Kilogramele în plus sunt inevitabile, indiferent de câtă grijă avem de corpul nostru. Totuși, mulți s-au întrebat ce se întâmplă atunci când actorii au de interpretat un rol în scurt timp, pentru care trebuie să slăbească poate zeci de kilograme. Ei bine, secretul lor este o dietă fulger, la care apelează ori de câte ori au nevoie.
În filme și pe rețelele de socializare au o siluetă de invidiat. Cu toate acestea, puțini se gândesc la sacrificiile pe care le fac pentru a arăta impecabil. Anne Hathaway, Jennifer Aniston, Matthew McConaughey, Ashton Kutcher și Beyonce sunt personalități cunoscute de la Hollywood. Înainte de a interpreta un rol sau de a urca pe scenă, aceștia apelează la trucuri uluitoare pentru a slăbi într-un timp record.
Fiecare celebritate este unică în felul ei. Însă toate cele enumerate mai sus au ceva în comun: apelează la diete fulger de fiecare dată când au nevoie. De multe ori, acestea pot fi periculoase pentru sănătate, însă efectele se văd în câteva zile sau săptămâni. De asemenea, unele sunt mai bizare decât am crede.
De exemplu, Anne Hathaway a slăbit nici mai mult, nici mai puțin de 25 de kilograme. Aceasta a fost nevoită să slăbească rapid pentru rolul Fantine din „Mizerabilii”. Ea a urmat o dietă de 500 de calorii pe zi. În primă fază, consuma doar ridichi și humus, iar apoi a mâncat doar pastă de fulgi de ovăz. Dieta a afectat-o atât de mult, încât și-a rupt un braț dintr-o simplă cădere.
Jennifer Aniston este una dintre cele mai admirate actrițe. Atunci când vrea să slăbească rapid apelează la mâncare pentru bebeluși, astfel că mănâncă doar 14 borcănașe de piure pentru copii.
Matthew McConaughey a jucat rolul unui bărbat bolnav de HIV în „Dallas Buyers Club”. Din acest motiv, a fost nevoit să slăbească considerabil, în jur de 23 de kilograme. El consuma doar albușuri de ou, o bucățică de carne de pui și legume.
Ashton Kutcher s-a pregătit intens pentru rolul lui Steve Jobs. Drept urmare, mânca doar ca el, adică numai fructe. A avut acest stil de viață timp de o lună, dar starea sa de sănătate a fost grav afectată.
Beyoncé a trebuit să scape de 20 de kilograme pentru a juca personajul din filmul „Dream Girls”. Procesul a durat 14 zile, cu ajutorul unei diete de detoxifiere. Ea a băut doar apă cu zeamă de lămâie, sirop de arțar și ardei iuți măcinați.
VEZI ȘI: Cum își menține Bianca Drăgușanu silueta. Dieta colibri, regimul care o ajută constant