Caz cutremurător! Și-a înjunghiat fosta iubită apoi s-a aruncat în fața trenului

Autor:
Publicat: 10/07/2020 | 20:52
Caz cutremurător! Și-a înjunghiat fosta iubită apoi s-a aruncat în fața trenului

Un caz cutremurător a avut loc în județul Botoșani, unde un bărbat și-a înjunghiat fosta iubită, iar apoi s-a sinucis. Acesta s-a aruncat în fața trenului Dorohoi – Botoșani.

Bărbatul în vârstă de 47 de ani era căutat de polițiști după ce, vineri dimineața, și-a înjunghiat fosta concubină. În urma săvârșirii faptei acesta a luat decizia de a se sinucide, așa că s-a aruncat în fața trenului Dorohoi – Botoșani, potrivit Mediafax. (CITEȘTE ȘI: CRIMINALA DIN VULPENI-OLT CARE ŞI-A UCIS IUBITUL A FOST CONDAMNATĂ! A PRIMIT 15 ANI DE ÎNCHISOARE)

Înainte de a lua decizia de a se sinucide, bărbatul și-a înjunghiat fosta concubină, care era la munci agricole, pe un teren de pe raza localității Albești. După ce a reușit să scape de agresor, rănită grav în zona gâtului și a capului, femeia a sunat, în jurul orei 9.30, la 112, pentru a reclama fapta și autorul.

În urma săvârșirii faptei, bărbatul în vârstă de 47 de ani, a fugit. După apelul de la 112 polițiștii au demarat căutările, iar câteva ore mai târziu au găsit corpul fără viață al individului.

S-a întocmit dosar penal

Polițiștii au întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă, urmând să se stabilească cu exactitate împrejurările în care s-a produs evenimentul. (VEZI ȘI: DEZVĂLUIRILE FĂCUTE DE O TÂNĂRĂ, FOSTĂ COLEGĂ DE SERVICIU CU ROBERT ŞTEFAN CEPĂREANU, ÎNSOȚITORUL DE ZBOR CARE S-A SINUCIS. „DEVENISE SUBIECT DE AMUZAMENT PENTRU…”)

Delia Nenișcu, purtătorul de cuvânt al Poliției Botoșani, a declarat, vineri, pentru Mediafax, că bărbatul de 47 de ani, din localitatea Albești, era căutat de poliție, după ce, de dimineață, și-a înjunghiat fosta concubină.

„Era căutat de organele de poliție întrucât era bănuit de comiterea unei fapte de lovire sau alte violențe produse pe raza localității Albești asupra unei femei de 45 de ani, o fostă concubină a acestuia. Întrucât se sustrăgea cercetărilor, acesta a fost căutat de către organele de poliție pe raza localității de domiciliu, fiind identificat pe calea ferată, decedat. S-a stabilit faptul că acesta a fost surprins și accidentat de către trenul care circula pe ruta Dorohoi – Botoșani”, a declarat Nenișcu.