria mătușă. A avut 4 soții de-a lungul vieții
Domnitorul român care a fost căsătorit cu propria mătușă. A avut 4 soții de-a lungul...
Ce a pățit un român care a traversat noaptea Bulgaria pentru a ajunge în vacanță în Turcia. Coșmar la ora 03.00: “Au ieșit două mașini, ne-au urmărit 10 km, ne depășeau și puneau frână bruscă”
Ce a pățit un român care a traversat noaptea Bulgaria pentru a ajunge în vacanță...
×