Ce mesaj i-au lăsat 12 ucraineni unui român care i-a adăpostit la el acasă. L-au scris pe o bancnotă

Un român a adăpostit în casa lui 12 ucraineni, fugiți din țara lor din cauza războiului. La final, refugiații i-au lăsat o bancnotă, pe care era scris un mesaj special. Conaționalul nostru a aflat ce i-au transmis abia după plecarea lor.

O familie de ucraineni l-a impresionat puternic pe un român care i-a găzduit peste noapte, fără să le solicite ceva în schimb. La plecare, refugiații au dorit să-i mulțumească pentru ospitalitate, astfel că i-au lăsat un mesaj special, pe o bancnotă ucraineană.

(VEZI AICI: ELENA MERIȘOREANU A SĂRIT ÎN AJUTORUL REFUGIAȚILOR DIN UCRAINA: „SUNT CUTREMURATĂ DE CE SE ÎNTÂMPLĂ…”)

Cum românul nu cunoștea limba, a apelat la ajutor, pe un grup unde sunt înscriși cei care au posibilitatea să le ofere o mână de ajutor refugiaților.

“Tocmai a plecat de la noi o familie mare de 12 persoane. Se îndreaptă spre Polonia, respectiv Finlanda. Mai au mult de mers, săracii. Mulți copii mici. E extrem de real tot ce se întâmplă. Sentimentele sunt foarte intense. Deși comunicarea e destul de greoaie, totul e din priviri-ochii transmit tot. Au fost extrem de simțiți și recunoscători pentru găzduire. Ne-au lăsat un mesaj pe o bancnotă ucraineană-din inimioară bănuim că e de bine. Ne poate traduce cineva mesajul?”, a scris românul pe un grup destinat celor care ajută refugiații ucraineni, în dreptul unei fotografii cu bancnota respectivă.

(NU RATA: ANDREEA MANTEA, APEL UMANITAR PENTRU REFUGIAȚII DIN UCRAINA: ”LAS AICI ACEST MESAJ PENTRU CĂ…”)

Ce mesaj i-au lăsat 12 ucraineni unui român. “Din partea familiei…”

După doar câteva minute, românul a aflat ce mesaj i-au lăsat ucrainenii pe care i-a găzduit. “Din partea familiei Urekin. Mulțumim!”, au scris refugiații pe bancnotă, lângă o inimioară pe care au desenat-o cu carioca.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Ce operații estetice are Gabriella Barbu de la Insula Iubirii în zona feselor! Imagini nemaivăzute cu ispita înainte de toate intervențiile
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Ce operații estetice are Gabriella Barbu de la Insula Iubirii în zona feselor! Imagini nemaivăzute cu ispita înainte de toate intervențiile
FOTO. Cea mai frumoasă femeie din lume a încins rețelele sociale cu o poză în oglindă: „Superbă!”
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă femeie din lume a încins rețelele sociale cu o poză în oglindă: „Superbă!”
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Totul sau nimic: Karma lovește în dragoste pentru 3 zodii, până la finalul lunii noiembrie
Click.ro
Totul sau nimic: Karma lovește în dragoste pentru 3 zodii, până la finalul lunii noiembrie
Recompensă de până la 20 de milioane de dolari pentru oricine furnizează informații despre instalațiile nucleare ale Iranului
Digi 24
Recompensă de până la 20 de milioane de dolari pentru oricine furnizează informații despre instalațiile nucleare ale Iranului
Scandal uriaș de spionaj în SUA. Cine este Alice Huang, femeia care a avut o relație secretă cu șeful Nvidia și a trimis date în China
Digi24
Scandal uriaș de spionaj în SUA. Cine este Alice Huang, femeia care a avut o relație secretă cu șeful Nvidia și a trimis date în China
Mașina Zilei: Un break hibrid care merită mai multă atenție. De ce Renault Megane din 2021 poate fi o surpriză plăcută
Promotor.ro
Mașina Zilei: Un break hibrid care merită mai multă atenție. De ce Renault Megane din 2021 poate fi o surpriză plăcută
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Dedeman: preț imbatabil pentru o cafetieră cu putere de 800 W
go4it.ro
Dedeman: preț imbatabil pentru o cafetieră cu putere de 800 W
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
Go4Games
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
SURSE Mărturia unui general SIE în rezervă aruncă în aer dosarul în care a fost audiat fostul premier Ilie Bolojan: „Știu cu siguranță că s-au dat 600.000 de euro pentru numirea unui secretar de stat”
Gandul.ro

Planta salvatoare. Romanii o puneau pe răni, grecii o interziceau, iar acum...
Mediafax Italia
Planta salvatoare. Romanii o puneau pe răni, grecii o interziceau, iar acum...
Cine are o conservă de ton goală are o comoară! Cinci trucuri în care o poți refolosi acasă
Mediafax Spania
Cine are o conservă de ton goală are o comoară! Cinci trucuri în care o poți refolosi acasă