Acasă » Știri » Cât va costa carnea de miel în 2026. Alimentul se scumpește înainte de Paște

Cât va costa carnea de miel în 2026. Alimentul se scumpește înainte de Paște

De: Simona Vlad 14/02/2026 | 00:03
Cât va costa carnea de miel în 2026. Alimentul se scumpește înainte de Paște
La ce preț se va vinde carnea de miel? / sursă foto: colaj Pixabay

Paștele 2026 vine cu prețuri mai mari la carnea de miel, iar românii se pregătesc să scoată mai mulți bani din buzunar pentru masa tradițională. Conform producătorilor, acest produs specific va costa cu aproximativ 10 lei mai mult pe kilogram față de anul trecut. În prezent, alimentul a ajuns la 55 de lei/kg față de 45 de lei, cât a costat anul trecut.

Ciobanii spun că anul acesta a fost unul dificil, cu prețuri tot mai mari la toate materialele și serviciile necesare creșterii oilor. Scumpirea plătită de clienți cu greu îi va ajuta să își recupereze investiția și să mai facă un mic profit.

„Costurile sunt foarte mari. Păi toate s-au scumpit. Medicamentele s-au scumpit, să le dăm soluţii pe gât, s-au scumpit. Porumbul iar scump. Motorina s-a scumpit să balotăm, să cosim, greu”, a explicat Viviana, o ciobăniţă.

Cât va costa carnea de miel în 2026

Românii, puși în fața scumpirilor, spun că vor cumpăra mai puțină carne de miel decât în alți ani, păstrând tradiția doar în cantități mici.

„Eu consider că vor fi miei suficient de buni pentru buzunarele românilor. Ei au suferit tăieri la salarii. Nu știu câți își vor mai permite să cumpere un miel mare”, spune Ion Cherciu, cioban.

În general, românii nu consumă carne de miel pe tot parcursul anului, ci în mare parte de Paște, pentru respectarea tradițiilor. Cantitatea cea mai mare de carne merge la export, mai ales în țările din Orientul Mijlociu. România exportă anual aproximativ 3 milioane de kilograme de carne de miel și importă mult mai puțin.

Chiar dacă Paștele din acest an are loc mai devreme, ciobanii spun că acest lucru nu va afecta disponibilitatea mieilor de cumpărat. Însă scumpirile vor afecta cu siguranță masa tradițională și bugetul familiilor. Mulți români vor fi nevoiți să facă alegeri mai chibzuite sau să reducă mult cantitatea de carne cumpărată pentru a se încadra în buget.

CITEȘTE ȘI:

Minivacanța de Paște 2026. Câte zile libere vor fi și când reîncepe școala

Ce înseamnă dacă ții banii în ordine în portofel. Ce spune asta despre tine

Recomandarea video

Urmărește Cancan.ro pe Google News
×